Ministrul Justitiei solicita încetarea imediata a protestelor, dat fiind caracterul lor nejustificat

Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti a luat act de faptul ca o parte din personalul auxiliar din instantele aflate pe raza Curtii de Apel Bucuresti a încetat astazi activitatea si a pichetat sediul Curtii de Apel Bucuresti.

În ultima luna, conducerea MJLC  a avut trei întâlniri cu reprezentantii personalului auxiliar din justitie, iar saptamâna urmatoare este programata o noua discutie.
 

Catalin Predoiu: “În aceste conditii, astfel de presiuni sunt nejustificate si nu servesc la rezolvarea problemelor structurale din sistem”, a declarat ministrul Justitiei, care solicita încetarea imediata a protestelor si reluarea îndeplinirii atributiilor de serviciu.

În acelasi timp, conducerea MJLC solicita presedintelui Curtii de Apel Bucuresti sa-si îndeplineasca atributiile si obligatiile si sa ia toate masurile pentru desfasurarea în bune conditii actului de justitie.

În ceea ce priveste afirmatiile federatiei Projust ca Ministerul ar fi elaborat un proiect de ordonanta privind salarizarea personalului din justitie fara consultarea personalului auxiliar, ministerul precizeaza ca în momentul în care un astfel de proiect va fi finalizat, îl va publica pe site si va declansa procedurile de consultare potrivit legii.

Conducerea MJLC va continua sa dialogheze strict în cadrul legal si institutional, cu toate categoriile profesionale din sistemul judiciar.