Traian Basescu este acuzat de societatea civila de prefraudarea alegerilor. Agentia de Monitorizare a Presei – Active Watch, Asociatia Pro Democratia, Centrul de Resurse Juridice si Transparency International România spun ca presedintele se foloseste de referendum în campania electorala, promoveaza ideea de parlament unicameral fara sa dea sansa unei alte optiuni.

Cele patru ONG-uri vor cere Avocatului Poporului sa sesizeze CCR în legatura cu referendumul.

Presedintele Pro Democratia, Cristian Pârvulescu, reclama mai multe neîntelegeri legate de organizarea alegerilor, una legata de sectiile speciale si alta legata de lista permanenta a cetatenilor cu drept de vot. „Una se refera la cele 3.500 de sectii de speciale care vor fi foarte greu de observat si monitorizat si alta care se refera la lista permanenta. Fiecare cetatean va avea obligatia sa semneze pentru prezenta la vot pe o singura lista. Noi credem ca ar fi fost firesc sa existe doua liste, una pentru referendum si alta pentru alegerile prezidentiale”, a declarat Pârvulescu.

Georgiana  Iorgulescu, director executiv Centrul pentru Resurse Juridice, a declarat la Realitatea TV ca este vorba de o frauda morala. „Desi exista decizii ale CCR care statueaza ca presedintele poate sa convoace referendum în ziua altui tip de alegeri, noi credem ca este vorba de o manipulare si o distorsionare a discursului electoral. În opinia noastra în campania pentru alegeri prezidentiale, candidatii ar trebui sa discute  despre ceea ce doresc sa faca cu România din perspectiva atributiilor presedintelui înscrise în Constitutie. În loc de a face acest lucru, cel putin candidatul care a propus aceasta tema, sa discute atributiile pe care le-ar îndeplini ca si presedinte, va trebui sa discute despre parlament unicameral sau bicameral”, a spus Iorgulescu în opinia careia „De ce îsi e frica, nu scapi” este una care anatemizeaza Parlamentul României.

„Avem de-a face cu un amalgam de informatii  care va duce si la imposibilitatea alegatorului de a discerne, pentru ca nu toata lumea stie ce este parlamentul unicameral sau bicameral. Cred ca tema Parlmentului ar trebui sa fie una de sine-statatoare care sa tina într-adevar de o revizuire complexa a Constitutiei asupra careia oamenii sa fie informati pe acest subiect”, a adaugat Iorgulescu care crede ca ar trebui luat în seama art. 57 din Constitutie.

„În loc sa îndemne oamenii sa mearga la vot, ONG-urile îi descurajeaza. Acuzatia este nepotrivita, întrucât se confunda un instrument democratic cu furtul. ONG-urile propaga aceasta confuzie în scop electoral. E ciudat ca aceste organizatii se alatura unui discurs politic, lucru neobisnuit”, a replicat Sever Voinescu, purtatorul de cuvânt al lui Traian Basescu în campania electorala.

 

realitatea.net