În Monitorul Oficial nr. 256 din 16 aprilie a.c. a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2015 privind stabilirea destinaţiei unor bunuri imobile confiscate.


Codul insolvenței. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole. Ediția 5 este acum Legalis®. Comandă cartea în Raftul Legalis®


Integral

Având în vedere trecerea în proprietatea privată a statului, prin confiscare, a unor bunuri imobile, luând în considerare necesarul de spaţii pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi alte instituţii publice de interes naţional, după caz, sau pentru regiile autonome de interes naţional, în condiţiile în care unele locaţii actuale sunt improprii desfăşurării activităţii în condiţii optime sau unele imobile au fost retrocedate în condiţiile legii, aspecte care afectează buna desfăşurare a activităţii entităţilor respective şi îndeplinirea atribuţiilor legale ale acestora şi, totodată, generează cheltuieli suplimentare de funcţionare, care grevează bugetul de stat,

având în vedere nivelul redus al cheltuielilor bugetare pentru finanţarea investiţiilor destinate asigurării spaţiilor de funcţionare ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi ale altor instituţii publice de interes naţional, ţinând seama de:

— creşterea exponenţială a volumului bunurilor confiscate care fac obiectul valorificării de către aparatul propriu al organelor de valorificare din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

— menţinerea unor costuri ridicate pentru conservarea bunurilor confiscate până la momentul valorificării acestora;

— principiul economicităţii, eficienţei şi eficacităţii utilizării resurselor alocate activităţii de valorificare a bunurilor intrate, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului;

— necesitatea reducerii costurilor administrative şi birocratice,

având în vedere că, în cazul neadoptării măsurilor propuse în regim de urgenţă, nu se poate asigura îndeplinirea de către Guvern a funcţiei de administrare a proprietăţii publice şi private a statului, cu respectarea principiul economicităţii, eficienţei şi eficacităţii în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului,

reţinându-se faptul că cele de mai sus constituie elemente ce vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1.

(1) Bunurile imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului pot fi transmise în domeniul public al statului şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice centrale, altor instituţii publice de interes naţional, după caz, sau regiilor autonome de interes naţional, denumite în continuare entităţi beneficiare, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile legii.

(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se dau în administrare entităţilor beneficiare, la solicitarea acestora, la valoarea stabilită potrivit art. 6 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată.

Art. 2.

(1) Bunurile imobile ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă se preiau pe bază de proces-verbal de predare-preluare încheiat între organul de valorificare şi entitatea beneficiară. În toate cazurile, termenul de predare-preluare este de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 1 alin. (1).

(2) În situaţia în care procesul-verbal de predare-preluare nu este încheiat în termenul stabilit în hotărârea Guvernului prevăzută la art. 1 alin. (1), bunurile revin de drept în proprietatea privată a statului şi pot fi valorificate conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007, republicată.

Art. 3.

(1) Bunurile imobile confiscate aflate în procedura de valorificare prin licitaţie publică la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sunt supuse prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007, republicată, până la finalizarea procedurii de licitaţie publică.

(2) Dacă procedura de valorificare prin licitaţie publică nu s-a finalizat cu adjudecarea bunului imobil, acesta poate intra sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.