Sintagma „pedeapsa ce se executa“, continuta în dispozitiile art. 269 alin. (3) C.pen., se interpreteaza în sensul ca se refera la pedeapsa ramasa de executat din pedeapsa în a carei executare se afla condamnatul la momentul evadarii.
Practica judiciara nu este unitara cu privire la întelesul sintagmei „pedeapsa ce se executa“ în cazul infractiunii de evadare, conform dispozitiilor art. 269 alin. (3) C.pen.
Astfel, UNELE INSTANTE s-au pronuntat în sensul ca, în cazul infractiunii de evadare, pedeapsa ce se executa se determina prin cumulul aritmetic al pedepsei aplicate pentru infractiunea de evadare cu cuantumul întregii pedepse în a carei executare se afla inculpatul.
ALTE INSTANTE, dimpotriva, au considerat ca pedeapsa ce se executa în cazul infractiunii de evadare se stabileste prin adaugarea pedepsei aplicate pentru infractiunea de evadare la restul ramas de executat din pedeapsa în curs de executare în care se afla inculpatul în momentul evadarii.
Aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.
În consecinta, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, precum si al art. 4142 C.proc.pen., SECTIILE UNITE ale ICCJ admit recursul în interesul legii si stabilesc ca sintagma „pedeapsa ce se executa“, continuta în dispozitiile art. 269 alin. 3 din Codul penal, se interpreteaza în sensul ca se refera la pedeapsa ramasa de executat din pedeapsa în a carei executare se afla condamnatul la momentul evadarii.
Decizia nr. LXXXI (81) din 10 decembrie 2007 a ICCJ a fost publicata în MO 780/2008.