Comisia Europeana ameninta România cu intrarea în faza a doua a procedurii de infringement în cazul în care O.U.G. nr. 22/2009 privind functionarea Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii (ANCOM) nu va fi adoptata si de catre Senat.
Potrivit unui comunicat oficial al Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI), ministrul Gabriel Sandu a transmis luni, 26 octombrie, o a doua scrisoare catre Presedintele Senatului României, Mircea Geoana, prin care solicita „demararea masurilor necesare pentru ca textul legii de aprobare a O.U.G. nr. 22/2009 sa fie adoptat de urgenta, permitând astfel rezolvarea unei probleme ce afecteaza credibilitatea pe plan european a României”.
O prima scrisoare pe aceasta tema a fost înaintata de catre seful MCSI în data de 18 septembrie, la o zi dupa ce oficialul român a fost avertizat de Fabio Colassanti, directorul general în cadrul DG-INFSO, ca întârzierea în adoptarea O.U.G. nr. 22/2009 „împinge CE sa treaca în a doua faza a procedurii de infrigement”.
„O.U.G. nr. 22/2009 cuprinde toate elementele prevazute de catre cadrul de reglementare în domeniu, fiind conforma cu prevederile acestuia si a fost promovata ca urmare a negocierilor desfasurate de catre MCSI cu doamna Viviane Reding, Comisarul European în domeniu, si cu domnul Fabio Colassanti, Director General în cadrul Directoratului General pentru Societatea Informationala”, se precizeaza în comunicatul MCSI.
Actul normativ în cauza, adoptat de Guvern în data de 22 aprilie 2009, a fost aprobat de Camera Deputatilor, adoptarea documentului si de catre Senat fiind amânata în nenumarate rânduri. Proiectul prevede restructurarea si trecerea sub control parlamentar a Autoritatii de reglementare a pietei de telecomunicatii, conform cerintelor europene. Avizul favorabil al senatorilor pentru O.U.G. nr. 22/2009 ar evita trecerea în faza urmatoare a procedurii de infringement si perpetuarea situatiei de incertitudine de la nivelul pietei de telecomunicatii din România.
Înca de la începutul anului obiectiile CE vizau nerespectarea de catre România a prevederilor unei Directive Europene privind cadrul comun de reglementare în comunicatii prin adoptarea unor ordonante de urgenta prin care se înfiintau ANRCTI (2006) si ANC (2008). România avea la dispozitie o luna si jumatate pentru a finaliza acest demers legat de independenta ANC pentru evitarea declansarii procedurii de infringement de catre CE.
Comisarul european Viviane Reding le-a cerut autoritatilor române sa faca tot posibilul pentru a asigura stabilitatea si independenta autoritatii de reglementare în telecomunicatii, „atât pentru siguranta legala, cât si pentru o reglementare solida si corecta a pietei”.
În data de 13 martie, Martin Selmayr, purtator de cuvânt al CE, declara ca independenta autoritatii nationale de reglementare în domeniul telecomunicatiilor din România este foarte importanta si ca stabilitatea institutionala conduce la concurenta loiala si la o reglementare solida pe piata, în interesul concurentilor si al consumatorilor. Dupa o saptamâna de la declaratia lui Selmayr, specialistii din MCSI au preluat observatiile si comentariile aduse ordonantei de urgenta privind înfiintarea ANCOM – O.U.G. nr. 22/2009.
Potrivit actului normativ, conducerea ANCOM, formata dintr-un presedinte si doi vicepresedinti, este numita de catre presedintele României, la propunerea Executivului, si nu va putea fi demisa decât în circumstante exceptionale. ANCOM este institutia care stabileste regulile pentru piata de comunicatii din România, a carei valoare se ridica la sapte miliarde de euro.
Sursa: agerpres.ro