Inspectoratele teritoriale de munca înregistreaza tot mai multe plângeri legate de întârzieri la plata salariilor, la companii de stat si particulare deopotriva.

Inspectoratele teritoriale de munca au remarcat o crestere semnificativa a numarului petitiilor facute de angajati ca urmare a faptului ca le sunt încalcate unele drepturi. Pâna astazi, la Bucuresti, peste 2.500 de petitii au fost depuse la Inspectoratul Teritorial de Munca – spune sefa Biroului Legislatie, Marilena Balabuti.

Marilena Balabuti: Cele mai des întâlnite sesizari sunt cele legate de neplata orelor suplimentare, neacordarea sporurilor, neplata salariilor, neacordarea zilelor de repaus, nerespectarea regimului timpului de munca si timpului de odihna si, bineînteles, neîncheierea în forma scrisa a contractelor individuale de munca, asa numita munca la negru.

Numarul sesizarilor depuse anul acesta este dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut, dar ce se întâmpla în urma depunerii unei astfel de petitii?

Marilena Balabuti: Inspectoratul de Munca, fiind o institutie publica, are obligatia sa îi raspunda petentului în 30 de zile. Inspectorul de munca va efectua un control pe aceasta tematica la respectivul angajator si, în functie de situatia constatata, va lasa masuri obligatorii de respectat în situatia în care nerespectarile nu sunt atât de grave si, în situatia în care nerespectarile sunt grave, atunci va aplica sanctiuni contraventionale.

Inspectoratul Teritorial de Munca al Municipiului Bucuresti este cel mai mare din tara. Pe raza acestuia activeaza peste 120.000 de angajatori, privati si de stat.

 

Sursa: Radio România Actualitati