Noua lege a educatiei nationale simplifica modul de organizare a bacalaureatului. Profesorii universitari vor iesi la pensie la 65 de ani si nu la 70 – potrivit proiectului legii educatiei nationale. Rectorii vor putea detine functia pâna la 65 ani, dupa care pot avea functii didactice numai cu aprobarea Senatului Universitatii.
Potrivit aceluiasi document, directorii de scoli si directorii adjuncti nu pot fi membri ai unui partid politic în perioada mandatului, iar gradele didactice vor fi acordate pe criterii de competenta si nu în functie de vechimea în munca. În plus, actul normativ defineste raspunderea publica a universitatilor si stabileste penalizari daca se face abuz de autonomie si este încalcata raspunderea publica, mergând de la suspendarea rectorului pâna la desfiintarea universitatii.
Legea educatiei nationale, pentru care guvernul îsi va asuma raspunderea, simplifica modul de organizare a bacalaureatului. Examenul ar urma sa fie sustinut la trei materii: limba si literatura româna, o materie în functie de specialitatea liceului, iar cea de-a treia proba sa fie la alegere. Premierul Emil Boc a anuntat la Radio România ca aceasta formula simplificata ar putea fi aplicata începând chiar din anul scolar 2009-2010. Guvernul va lua o decizie în acest sens în sedinta de saptamâna viitoare.
Sursa: RADOR