În Monitorul Oficial nr. 545 din 20 iulie a.c. a fost publicată Legea nr. 151/2016 privind ordinul european de protecție, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Printre actele modificate se numără Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Acces non-stop la legislație actualizată

În Legalis ai acces la toată legislația consolidată a României și legislația UE. Click pentru detalii

În extras

TITLUL I

Emiterea, recunoașterea și executarea ordinului european de protecție

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1.

Definiții

În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) ordin european de protecție – o decizie adoptată de o autoritate judiciară sau echivalentă, a unui stat membru, în legătură cu o măsură de protecție, pe baza căreia o autoritate judiciară sau echivalentă a altui stat membru dispune măsura sau măsurile corespunzătoare, în temeiul propriei legislații naționale, în vederea continuării asigurării protecției persoanei protejate;

b) măsură de protecție – o decizie în materie penală, adoptată în statul emitent, prin care sunt impuse persoanei care reprezintă un pericol una sau mai multe dintre următoarele interdicții sau restricții, pentru a preveni săvârșirea asupra persoanei protejate a unei fapte penale care i-ar putea pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihologică, demnitatea, libertatea personală sau integritatea sexuală, respectiv:

(i) interdicția de a se deplasa în anumite localități, locuri sau zone definite în care își are reședința persoana protejată sau pe care le vizitează;

(ii) o interdicție sau o reglementare a contactului, sub orice formă, cu persoana protejată, inclusiv la telefon, prin mijloace electronice, prin poștă, prin fax sau orice alte mijloace;

(iii) o interdicție sau o reglementare a apropierii de persoana protejată la o anumită distanță;

c) persoană protejată – persoana fizică beneficiară a protecției care decurge dintr-o măsură de protecție dispusă de statul emitent;

d) persoană care reprezintă un pericol – persoana fizică căreia i-au fost impuse una sau mai multe dintre interdicțiile sau restricțiile prevăzute la lit. b);

e) stat emitent – statul membru în care a fost dispusă o măsură de protecție care stă la baza emiterii unui ordin european de protecție;

f) stat de executare – statul membru căruia i s-a transmis un ordin european de protecție, în vederea recunoașterii și executării sale;

g) stat de supraveghere – statul membru al Uniunii Europene căruia i-a fost transferată o hotărâre definitivă prin care o instanță a dispus față de o persoană fizică care a săvârșit o infracțiune una dintre sancțiunile sau măsurile prevăzute la art. 1701, respectiv la art. 17017 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2.

Domeniul de aplicare

Un ordin european de protecție poate fi emis sau, după caz, recunoscut și pus în executare în situația în care persoana protejată și-a stabilit domiciliul sau reședința ori locuiește pentru o perioadă de timp sau urmează să își stabilească domiciliul, reședința ori să locuiască pentru o perioadă de timp pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene decât cel în care a fost dispusă măsura de protecție.

Art. 3

Competența

(1) Autoritatea competentă pentru emiterea ordinului european de protecție, în cazul în care România este stat emitent, este organul judiciar pe rolul căruia se află cauza în care s-a dispus măsura de protecție pe baza căreia se solicită emiterea ordinului european de protecție.

(2) În cazul în care România este stat de executare, autoritatea competentă pentru recunoașterea ordinului european de protecție, dispunerea măsurilor pentru executarea acestuia și dispunerea înlocuirii ori încetării acestor măsuri este tribunalul în a cărui circumscripție locuiește sau va locui ori și-a stabilit sau urmează să își stabilească domiciliul ori reședința persoana protejată.

(3) Dacă în cauza în care s-a dispus măsura de protecție pe baza căreia se solicită emiterea ordinului european de protecție s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, competența privind emiterea ordinului european de protecție aparține judecătorului delegat cu executarea, conform art. 554 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Dacă în cauza în care s-a dispus măsura de protecție pe baza căreia se solicită emiterea ordinului european de protecție s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, competența aparține instanței care a pronunțat în primă instanță amânarea aplicării pedepsei.

CAPITOLUL II

Procedura privind ordinul european de protecție în cazul în care România este stat emitent

Art. 4

Condițiile emiterii ordinului european de protecție

(1) Ordinul european de protecție poate fi emis la solicitarea persoanei protejate, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

a) persoana protejată locuiește sau va locui ori și-a stabilit sau urmează să își stabilească domiciliul ori reședința într-un alt stat membru din Uniunea Europeană, căruia i se solicită recunoașterea și executarea ordinului european de protecție;

b) persoana protejată are calitatea de persoană vătămată în cadrul unui proces penal aflat în curs de desfășurare sau în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare ori de amânare a aplicării pedepsei sau este un membru de familie al persoanei vătămate, beneficiar al uneia dintre măsurile prevăzute la lit. c);

c) persoana care reprezintă un pericol are calitatea de inculpat, condamnat sau persoană față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei în cadrul procesului penal prevăzut la lit. b), iar împotriva sa a fost dispusă cel puțin una dintre următoarele măsuri:

(i) una dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. b) sau d) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, impuse odată cu luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune;

(ii) obligația prevăzută la art. 221 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, impusă pe durata arestului la domiciliu;

(iii) una dintre obligațiile prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. e) sau f) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, impusă inculpatului cu ocazia pronunțării amânării aplicării pedepsei;

(iv) una dintre obligațiile prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. d) sau e) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, impusă persoanei condamnate cu ocazia dispunerii liberării condiționate;

(v) una dintre obligațiile prevăzute la art. 121 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, impusă inculpatului cu ocazia aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate;

(vi) interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. l)-o) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilită de instanță odată cu aplicarea pedepsei accesorii sau a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi;

d) emiterea ordinului european de protecție este necesară pentru înlăturarea unui pericol la care este sau va fi expusă persoana protejată.

(2) Pentru luarea unei decizii privind emiterea ordinului european de protecție se ține cont de perioada sau perioadele în care persoana protejată își va avea domiciliul, reședința ori va locui în statul de executare, de proporționalitatea măsurii, de pericolul efectiv pentru persoana protejată, precum și de orice alte circumstanțe relevante.

Art. 5.

Cererea de emitere a ordinului european de protecție

(1) Când România este stat emitent, cererea pentru emiterea unui ordin european de protecție se depune de către persoana protejată, personal sau prin reprezentant, la organul judiciar competent, potrivit art. 3. Cererea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se transmite, pe cale administrativă, organului judiciar competent, potrivit art. 3.

(2) Dacă o cerere de emitere a ordinului european de protecție este adresată unui organ judiciar din România, când aceasta este stat de executare, cererea va fi transmisă de îndată, pe cale administrativă, tribunalului competent conform art. 3 alin. (2), care o va transmite, de îndată, autorității competente a statului emitent.

Art. 6.

Emiterea ordinului european de protecție

(1) Instanța, judecătorul de cameră preliminară, judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul delegat cu executarea dispun prin încheiere motivată, iar procurorul dispune prin ordonanță.

(2) Încheierea sau ordonanța prin care se admite cererea de emitere a ordinului european de protecție nu este atacabilă, iar încheierea sau ordonanța prin care se respinge cererea de emitere a ordinului european de protecție poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația se soluționează în camera de consiliu, cu citarea persoanei protejate, a persoanei care reprezintă un pericol și a procurorului, în termen de 3 zile. Neprezentarea persoanelor citate nu împiedică judecarea cauzei.

(3) Contestația se soluționează de către instanța superioară sau, după caz, de către judecătorul de drepturi și libertăți ori de cameră preliminară de la instanța superioară ori de către procurorul ierarhic superior.

(4) Ordonanța sau încheierea motivată se comunică persoanei care reprezintă un pericol și persoanei protejate.

(5) Încheierea motivată sau ordonanța privind emiterea unui ordin european de protecție, un exemplar al ordinului european de protecție întocmit în forma prevăzută la art. 7 și orice alte documente subsecvente se păstrează la dosarul cauzei în legătură cu care a fost dispusă măsura de protecție.

(6) Ordinul european de protecție se emite în 4 exemplare originale, dintre care unul se păstrează conform alin. (5), unul se comunică autorității competente din statul de executare, unul se comunică persoanei protejate, iar unul se comunică persoanei care reprezintă un pericol.

Art. 7.

Forma și conținutul ordinului european de protecție

(1) În situația în care, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 4, organul judiciar admite cererea formulată de persoana protejată, acesta emite ordinul european de protecție, completând formularul prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Rubrica din formularul prevăzut în anexa nr. 1 referitoare la interdicțiile, restricțiile sau obligațiile impuse persoanei care reprezintă un pericol se completează în funcție de măsurile de protecție enumerate la art. 4.

Art. 8.

Durata ordinului european de protecție

Ordinul european de protecție se emite pentru durata în care persoana protejată locuiește sau va locui ori și-a stabilit sau urmează să își stabilească domiciliul ori reședința într-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără a putea depăși durata pentru care a fost dispusă măsura care a stat la baza emiterii acestuia.