Senatul a adoptat o propunere legislativa prin care se majoreaza la 50.000 lei cuantumul amenzii aplicate în cazul agentilor economici acuzati de practici incorecte în relatia cu consumatorii.

Propunerea legislativa are ca obiect de reglementare modificarea alin. (1) si (2) ale art. 15 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor în relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor.

Initiatorii propunerii legislative considera ca nivelul actual al amenzilor prevazute de lege este nesemnificativ în raport cu cifrele de afaceri ale unor agenti economici si propun majorarea cuantumului lor maxim de la 30.000 lei cât prevede legea în prezent, pâna la 50.000 lei.

Initial, s-a propus un cuantumul maxim al amenzii de 300.000 lei, dar Comisia economica a Senatului a fost de parere ca majorarea amenzii pâna la aceasta valoare ar duce nu la corectarea agentului economic, ci chiar la eliminarea lui. Astfel, pentru evitarea acestei situatii, comisia a propus un nivel maxim de 50.000 lei.

Totodata, în sprijinul amendamentului adus, membrii comisiei au aratat ca, potrivit O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, nivelul maxim al amenzii nu poate depasi 100.000 lei.

„Utilizarea de catre comercianti a unor practici comerciale incorecte, astfel cum au fost definite la capitolul II, este interzisa, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei pâna la 50.000 lei”, se arata în proiectul de lege adoptat de Senat. Totodata, nerespectarea masurilor dispuse de ANPC în aceste situatii se va sanctiona cu amenda de la 10.000 lei la 100.0000 lei.

Proiectul de lege va fi trimis spre dezbatere si adoptare la Camera Deputatilor, în calitate de for decizional.

 

Sursa: http://www.avocatnet.ro