România a pierdut marti, 22 septembrie, trei din procesele aflate pe rol la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), în urma carora statul este obligat sa plateasca aproape 1 milion euro despagubiri. Cauzele au avut ca obiect încalcarea dreptului de proprietate si a dreptului la un proces echitabil.
SC Pilot Service SA Constanta c. România (nr. 1477/02)
Reclamantul SC Pilot Service SA Constanta este o societate comerciala, înregistrata în orasul Constanta, înfiintata în 1991 dupa privatizarea unei întreprinderi de stat.
Principala activitate este asigurarea serviciilor de pilotaj maritim. În baza unei sentinte din 3 iunie 2008, CEDO a decis ca s-a încalcat art. 6 alin. (1) din Conventia europeana a drepturilor omului, precum si art. 1 al Protocolului nr. 1 (protejarea proprietatii), având în vedere neexecutarea unei hotarâri judecatoresti care prevedea autorizarea activitatilor companiei.
CEDO s-a pronuntat si cu privire la art. 41 din Conventie (dreptul la reparatie echitabila), stabilind ca reclamantul este îndreptatit sa primeasca despagubiri de 400.000 euro, cu titlu de daune materiale si 3.500 euro pentru cheltuieli de judecata.
Conventia europeana a drepturilor omului stabileste la art. 6 ca orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotarî fie asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii în materie penala îndreptate împotriva sa.
Totodata, la art. 1 al Protocolului nr. 1, Conventia stabileste ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Bican c. România (nr. 37338/02)
Reclamantul Gheorghe Bican este cetatean român, s-a nascut în 1931 si locuieste în orasul Tulcea. În baza art. 6 alin. (1) si art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului, acesta a reclamat durata excesiva a procedurilor civile privind stabilirea statutului sau de copil adoptat, procedura care, potrivit acestuia, i-a provocat daune morale si materiale.
În aceasta cauza, CEDO a decis ca nu a existat nicio încalcare a articolelor invocate de reclamant.
SC Concordia International SRL Constanta c. România (nr. 38969/02)
Reclamantul, SC Concordia International SRL Constanta, a cerut instantei de la Strasbourg sa constate încalcarea de catre statul roman a dreptului la un proces echitabil si a dreptului la proprietate si, în baza art. 41 al Conventiei, a solicitat o reparatie echitabila pentru daunele cauzate.
În acest sens, Curtea a decis sa oblige statul roman la plata unor despagubiri de 250.000 euro, cu titlu de daune materiale.
Simionescu-Râmniceanu c. Romania (nr. 43953/02)
Cauza Simionescu-Râmniceanu c. Romania vizeaza recuperarea unei proprietati, având ca obiect încalcarea dreptului la proprietate de catre statul roman.
Prin decizia sa, Curtea de la Strasbourg obliga statul român sa restituie proprietatea reclamantului sau, în caz contrar, statul va plati despagubiri de 290.000 euro, pentru daune materiale. Totodata, reclamantul va primi si 2.000 euro pentru daune morale si 1.160 euro pentru cheltuielile de judecata.
Sursa: avocatnet.ro