Curtea Constitutionala a respins contestatia privind candidatura lui Traian Basescu la Presedintie, contestatie formulata de Constantin Morosanu pe motiv ca seful statului este reclamat într-un proces penal, a informat luni, 26 octombrie, site-ul Curtii.

În motivarea contestatiei formulate de Constantin Morosanu, se sustine ca Traian Basescu ar fi comis abuzuri „prin încalcarea grava a Constitutiei României”, împotriva lui si a familiei sale. Totodata, Morosanu arata ca pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie se afla un proces penal initiat de el împotriva lui Traian Basescu, solicitându-se, în concluzie, respingerea candidaturii acestuia.

Concret, Morosanu a contestat rezolutia data de Parchet într-o plângere care îl viza pe Basescu si în care s-a decis neînceperea urmaririi penale.

„Examinând contestatia, Curtea constata ca atât conditiile de eligibilitate, cât si impedimentele constitutionale pentru a fi ales în functia de Presedinte al României sunt prevazute expres si limitativ în Constitutie si în Legea nr. 370/2004 pentru alegerea presedintelui României. Existenta unui proces penal împotriva persoanei care candideaza pentru functia de presedinte al României nu reprezinta un impediment la înregistrarea candidaturii. Un astfel de impediment ar fi de luat în considerare numai daca s-ar fi pronuntat o hotarâre judecatoreasca definitiva de condamnare a persoanei în cauza la pedeapsa complimentara a interzicerii exercitiului dreptului de a alege sau de a fi ales în autoritati publice sau în functii elective publice”, explica Curtea.

Totodata, Curtea subliniaza ca nu poate primi nici sustinerea contestatorului în sensul ca Traian Basescu nu poate candida pentru functia de presedinte al României dat fiind ca a savârsit fapte grave de încalcare a Constitutiei, având în vedere ca acest fapt nu rezulta din niciun act al dosarului. Astfel, Curtea respinge contestatia formulata de Constantin Morosanu privind înregistrarea candidaturii domnului Traian Basescu la alegerile pentru presedintele României din anul 2009.

Contestatia lui Morosanu s-a solutionat duminica, 25 octombrie, în aceeasi zi fiind respinsa de catre Curte si contestatia lui Bucur Volk Petru privind înregistrarea candidaturii lui Ovidiu-Cristian Iane la alegerile pentru presedintele României din anul 2009.

 

Sursa: mediafax.ro