Procurorul General al României, Laura Codruta Kövesi, a promovat, pe data de 30 aprilie 2009, un recurs în interesul legii în vederea interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art. 454 alin. (2) fraza a II-a C.proc.pen. privind obligatia verificarii periodice a subzistentei  cauzei care a determinat amânarea / întreruperea executarii pedepsei

[art. 457 alin. (2^1) C.proc.pen.], întemeiate pe dispozitiile art. 453 alin. (1) lit. a) sau art. 455 alin. (1) C.proc..pen.

I. Într-o prima orientare, instantele învestite cu solutionarea unor cereri de amânare sau întrerupere a executarii pedepsei, fiind  în imposibilitate obiectiva de a stabili un termen cert pâna la care sa dureze masura dispusa, au fixat ca limita a amânarii sau întreruperii momentul pâna când „starea de sanatate a condamnatului se va ameliora” (Anexele 1 – 16).

II. Aflate în aceeasi ipoteza, alte instante au fixat un termen de control pentru verificarea situatiei  condamnatului bolnav (Anexele 17-23).

În contextul jurisprudentei mentionate se impune precizarea ca ambele orientari de practica se înscriu si respecta cadrul normativ fixat de art. 454 alin. (2) fraza a II-a  C.proc.pen.

A doua orientare jurisprudentiala are însa valente practice mai mari, facilitând si aducând ciclic în actualitate obligatia instituita de dispozitia legala anterior mentionata. Pentru acest motiv apreciez ca aceasta este solutia ce se impune în cadrul interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor art. 454 alin. (2) fraza a II-a C.proc.pen.

Unul dintre cazurile de amânare/întrerupere a executarii pedepsei închisorii sau detentiunii pe viata îl reprezinta existenta unei boli grave care face imposibila executarea, constatata prin expertiza medico-legala.

Efectul juridic al existentei unei asemenea cauze îl reprezinta amânarea/ întreruperea executarii pedepsei pâna când starea de sanatate a condamnatului se va ameliora.

Din modul de redactare a textului legal rezulta ca o astfel de amânare/întrerupere nu poate fi acordata pe o durata determinata, pâna la un termen cert. Aceeasi concluzie rezulta si din faptul ca, cel mai adesea, expertizele medico-legale efectuate în aceste cauze fie concluzioneaza ca afectiunile care fac imposibila executarea  nu pot fi tratate în reteaua sanitara a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, fie recomanda sau propun luarea masurii pe o anumita perioada si pe care o exprima prin indicarea unei limite minime (cel putin…) ori pe care o conditioneaza de efectuarea unor tratamente de specialitate si noi investigatii.

Prin urmare, instanta, admitând  cererea, nu va putea acorda amânarea / întreruperea decât pâna la momentul când starea de sanatate a condamnatului va permite începerea sau reluarea executarii pedepsei.

Se stabileste astfel, nu un termen cert, determinat, ci unul determinabil.

Pentru realizarea acestei determinari sau identificari a termenului s-a stabilit în sarcina judecatorului delegat cu executarea obligatia de a verifica periodic subzistenta cauzei de amânare/întrerupere.

Procedura de urmat pentru îndeplinirea acestei obligatii este însa normata cu un nivel de generalitate maxima : judecatorul delegat cu executarea, constatând  încetarea cauzei, va lua masuri pentru începerea sau continuarea executarii. Lipsesc aspectele referitoare la mijloacele  si modul prin care magistratul poate face asemenea constatari, precum si cele privind  întinderea, continutul, natura masurilor  pe care ar trebui sa le ia, procedura de urmat.

Pentru acest motiv se impune o interpretare a normei, caracterizata, asa cum am aratat, de un grad ridicat de generalitate, care sa faca posibila aplicarea sa eficienta.

În acest sens, instanta care va dispune amânarea/întreruperea pâna când starea de sanatate a condamnatului va permite executarea pedepsei trebuie sa fixeze si un termen de control al subzistentei cauzei. La stabilirea  acestui termen vor fi avute în vedere concluziile raportului de expertiza medico-legala privind natura si gravitatea afectiunii, tratamentele si investigatiile  ce urmeaza a fi realizate.

Acest termen de control va fi adus la cunostinta judecatorului delegat cu executarea, odata cu încunostintarea asupra masurii dispuse, a amânarii / întreruperii, conform art. 454 alin. (2) C.proc.pen.

Înainte de expirarea acestui termen, judecatorul delegat, pentru a putea lamuri subzistenta cauzei de împiedicare a executarii sau începerii executarii, va sesiza din oficiu, conform art. 419 C.proc.pen., instanta de executare care va urma procedura prevazuta de art. 460 C.proc.pen. În cadrul acestei proceduri caracterizate de contradictorialitate, garantarea dreptului la aparare, instanta, administrând probele pe care le apreciaza necesare, inclusiv expertiza medico-legala, va putea decide asupra subzistentei cauzei de amânare/ întrerupere. Pe baza acestei decizii se va dispune începerea sau reluarea executarii sau, dimpotriva, mentinerea amânarii / întreruperii pentru o noua durata si, eventual, stabilirea unui nou termen de control. Realizarea masurilor dispuse de catre  instanta de executare în aceasta procedura revine judecatorului delegat cu executarea.

Interpretarea propusa în cele ce preced nu reprezinta o adaugare la lege, ci o explicitare a textului legal în acord cu principiul conform caruia actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.

Având în vedere cele expuse, va solicit sa constatati ca aceasta problema de drept a primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti si, printr-o decizie obligatorie, sa stabiliti modul unitar de interpretare si  aplicare a dispozitiilor legale.