Ban Ki-moon, îi îndeamnă pe negociatorii prezenţi la Copenhaga la Conferinţa Mondială asupra Climei să-şi dubleze eforturile pentru a ajunge la un acord.

După ce şi-au suspendat prezenţa în semn de protest pentru a-şi exprima frustrarea, ţările africane au revenit şi ele la masa negocierilor.

De la Washington, preşedintele Barack Obama afirmă că ar dori să se ajungă la un acord care să cuprindă măsuri semnificative. Preşedintele american va fi prezent vineri, în ultima zi a reuniunii. La Copenhaga poliţia a intervenit şi a împrăştiat grupurile care ridicaseră baricade şi le-au incendiat, peste 200 de persoane fiind arestate.

Sursa: RFI