Motiunea de cenzura „11 împotriva României”, initiata de PNL si UDMR si sustinuta de PSD, a fost adoptata marti, 13 octombrie, de Parlament cu 254 de voturi pentru si 176 împotriva, a anuntat, în plen, secretarul Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea. El a precizat ca au fost prezenti 448 de senatori si deputati, dintre care au votat 434.
„Din acest moment, Guvernul Emil Boc a pierdut încrederea Parlamentului”, a declarat presedintele Senatului, Mircea Geoana, care a condus sedinta comuna a legislativului. Liderul PSD a facut un apel ferm la seful statului sa dea dovada ca „se poate ridica deasupra interesului electoral propriu”, subliniind ca social-democratii doresc instalarea unui Guvern de profesionisti independenti.
Guvernul Boc II este primul guvern demis prin motiune de cenzura.
Potrivit art. 110 din Constitutie, Guvernul este demis la data retragerii de catre Parlament a încrederii acordate. În acest caz, se arata în Constitutie, se aplica prevederile art. 103, potrivit carora presedintele României desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, în urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta în Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
În continuare, potrivit art. 103 din Constitutie, candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului si a întregii liste a Guvernului. Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, în sedinta comuna. Parlamentul acorda încredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
Conform art. 110 din Constitutie, Guvernul al carui mandat a încetat îndeplineste numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, pâna la depunerea juramântului de membrii noului Guvern.
Sursa: agerpres.ro