În Monitorul Oficial nr. 366 din 27 mai a.c. a fost publicată Hotărârea nr. 443/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005.


Totul despre insolvență. Codul insolvenței. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole. Ediția 5 și Legea procedurii insolvenței. Comentariu pe articole. Ediția 4 sunt acum Legalis®. Comandă cărțile în Raftul Legalis®


În extras

Art. I.

Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

— La articolul 116, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) În cazul în care prin hotărâre definitivă s-a pronunţat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c)din Codul de procedură penală şi există indicii privind săvârşirea infracţiunii de către o altă persoană, dosarul de urmărire penală împreună cu mijloacele materiale de probă se restituie, la cerere, parchetului competent să efectueze ori să supravegheze urmărirea penală în cauză. La arhiva instanţei se păstrează o copie certificată a actelor dosarului şi procesul-verbal de predare-primire a dosarului de urmărire penală şi a mijloacelor materiale de probă.”

[Selectează documentul]