Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor va fi pusa în aplicare de la 1 iulie 2010, data pâna la care societatea care va emite politele va fi pregatita sa emita si sa gestioneze politele, a declarat presedintele PAID, Constantin Toma.
„Una din provocarile managementului societatii Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) va fi dezvoltarea unui sistem informatic pentru gestionarea celor aproape 8,5 milioane de contracte. Nu cred ca avem timpul necesar pentru dezvoltarea acestui sistem informatic pâna la 1 ianuarie 2010”, a spus luni, 12 octombrie, Toma, prezent la Forumul ICAR 2009 (The Catastrophic Risks Forum – ICAR).
Adoptata în noiembrie 2008, Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor era estimata sa fie pusa în aplicare la 1 ianuarie 2010, termen avansat, în luna mai, de Radu Stancu, fost secretar de stat în Ministerul Administratiei si Internelor (MAI).
În noiembrie 2008, reprezentantii MAI au anuntat ca obligativitatea asigurarii locuintei va deveni efectiva la 1 iulie 2009.
Toma a amintit ca, miercuri, Consiliul de Administratie al PAID va fi ales directorul general al societatii.
„Conducerea executiva a societatii trebuie sa înceapa negocierile cu reasiguratorii si brokerii de reasigurare pentru stabilirea parametrilor programului de reasigurare. De asemenea, managementul va începe discutiile cu Ministerul Finantelor pentru sustinerea finantarii programului de reasigurare”, a spus presedintele PAID.
În luna septembrie, 13 asiguratori au semnat actele de constituire a PAID, aportul acestora la capitalul social al PAID fiind de 4,545 milioane de euro (19,34 milioane lei).
Sursa: mediafax.ro