Ca urmare a dezbaterilor din presa, Administratia prezidentiala a dat un comunicat, prin care a clarificat unele aspecte legate de raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice.

„Având în vedere distorsionarea mediatica a dezbaterii Raportului Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice, Departamentul de Comunicare Publica al Administratiei Prezidentiale face urmatoarele precizari:

1. Raportul este un document amplu cu privire la riscurile si inechitatile sociale din România, abordând probleme de maxima relevanta sociala precum saracia, somajul, decalajul de sanse si resurse între mediul rural si urban, sistemul ineficient de protectie sociala sau scaderea accelerata a populatiei.

2. Pe lânga aceste probleme fundamentale, Comisia de experti independenti a prezentat posibile variante de actiune pentru limitarea altor fenomene în continua crestere, precum consumul de droguri si raspândirea bolilor cu transmitere sexuala, carora le cad victime în special persoane tinere.

3. Aceste probleme sunt grave. Administratia Prezidentiala considera, însa, ca focalizarea excesiva pe aceste doua aspecte umbreste amplitudinea problemelor de natura sociala semnalate în raport, pentru a caror rezolvare este necesara o larga dezbatere.

4. Analiza Comisiei prezidentiale cu privire la cele doua probleme nu este o pledoarie, dupa cum nu reprezinta niciun atac la valori, ci este o analiza stiintifica a acestor grave fenomene. Dovada în acest sens o reprezinta precizarea pe care autorii însisi o fac la pagina 249, anume ca «o serie de studii realizate în state care au legalizat deja prostitutia arata ca masura nu a avut efectele sperate în reducerea consecintelor negative ale sexului comercial asupra persoanelor implicate».

5. Toate comisiile prezidentiale au functionat în baza principiului independentei, pornind de la necesitatea punerii expertizei apolitice la dispozitia autoritatilor statului si a opiniei publice.

6. Variantele propuse de Comisia de experti trebuie sa faca obiectul unei dezbateri publice lucide si oneste, la care sa participe clasa politica, reprezentanti ai comunitatii medicale, ai celei juridice, reprezentanti ai cultelor si ai organizatiilor neguvernamentale”.

 

Sursa: presidency.ro