Guvernul îsi va asuma raspunderea în Parlament asupra celor trei legi privind educatia nationala, salarizarea unitara si reorganizarea agentiilor guvernamentale cu reducerea cheltuielilor în sectorul public, a anuntat premierul Emil Boc.
Decizia a fost luata în urma unei sedinte care a durat peste 10 ore, încheindu-se dupa miezul noptii, si în care cele trei acte normative au fost analizate în detaliu.
Codul Educatiei va fi înaintat Parlamentului sub forma unui proiect de lege privind educatia nationala.
„Proiectul de lege pentru educatia nationala – aceasta este denumirea, pentru ca reflecta un efort comun, atât al comisiei Andronescu, cât si al comisei Miclea, iar propunerea ca proiectul sa se numeasca asa a venit din partea primului-ministru”, a afirmat purtatorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Oficialul guvernamental a precizat ca Guvernul va informa joi, printr-o scrisoare, Birourile Permanente ale Parlamentului despre intentia de asumare a raspunderii, iar amendamentele la cele trei proiecte de legi urmeaza sa fie incluse în documente pâna sâmbata, pentru a fi înaintate Legislativului.
Surse ministeriale au declarat ca discutiile asupra proiectelor de legi vor continua la nivelul Executivului, pentru eventuale modificari, si vor fi transmise cel mai probabil luni Parlamentului.
Sursa: Antena3.ro