Actul normativ adoptat de Camera deputatilor, în calitate de for decizional, modifica Legea nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor vârstnice

Camera Deputatilor a trimis vineri, la promulgare, presedintelui României, Traian Basescu, legea care stabileste ca vârstnicii pot beneficia de consiliere juridica gratuita, din partea autoritatilor, la încheierea contractelor de vânzare-cumparare, donatie sau împrumuturi cu garantii imobiliare.

Conform prevederilor legii trimise la promulgare, autoritatea tutelara sau, dupa caz, consilierii juridici angajati ai consiliului local în a carui raza teritoriala domiciliaza persoana vârstnica au obligatia de a acorda, la solicitarea acesteia, consiliere gratuita în vederea încheierii actelor juridice de vânzare-cumparare, donatie sau împrumuturi cu garantii imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei vârstnice respective.

Astfel, persoana vârstnica va fi asistata, la cererea acesteia sau din oficiu, în vederea încheierii unui act juridic de înstrainare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce-i apartin, în scopul întretinerii si îngrijirii sale, de un reprezentat al autoritatii tutelare a consiliului local în a carui raza teritoriala domiciliaza persoana vârstnica respectiva.

În cazul în care va fi promulgata de presedinte, legea va intra în vigoare dupa publicarea în Monitorul Oficial.