Legea nr. 278/2008 pentru aprobarea OUG nr. 90/2008 privind auditul statutar al situatiilor financiare anuale si al situatiilor financiare anuale consolidate

Ordonanta transpune Directiva 2006/43/CE din 17 mai 2006 a Parlamentului European si a Consiliului privind auditul statutar al conturilor anuale si al conturilor consolidate  în legislatia nationala. Actul normativ defineste auditul statutar ca fiind auditul situatiilor financiare anuale sau al situatiilor financiare anuale consolidate, asa cum este prevazut de legislatia comunitara. Auditorul statutar este persoana fizica autorizata de catre autoritatea competenta, respectiv Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) sa efectueze audit statutar, iar firma de audit este persoana juridica autorizata de CAFR sa efectueze auditul statutar. Astfel, sunt reglementate conditiile pentru autorizarea persoanelor fizice si a firmelor de audit, precum si conditiile aprobarii auditorilor statutari din alte state membre, statutul stagiarilor în activitatea de audit, înregistrarea auditorilor în Registrul public si retragerea autorizarii de catre CAFR.

Legea nr. 278/2008 de aprobare a ordonantei a fost promulgata pe data de 6.11.2008 si a fost publicata în MO 768/2008.