Ordonanta de urgenta adoptata de Executiv modifica OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului

Guvernul a reglementat, în sedinta de miercuri, printr-o ordonanta de urgenta, modul de stabilire a diferitelor drepturi de asistenta sociala, astfel încât sa se elimine legatura dintre nivelul drepturilor acordate si nivelul salariului de baza minim brut pe tara.

Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate pentru persoanele aflate în concediu pentru cresterea copilului în vârsta de pâna la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de pâna la 3 ani, se calculeaza, pe perioada în care beneficiaza de indemnizatia pentru cresterea copilului, prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra valorii acesteia si se suporta de la bugetul de stat.

Pâna în prezent, OUG nr. 148/2005 prevedea ca asigurarea sociala de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra sumei reprezentând valoarea de doua ori salariul de baza minim brut pe tara, garantat în plata.

Pentru aceste persoane, stabilireacuantumului indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate se va face luând în calcul valoarea indemnizatiei pentru cresterea copilului.

Un alt act normativ pe care ordonanta îl modifica este Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Astfel, pentru persoana care are in îngrijire, supraveghere si întretinere un copil cu handicap, pe perioada in care beneficiaza de concediu si de indemnizatie pentru cresterea copilului cu handicap in cuantum de 450 lei, pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsa intre 3 si 7 ani, contributia individuala de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra sumei reprezentând valoarea indemnizatiei pentru cresterea copilului cu handicap si se suporta de la bugetul de stat.

Pana in prezent, pentru persoanele aflate in aceasta situatie, contributia individuala de asigurari sociale de sanatate se calcula prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra sumei reprezentând valoarea a de doua ori salariul de baza minim brut pe tara, garantat in plata.

De asemenea, la stabilirea cuantumului indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate nu se va mai lua in calcul salariul minim brut garantat in plata, ci indemnizatia in valoare de 450 lei, pentru cresterea copilului cu handicap.

Totodata, in urma modificarii, prin ordonanta de urgenta adoptata de Guvern, a Legii nr. 122/2006 privind azilul in România, persoana care beneficiaza de recunoasterea statutului de refugiat sau de acordarea protectiei subsidiare are dreptul sa primeasca, la cerere, in limitele disponibilitatilor financiare ale statului, un ajutor lunar rambursabil, pentru o perioada de maximum 6 luni, daca, din motive obiective, este lipsit de mijloacele de existenta necesare. Pentru motive bine întemeiate, acest ajutor poate fi prelungit pentru înca o perioada de cel mult 3 luni.

Pentru anul 2009, cuantumul ajutorului se indexeaza prin hotarâre a Guvernului, in functie de indicele de crestere al preturilor de consum prognozat pe an/an anterior.

De asemenea, se modifica Legea nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor vârstnice. Astfel, in vederea acoperirii valorii integrale a contributiei lunare de întretinere, sustinatorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite in camine vor plati diferenta pana la concurenta valorii integrale a contributiei lunare de întretinere, daca realizeaza venit lunar pe membru de familie, in cuantum mai mare de 600 lei. Acest cuantum se indexeaza prin hotarâre a Guvernului, in functie de indicele de crestere a preturilor de consum prognozat pe an/an anterior.

Sursa:Avocatnet.ro