Guvernul îsi va asuma raspunderea în Parlament pentru adoptarea Codurilor – penal si civil, la începutul lunii iunie. Decizia este criticata de mai multe organizatii neguvernamentale si de partidele de opozitie. Chiar si în interiorul coalitiei aflate la putere au fost exprimate nemultumiri.

Liderul PSD, Mircea Geoana, spune ca ar fi preferat ca cele doua documente sa fie adoptate în urma dezbaterii parlamentare si nu prin asumarea raspunderii. 

 

Vicepresedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a tinut sa-i linisteasca pe cei care se opun asumarii raspunderii pentru Coduri. El a afirmat ieri, la finalul sedintei coalitiei de guvernare, ca pâna în iunie vor mai fi dezbateri pe aceasta tema cu reprezentantii societatii civile si cu toti cei interesati.

Gheorghe Flutur: Sigur ca avem si anumite angajamente si responsabilitati fata de Comisia Europeana, dar cred ca toata lumea este interesata ca începutul lunii iunie sa ne gaseasca cu lucrurile clarificate, finalizate si cu aceasta formula de asumare a raspunderii. Asta este decizia coalitiei.

 

Liberalii cred ca, prin asumarea raspunderii, actuala coalitie doreste fie amânarea adoptarii acestor acte, fie modificarea amendamentelor facute în comisii.

Bogdan Olteanu, deputat PNL: Daca s-ar fi alocat câte o saptamâna pentru dezbatere în fiecare dintre Camere, dat fiind ca voturile în comisie au fost consensuale si ca toate partidele au sprijinit toate amendamentele adoptate, ar fi fost arhisuficient si am fi putut ca la data de 1 iunie sa avem Codurile adoptate în Parlament.

 

În acelasi ton, liderul Transparency International România, Victor Alistar, afirma ca va propune coalitiei „Opriti Codurile” trimiterea unei scrisori deschise catre Comisia Europeana. În aceasta vor solicita activarea clauzei pe justitie.

Victor Alistar: Nu poti sa desconsideri în asemenea hal opinia publica pe o asemenea tema, doar pentru ca vrei si poti!

 

Potrivit Constitutiei, dupa ce Guvernul îsi asuma raspunderea pe un act normativ, acesta se considera adoptat daca Parlamentul nu aproba în maximum trei zile o motiune de cenzura. Liberalii au anuntat deja ca vor apela la un astfel de demers.

 

Sursa: Radio România Actualitati