Prin Legea nr. 178/2009 s-au adus modificari si completari O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara

Legea modifica si completeaza prevederile O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara, prin introducerea definitiei expertului tehnic judiciar, precum si mentionarea expresa a calitatii acestuia de expert oficial, prevazând situatiile în care se poate dobândi sau suspenda aceasta calitate.

Tabelul nominal al expertilor tehnici judiciari se publica pe pagina de internet a Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, iar specializarile expertizei tehnice judiciare sunt stabilite în Nomenclatorul aprobat prin ordin al ministrului justitiei si libertatilor cetatenesti.

În ceea ce priveste raportul de expertiza, se stabileste ca acesta se depune la organul cu atributii jurisdictionale care a încuviintat expertiza, urmând sa se înstiinteze biroul local de expertize, în vederea efectuarii platii onorariului si a cheltuielilor de expertiza.

Totodata, desemnarea expertilor se realizeaza pe baza listei comunicate, anual, organelor cu atributii jurisdictionale, de catre biroul local de expertiza.

Legea nr. 178/2009 a fost promulgata pe data de 12 Mai 2009 si a fost publicata în MO 335/2009.