Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) saluta anuntul Ministerului Justitiei referitor la degrevarea magistratilor de activitatile extrajudiciare desfasurate în vederea înfiintarii societatilor comerciale în temeiul Legii 26/1990 privind registrul comertului, se arata într-un comunicat al CSM.

„Înca din luna iunie 2008 Consiliul Superior al Magistraturii a adresat Ministerului Justitiei – singurul care are initiativa legislativa în domeniu – o scrisoare prin care a solicitat initierea modificarii unor acte normative prin care judecatorii sa fie degrevati de alte activitati decât cele ce tin exclusiv de activitatea de judecata, respectiv: cele care tin de procesul electoral, cele care se refera la înfiintarea asociatiilor de proprietari, a societatilor agricole, a societatilor comerciale si a sindicatelor”, potrivit aceluiasi comunicat.

Catalin Predoiu, ministrul Justitiei, a declarat luni, 21 septembrie, ca va propune Guvernului stabilirea unui nou sistem de înregistrare a societatilor comerciale la Registrul Comertului, care sa nu implice Justitia ca serviciu public.

„În urma deciziei magistratilor de a continua întreruperea nelegala si nestatutara a activitatii instantelor si având în vedere consecintele deosebit de grave pe care acest fapt le are asupra cetatenilor, dar si asupra economiei, Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti va propune Guvernului o solutie de deblocare urgenta a registrului comertului. Astfel, vom propune stabilirea unui nou sistem de înregistrare a societatilor comerciale si actelor de comert în registru, care sa nu implice Justitia ca serviciu public”, a afirmat Catalin Predoiu.

 

Sursa: avocatnet.ro