Rezolutia privind starea financiara si situatia administrativa a instantelor judecatoresti si parchetelor de pe lânga instantele judecatoresti – Proiect redactat la data de 23  aprilie 2009 la lucrarile sedintei extraordinare a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

FINANTAREA PUTERII JUDECATORESTI

1. Adunarile generale ale judecatorilor si procurorilor solicita ferm ca atributiile referitoare la gestionarea bugetului instantelor sa fie preluate de îndata de puterea judecatoreasca, prin Înalta Curte de Casatie si Justitie, potrivit dispozitiilor legale, în prezent suspendate.

2. Presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie si ministrul justitiei si libertatilor cetatenesti vor adopta un calendar  de trecere a gestiunii bugetare catre puterea judecatoreasca pe parcursul anului 2009.

3. Adunarile generale cer ca atât în legea bugetului de stat, cât si în legea organizarii judiciare, sa se prevada, cel mai târziu începând cu 1.01.2010, un prag minim pentru bugetele cumulate ale justitiei, respectiv bugetul instantelor judecatoresti si bugetul parchetelor exprimat în minim 1% din produsul intern brut pe economie.

4. Adunarile generale solicita modificarea dispozitiilor legale în sensul ca sumele provenite din taxele judiciare de timbru si cheltuielile judiciare avansate de stat în procesele penale, amenzile judiciare si orice alte asemenea sume sa fie cuprinse în bugetele instantelor judecatoresti si al parchetelor. Ca atare, este necesar ca Parlamentul sau Guvernul României sa intervina de urgenta pentru a adopta un act normativ prin care sa recunoasca finalitatea reala a taxelor judiciare de timbru, respectiv de finantare a bugetului justitiei pentru a garanta functionarea acesteia în folosul societatii în conformitate cu standardele stipulate de articolul 6 al Conventiei europene privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, sumele astfel colectate urmând sa fie varsate bugetului justitiei;

STATUTUL JUDECATORILOR SI PROCURORILOR

5. Adunarile generale solicita ferm autoritatilor statului asumarea publica si recunoasterea standardului universal al independentei judecatorilor si procurorilor, în principal în ce priveste garantarea si respectarea într-un mod transparent, stabil si previzibil a sigurantei, remuneratiei corespunzatoare, a conditiilor de munca, a pensiilor si a vârstei de pensionare a judecatorilor si procurorilor.

6. Adunarile generale ale judecatorilor si procurorilor solicita Guvernului eliminarea de urgenta a discrepantelor si discriminarilor salariale pentru personalul din cadrul instantelor judecatoresti si parchetelor, prin plata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica, recunoscut inclusiv prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

7. Adunarile generale solicita Guvernului respectarea tuturor hotarârilor judecatoresti, ca o conditie intrinseca  a functionarii statului de drept, inclusiv în materia drepturilor salariale.

8. Adunarile generale solicita ca reglementarile în materia salarizarii personalului din justitie sa fie elaborate, în acord cu standardele internationale în materie, dupa consultarea si participarea reprezentantilor autoritatii judecatoresti.

9. Autoritatea judecatoreasca, prin presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii si Procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, si celelalte doua puteri ale statului, executiva, prin Primul-ministru, respectiv legislativa, prin Presedintii celor doua camere ale Parlamentului, cu medierea Presedintelui României sunt chemate sa adopte o declaratie comuna prin care sa garanteze stabilitatea si previzibilitatea  statutului judecatorilor si procurorilor.

AUTOADMINISTRAREA ?I DESCENTRALIZAREA ADMINISTRATIVA

10. Adunarile generale considera ca se impune modificarea  prevederilor legislative în sensul instituirii principiilor autoadministrarii si descentralizarii administrative pentru asigurarea functionarii eficiente a instantelor judecatoresti si parchetelor.

 

Adunarile generale ale judecatorilor si procurorilor instantelor judecatoresti din România, odata cu adoptarea prezentei Rezolutii, solicita Presedintiei, Guvernului, Parlamentului României, Consiliului Superior al Magistraturii, celorlalte autoritati publice, sa promoveze si sa garanteze, inclusiv prin masuri de ordin legislativ si administrativ, rolul judecatorilor si procurorilor în statul de drept, priviti individual, cât si al autoritatii  judecatoresti în ansamblul sau, în coordonatele principiilor, asumate prin textul de fata.

Adunarile generale ale judecatorilor si procurorilor solicita presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii sa sesizeze Curtea Constitutionala pentru solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre puterea judecatoreasca si celelalte puteri ale statului, având în vedere nerespectarea dispozitiei legale privind avizul conform la adoptarea si rectificarea bugetului de stat, precum si lipsa avizelor în adoptarea si modificarea mai multor acte normative care vizeaza activitatea puterii judecatoresti.

Adunarile generale ale judecatorilor si procurorilor îsi rezerva dreptul de a se adresa organismelor internationale în situatia în care autoritatile nationale nu vor da curs solicitarilor formulate prin prezenta rezolutie.