Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale art. 9, 15, 19, 21, 24, 25, 31, art. 34 lit. d) și j), art. 36 alin. (1) și art. 37 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, excepție ridicată de Dragoș Marian Ene și Nicanor George Ene în Dosarul nr. 8.915/2/2010 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 576D/2012 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se prezintă, pentru partea Gabriel Oprea, avocat Raluca Zorilă, cu împuternicire avocațială și delegație de substituire depuse la dosar, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părții prezente, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 8.915/2/2010, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor „art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale art. 9,15, 19, 21, 24, 25, 31, 34 lit. d) și j), art. 36 alin. (1) și art. 37 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate“, excepție ridicată de Dragoș Marian Ene și Nicanor George Ene într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în anulare a unui act administrativ.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că amânarea înregistrării ședințelor de judecată afectează drepturile fundamentale privind înfăptuirea justiției, dreptul la apărare și libertatea de exprimare, deoarece „magistrații nu consemnează în actele procesuale dezbaterile urmate în ședință“.
Cât privește dispozițiile criticate din Legea nr. 182/2002, rezultă, din cuprinsul încheierii de sesizare, că autorii excepției consideră că acestea îngrădesc liberul acces la justiție, deoarece le este interzis accesul la documentele cuprinzând secrete de serviciu ce pot fi consultate în evidențele prevăzute de legislația informațiilor clasificate.
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că textele legale criticate sunt constituționale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare și motivării autorilor excepției, prevederile art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, precum și ale art. 9,15,19, 21, 24, 25, 31, art. 34 lit. d) și j), art. 36 alin. (1) și ale art. 37 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002.
Dispozițiile art. 13 din Legea nr. 304/2004 au următorul cuprins: „(1) Ședințele de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio ori se consemnează prin stenografiere. Înregistrările sau stenogramele se transcriu de îndată.
(2) Grefierul sau specialistul în stenografie consemnează toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată.
(3) La cerere, părțile pot primi o copie a transcrierii înregistrărilor, stenogramelor sau notelor grefierului.“
Termenul de la care se aplică aceste dispoziții a fost, inițial, reglementat de art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, fiind ulterior prorogat succesiv. În prezent, acest termen este reglementat de art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 7 iunie 2012, având următorul conținut: „Termenul prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, de la care se aplică dispozițiile art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la înregistrarea ședințelor de judecată, se prorogă până la data de 1 iulie 2013.“
Având în vedere conținutul criticilor formulate de autorii excepției, acestea vizând operațiunea legislativă de prorogare succesivă a termenului pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 304/2004, și nu reglementarea în sine a posibilității de înregistrare a ședințelor de judecată, rezultă că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, sub acest prim aspect, dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Cât privește celelalte dispoziții legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv art. 9, 15, 19, 21, 24, 25, 31, art. 34 lit. d) și j), art. 36 alin. (1) și ale art. 37 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, se constată că acestea reglementează obiectivele protecției informațiilor clasificate (art. 9), definiții (art. 15), persoanele împuternicite să atribuie unul dintre nivelurile de secretizare a informațiilor (art. 19), înființarea și organizarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (art. 21), reguli referitoare la utilizarea documentelor cuprinzând informații secrete de stat (art. 24, 25), regimul informațiilor secrete de serviciu (art. 31), atribuția Serviciului Român de Informații de a verifica și sancționa modul de respectare și aplicare a normelor legale privind protecția informațiilor clasificate de către autoritățile publice [art. 34 lit. d) și j)], obligații privind protecția informațiilor clasificate [art. 36 alin. (1)] și răspunderea privind protecția informațiilor clasificate (art. 37).
Textele din Constituție invocate de autorii excepției ca fiind încălcate sunt următoarele: art. 15 – Universalitatea, art. 16 – Egalitatea în drepturi, art. 21 – Accesul liber la justiție, art. 24 – Dreptul la apărare, art. 30 – Libertatea de exprimare, art. 124 – Înfăptuirea justiției, art. 125 – Statutul judecătorilor, art. 126 – Instanțele judecătorești și art. 131 – Rolul Ministerului Public.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că autorii excepției critică, pe de o parte, dispozițiile prin care legiuitorul a dispus prorogarea termenului art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005, cu referire la aplicarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 303/2004, și, pe de altă parte, prevederi din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
Curtea reține că soluția legislativă a prorogării termenului prevăzut de art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 a făcut, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituționalitate, exercitat din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 835 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008, Decizia nr. 1.385 din 29 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009, Decizia nr. 492 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, Decizia nr. 1.179 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011, Decizia nr. 112 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012, Decizia nr. 332 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012, și Decizia nr. 637 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 10 iulie 2012).
Respingând excepția, Curtea a reținut, în esență, că prorogarea termenului pentru înregistrarea prin mijloace audiovideo a ședințelor de judecată s-a realizat în vederea unei bune administrări a justiției ca serviciu public, ținând seama de gravele consecințe de ordin procedural care ar putea apărea în activitatea de judecată din cauza inexistenței suportului tehnic necesar și care ar putea fi invocate în cadrul proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Cât privește dispozițiile din Legea nr. 182/2002, criticate de autorii excepției din perspectiva îngrădirii accesului liber la justiție datorită interzicerii accesului la documentele cuprinzând secrete de serviciu ce pot fi consultate în evidențele prevăzute de legislația informațiilor clasificate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra acestei probleme. Prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, Curtea, respingând excepția, a reținut că prevederile referitoare la persoanele ce urmează să aibă acces la informațiile clasificate, protecția acestor informații prin măsuri procedurale, nivelul de secretizare a acestora, precum și interdicția clasificării unor categorii de informații ori accesul la informațiile secrete de stat nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile și libertățile constituționale, fiind în deplin acord cu normele din Legea fundamentală. De asemenea, acestea nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la informațiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natură procedurală prevăzute de lege.
În același sens s-a pronunțat Curtea și prin Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, reținând că „este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecția informațiilor clasificate, să conțină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informații al anumitor persoane care au calitatea de părți într-un proces, respectiv cu condiția obținerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerințele și procedura specifică de obținere a acestuia, prevăzute de aceeași lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă și absolută a accesului la anumite informații, ci îl condiționează de îndeplinirea anumitor pași procedurali, etape justificate prin importanța pe care asemenea informații o poartă, nu se poate susține încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicității, imparțialității și al egalității justiției pentru toți. Pe de altă parte, însăși Constituția prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi – inclusiv a garanțiilor aferente unui proces echitabil – pentru rațiuni legate de apărarea securității naționale. Reglementarea mai strictă a accesului la informațiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiții pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informați, precum și a unor proceduri de verificare, control și coordonare a accesului la aceste informații, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecției informațiilor clasificate, în acord cu dispozițiile constituționale ce vizează apărarea securității naționale.“
Cele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, sub aspectul considerentelor pe care se fundamentează soluțiile pronunțate.
