Decizia Curții Constituționale nr. 697/2016. Constituționalitatea prevederilor art. 60 alin. 1 din Codul familiei

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 2 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.636/189/2013, Tribunalul Vaslui – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei, excepție ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în stabilirea paternității din afara căsătoriei a unui minor, introdusă în numele acestuia de mama sa.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța autoare a acesteia arată că asupra problemei de drept constând în prescriptibiIitatea sau imprescriptibilitatea acțiunii în stabilirea paternității, în lumina noilor dispoziții legale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în practica judiciară internă s-a conturat opinia conform căreia principiul aplicării imediate a legii noi – care, în cauză, constă în imprescriptibilitatea acțiunii în stabilirea paternității, instituită prin Legea nr. 288/2007 – trebuie să se întindă asupra a tot ce înseamnă efectele viitoare ale raporturilor juridice trecute. Astfel, situația juridică a copiilor născuți în afara căsătoriei care doresc să își clarifice statutul prin stabilirea filiației față de un anumit bărbat poate fi calificată drept o veritabilă situație juridică durabilă în timp, neconsumată sub imperiul legii vechi, situație în care acțiunea ar trebui să fie imprescriptibilă.

8. Precizează că, în ce privește relațiile dintre părinți și copiii născuți în afara căsătoriei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că o simplă legătură biologică, fără alte elemente factuale care să indice existența unor raporturi personale strânse între părinte și copilul său, nu poate fi considerată suficientă pentru a intra sub protecția instituită de art. 8 din Convenție. Instanța autoare a excepției arată, însă, că, în Hotărârea din 25 februarie 2014, pronunțată în Cauza Ostace împotriva României, Curtea Europeană a statuat că „nu este cazul să fie examinată problema de a stabili dacă procedura vizând dizolvarea în fața legii a legăturilor de familie existente intră sub incidența vieții de familie a reclamantului, având în vedere că, în orice caz, stabilirea raporturilor juridice ale unui tată cu copilul său putativ ține de viața privată a persoanei în cauză” (paragraful 30). A fortiori, stabilirea raporturilor juridice ale unui copil față de prezumtivul său tată intră în sfera noțiunii de viață privată și a celui dintâi, situație care atrage aplicabilitatea art. 8 din Convenție.

9. Instanța arată, în susținerea excepției că, dacă s-ar admite că dreptul material la acțiunea în stabilirea paternității este imprescriptibil numai pentru copiii născuți după data intrării în vigoare a textului, excluzându-i pe cei care sunt născuți anterior momentului modificării legii, am fi în prezența unei discriminări, deoarece și unii, și alții se găsesc într-o situație juridică identică – de copil din afara căsătoriei, care dorește să își stabilească filiația- deosebirea dintre aceștia fiind făcută numai de hazardul momentului nașterii. Consideră că argumentul potrivit căruia legea nu poate fi aplicată retroactiv și copiilor născuți înaintea momentului intrării ei în vigoare nu poate să constituie o justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece poate fi combătută prin evocarea obligației statului de a crea și adopta legislația în vederea asigurării respectării egale a drepturilor resortisanților săi și obligația negativă de a se abține de la orice tratament discriminatoriu. Arată că, sub imperiul reglementărilor anterioare, acțiunea în stabilirea paternității era prescriptibilă în termenul de un an, dar, în raport cu jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, instituirea caracterului imprescriptibil al acestei acțiuni reprezintă o opțiune legitimă pe deplin justificată, care dă expresie principiului interesului superior al copilului și dreptului acestuia de a-și stabili descendența.

10. În opinia instanței autoare a excepției, condiționarea unor subiecți de drept, în funcție de hazardul datei nașterii lor, să respecte anumite termene, este de natură să genereze o situație discriminatorie, contravenind prevederilor art. 8 din Convenție prin neasigurarea unui echilibru just între interesele reclamantului (respectarea vieții private, interesul superior al minorului) și cele ale societății în general (evitarea eventualelor scandaluri și șantaje). Totodată, precizează că, în jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Ostace împotriva României), s-a evidențiat cerința ca hotărârile instanțelor române în materia stabilirii raporturilor juridice de filiație să fie conforme cu evoluția dreptului român în această privință, în legătură cu care Curtea Europeană a reținut că „pare a fi în favoarea prevalenței realității biologice asupra ficțiunilor legale, renunțând, de exemplu, la termenele de prescripție rigide” (paragraful 50).

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, arătând, în acest sens, că, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale, respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, susținerile apărătorului părții Vasile Ciobotaru, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei. Textul criticat are următorul conținut: „Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de la nașterea copilului”.

16. Codul familiei a fost abrogat expres prin art. 230 lit. m) cuprins în capitolul X din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011,„Stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare”.

17. Întrucât în speță se pune problema stabilirii filiației față de tată a unui copil născut la data de 22 mai 2002, deci anterior intrării în vigoare a Codului civil, Curtea constată că, deși abrogat, textul de lege criticat este aplicabil în cauza în cursul soluționării căreia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate. În consecință, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituțională a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007, este admisibilă, Curtea urmând a se pronunța pe fondul acesteia.

18. În opinia instanței care a ridicat excepția de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 8 – Dreptul la respectarea vieții private și de familie și art. 14 – Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborate cu art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituție care consacră prioritatea tratatelor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, atunci când există neconcordanțe între acestea și legile interne, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Prin urmare, Curtea va analiza constituționalitatea textului de lege criticat prin raportare la dispozițiile corespondente din Constituția României, cuprinse în art. 16 – Egalitatea în drepturi și art. 26 – Viața intimă, familială și privată, prin prisma exigențelor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în stabilirea paternității din afara căsătoriei a unui minor, introdusă în numele acestuia de mama sa, după expirarea termenului de un an de la nașterea acestuia. În primă instanță, Judecătoria Bârlad a respins excepția tardivității introducerii acțiunii și a constatat că pârâtul este tatăl minorului care a formulat – prin mama sa, în calitate de reprezentant legal – acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei. Pentru a aprecia că dreptul material la acțiune nu este prescris, Judecătoria Bârlad a considerat că prevederile art. 60 alin. 1 din Codul familiei care stabilesc un termen de 1 an de la data nașterii copilului pentru introducerea acțiunii în stabilirea paternității contravin prevederilor art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în aplicarea cărora Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un termen rigid în exercitarea procedurilor de paternitate aduce atingere chiar esenței dreptului reclamantului la respectarea vieții sale private (Hotărârea din 20 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Phinikaridou împotriva Ciprului). Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Bârlad pârâtul a introdus apel, în cursul soluționării căruia Tribunalul Vaslui a ridicat din oficiu prezenta excepție de neconstituționalitate.

20. Curtea observă că, în principal, critica de neconstituționalitate este formulată din perspectiva regimului juridic diferit ce ar rezulta din aplicarea reglementărilor legale care s-au succedat în timp referitoare la termenul în care se poate introduce o acțiune în stabilirea paternității din afara căsătoriei. Prin această acțiune, copilul al cărui tată este necunoscut în momentul nașterii, ca și cel care a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătorești de admitere a unei acțiuni în tăgăduirea paternității, urmărește stabilirea identității tatălui natural și înscrierea acesteia ca atare în certificatul său de naștere. În această privință, Curtea Constituțională reține că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că respectarea vieții private presupune ca oricine să poată să își stabilească detaliile referitoare la identitatea sa, asemenea informații fiind esențiale prin influența lor asupra formării personalității (Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza Mikulić împotriva Croației, paragrafele 53-54, și Hotărârea din 7 iulie 1989, pronunțată în Cauza Gaskin împotriva Regatului Unit, paragrafele 36-37 și 39), iar identitatea părinților este un aspect important al identității personale (Hotărârea din 7 iulie 1989, pronunțată în Cauza Jäggi împotriva Elveției, paragraful 25, și Hotărârea din 6 iulie 2010, pronunțată în Cauza Backlund împotriva Finlandei, paragraful 37).

21. Textul de lege criticat este cel consacrat inițial prin Codul familiei, text care, deși abrogat, este aplicabil în speță ținând cont de data nașterii copilului care este titular al acțiunii în stabilirea paternității. Dispozițiile de lege criticate prevăd că termenul de prescripție al acțiunii este de un an de la data nașterii copilului.

22. Prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, s-a instituit imprescriptibilitatea acțiunii aparținând copilului (art. I pct. 5) și, totodată, s-a stabilit că modificările operate referitor la acțiunea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile și în cazul copiilor născuți înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată (art. II).

23. Prin Decizia nr. 1.345 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 decembrie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2007 potrivit cărora „Dispozițiile prezentei legi privind […] acțiunea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile și în cazul copiilor născuți înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată”, apreciind că textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, care consacră principiul neretroactivității legii civile, întrucât legea nouă se aplică și copiilor născuți înainte de intrarea ei în vigoare. Ca efect al acestei decizii, imprescriptibilitatea acțiunii în stabilirea paternității s-a menținut doar pentru copiii născuți după intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007, adică 8 noiembrie 2007.

24. Actualul Cod civil, care a abrogat Codul familiei, a instituit, de asemenea, imprescriptibilitatea acțiunii în stabilirea paternității promovată de copil [prin art. 427 alin. (1)], regulă aplicabilă copiilor născuți după data de 1 octombrie 2011, adică data intrării în vigoare a Codului civil, conform art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

25. Potrivit textului de lege criticat, termenul de prescripție al acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei este de un an și începe să curgă de la momente diferite, în funcție de situațiile posibile: fie de la data nașterii copilului (art. 60 alin. 1 din Codul familiei), fie de la data la care acesta a pierdut prin efectul unei hotărâri judecătorești calitatea de copil din căsătorie (art. 60 alin. 2 din Codul familiei), fie de la data la care încetează conviețuirea ori întreținerea în cazul în care mama a conviețuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreținere. Totodată, art. 59 alin. 1 din Codul familiei precizează că acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului și se pornește în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal.

26. Curtea Constituțională constată că prevederile de lege criticate, care stabilesc că termenul de 1 an în care poate fi introdusă acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei începe să curgă de la data nașterii copilului, încalcă dreptul acestuia la viață privată, întrucât îl privează de posibilitatea de a acționa în mod conștient și voluntar, după dobândirea capacității de exercițiu depline, în vederea stabilirii filiației sale față de tată. Faptul că, în condițiile textului de lege criticat, acțiunea în stabilirea paternității este lăsată la dispoziția exclusivă a mamei sau a reprezentantului legal al copilului, îl face dependent de conduita unui terț. Aceasta, deoarece în interiorul termenul stabilit de textul de lege criticat, de un an de la naștere, copilul este, prin ipoteză, în imposibilitatea biologică de a acționa. Or, stabilirea filiației față de tată, ca atribut al persoanei, ca element care configurează identitatea acesteia, nu poate fi lăsată la discreția altcuiva. În situația în care, din neglijență, din ignoranță sau chiar din rea-voință ori din cauza unei situații obiective care să constituie o piedică insurmontabilă, mama copilului sau reprezentantul legal al acestuia nu a introdus în interval de un an de la nașterea acestuia acțiunea în stabilirea paternității, copilului îi este blocată definitiv orice posibilitate ulterioară de a cere clarificarea situației sale personale prin introducerea unei acțiuni în stabilirea paternității din afara căsătoriei.

27. Curtea reține că, din textul de lege supus controlului de constituționalitate rezultă că titularii dreptului de a introduce acțiune în stabilirea paternității nu vor avea niciodată posibilitatea de a intenta personal o asemenea acțiune, după expirarea termenului de un an de la nașterea acestora intervenind prescripția dreptului la acțiune, aceasta urmând să fie respinsă ca tardiv introdusă în situația inactivității mamei sau a reprezentantului legal în interiorul termenului menționat.

28. Așadar, prevederile de lege criticate instituie un obstacol insurmontabil în demersul persoanei interesate de a-și stabili date esențiale referitoare la propria identitate, ceea ce aduce atingere dreptului la viață familială și privată. Astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 13 februarie 2003, pronunțată în Cauza Odiévre împotriva Franței, paragraful 42), dreptul de a-și cunoaște originile – în ipoteza de față, prin stabilirea paternității din afara căsătoriei – își are fundamentul în interpretarea extensivă a noțiunii de viață privată, iar obținerea informațiilor indispensabile pentru descoperirea adevărului asupra unui aspect important al identității personale și pentru disiparea tuturor incertitudinilor în această privință este considerat un interes vital, protejat prin Convenție (Cauza Mikulić împotriva Croației, mai sus amintită, paragrafele 64 și 65).

29. Prin urmare, Curtea Constituțională constată că prevederile de lege criticate în prezenta cauză contravin dispozițiilor art. 26 din Legea fundamentală în componenta referitoare la garantarea dreptului la viață privată, având în vedere că persoana care dorește să își stabilească filiația față de un anumit bărbat se află în imposibilitatea de a introduce personal o acțiune în stabilirea paternității din afara căsătoriei în termenul prevăzut de lege, în intervalul de un an de la naștere stabilit în textul criticat fiind, în mod evident, lipsită de capacitate de exercițiu. Blocarea oricărei modalități de acțiune ulterioară momentului dobândirii capacității depline de exercițiu și condiționarea beneficiului acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei de diligența mamei lor sau a reprezentantului lor legal afectează grav dreptul la viață de familie, anihilând persoanei interesate orice posibilitate juridică de a-și clarifica statutul personal prin stabilirea paternității.

30. De altfel, Curtea reține că, prin Hotărârea din 19 iulie 2016, pronunțată în Cauza Călin și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin atingerea adusă dreptului la respectarea vieții private a petenților ca urmare a imposibilității acestora de a-și stabili filiația față de tată în condițiile existenței în legislația internă a unui termen de prescripție, în interiorul căruia aceștia nu aveau capacitatea juridică de a acționa, În acest sens, Curtea Europeană a considerat că, în principiu, o perioadă de un an, astfel cum era prevăzută în legislația românească, nu este nerezonabilă din punct de vedere al duratei sale. Cu toate acestea, dies a quo pune probleme, deoarece nu permite copilului să contracareze lipsa de acțiune a mamei sau a reprezentantului legal din timpul minorității sale. Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea unui termen de prescripție, așa cum acesta își produce efectele în sistemul românesc, a limitat dreptul părților interesate de a iniția o acțiune în stabilirea paternității până la punctul de a stinge acest drept (paragraful 98).

31. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, considerând că lacunele identificate pot genera și pe viitor plângeri întemeiate, a recomandat statului român să ia măsuri generale pentru a asigura respectarea dreptului la viață privată al persoanelor în cauză (paragraful 110). În același timp, prin hotărârea mai sus amintită, Curtea Europeană a remarcat evoluția legislației românești în domeniul filiației, favorabilă prevalenței realității biologice asupra ficțiunii juridice, evidențiată de împrejurarea că actualul Cod civil stabilește că acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei este imprescriptibilă pe tot parcursul vieții copilului (paragrafele 99 și 101).

32. În cauza de față, Curtea Constituțională constată că prevederile art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei, sunt constituționale în măsura în care termenul de un an pentru introducerea acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei este incident doar în ce privește mama copilului sau reprezentantul legal al acestuia, fără să fie aplicabil și acțiunii introduse de copil, altminteri fiind nesocotite dispozițiile art. 26 din Constituția României, precum și cele ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.