Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Vasile Turcu în Dosarul nr. 797/192/2009 al Tribunalului Giurgiu – Secția civilă.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, avocatul Aurică Sterea, cu delegație depusă la dosar. Lipsește partea Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Poliției Rutiere – Secția Autostrăzi – Biroul A1, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia pentru motivele invocate în fața instanței de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, concretizată în Decizia nr. 737/2007, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 20 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 797/192/2009, Tribunalul Giurgiu – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de intimatulpetent Vasile Turcu cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 2.562 din 8 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Bolintin-Vale, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Poliției Rutiere – Secția Autostrăzi – Biroul A1, într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenție.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că „dispozițiile art. 34 alin. (2) teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, coroborate cu cele ale art. 301, art. 3021 alin. 1 pct. 3 și art. 303 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă“, contravin prevederilor constituționale ale art. 16 și art. 21 alin. (3). În acest sens, apreciază că dispoziția legală criticată este neconstituțională, întrucât reglementează exercitarea recursului într-un mod diferit de regulile aplicabile în dreptul comun, și anume permite recurentului să susțină recursul oral, fără obligația de a-l motiva în scris.
Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 34 alin. (2) teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următoarea redactare: „Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței.“ […]
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 737 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 30 octombrie 2007, s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate prin raportare la aceleași prevederi constituționale și cu o motivare similară.
Cu acel prilej, Curtea a reținut că „prin art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 legiuitorul instituie o excepție de la regula generală cuprinsă în art. 303 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia recursul se motivează prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Această regulă de excepție, potrivit căreia motivarea recursului nu este obligatorie, motivele de recurs putând fi susținute și oral în fața instanței, nu aduce atingere principiilor constituționale pretins încălcate, ci, dimpotrivă, dă expresie accesului liber la justiție și posibilității exercitării căilor de atac.
Nu poate fi reținută nici critica privind încălcarea dispozițiilor art. 16 din Legea fundamentală, de vreme ce textul criticat se aplică recurentului, care poate fi atât contravenientul, cât și organul care a aplicat sancțiunea“.
Întrucât criticile de neconstituționalitate privesc, în esență, aceleași aspecte deja examinate de Curte prin decizia menționată și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele cuprinse în aceasta își mențin valabilitatea și în cauza de față.
