Planul financiar de salvare a sectorului bancar se ridica la aproape 1.700 de miliarde de euro la nivelul Eurogrup si ar putea marca o schimbare de directie majora in functionarea ansamblului european
Planul ar consta în constituirea unei veritabile guvernari economice, în care statele joaca un rol egal si lucreaza cot la cot cu Banca Centrala Europeana, noteaza AFP.
Presedintele francez Nicolas Sarkozy a anuntat ca summitul UE care va avea loc miercuri si joi va examina crearea „unui dispozitiv de criza” pentru Europa . In acest organism vor fi reprezentate tara care detine presedintia UE, Comisia Europeana, cele 15 state membre ale Zonei Euro si BCE.
„Aceasta criza mondiala, în loc sa dezbine Europa, a întarit necesitatea de a comunica intre noi, de a ne întelege, de a face compromisuri”, a subliniat duminica seara, la finalul summitului Eurogrup, Sarkozy.
„Deciziile adoptate de statele din zona euro ar trebui sa constituie o etapa importanta în procesul unificarii europene. În fata acestei crize, statele europene au dovedit ca pot avea o singura voce si pot aplica unitar masuri de ordin economic si financiar pe teritoriul Uniunii”, explica Jean-Dominique Giuliani, de la Fundatia Robert Schuman.
Sursa:Hotnews