Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 461 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, excepție ridicată din oficiu de către instanța de judecată în Dosarul nr. 4.221/202/2010 (3.430/2010) al Curții de Apel București – Secția I penală.
La apelul nominal se prezintă personal partea Ion Moise și se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care precizează că lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției invocate de instanța de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 4.221/202/2010 (3.430/2010), Curtea de Apel București – Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 461 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, excepție ridicată din oficiu de către instanța de judecată într-o cauză privitoare la săvârșirea unei infracțiuni din legea contestată.
În motivarea excepției de neconstituționalitate Curtea de Apel București – Secția I penală, în calitate de autor al acesteia, susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, deoarece, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă și spre deosebire de persoanele judecate pentru alte infracțiuni, art. 461 din Legea nr. 407/2006 instituie o interdicție discriminatorie cu privire la aplicarea art. 181 din Codul penal.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, acestea nu contravin principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât toate persoanele prevăzute în ipoteza normei legale beneficiază de același tratament, fără privilegii și fără discriminări.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 461 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, introdus prin art. I pct. 45 din Legea nr. 215/2008 pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 10 noiembrie 2008, care au următorul conținut: „Faptele prevăzute la art. 42–45 prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, indiferent de modul și de mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și de conduita făptuitorului.“
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
Art. 181 din Codul penal, la care se face referire în criticile formulate, are în vedere fapte antisociale care, prin conținutul lor concret și prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Aceasta este însă o reglementare care, în acord cu dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, ține de domeniul dreptului substanțial, legiuitorul având în vedere situația în care gradul de pericol social concret al unui fapte penale este mai mic față de pericolul social generic al infracțiunii tip incriminate. Însă posibilitatea conferită judecătorului de a diminua până la anihilare una din trăsăturile infracțiunilor prevăzute de art. 42–45 din Legea nr. 407/2006 în funcție de atingerea minimă adusă uneia dintre valorile sociale apărate, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de persoana și conduita făptuitorului, precum și de alte criterii intrinseci ale faptei, nu este de rang constituțional, legiuitorul urmărind prin aceasta prezervarea fondului cinegetic național și a faunei de interes cinegetic ca bun public de interes național și internațional. Prin urmare reglementarea urmărește un interes public și, ținând seama de conținutul său, apreciem că nu poate fi primită critica referitoare la înfrângerea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1), deoarece art. 461 din Legea nr. 407/2006 se aplică tuturor celor aflați în ipoteza normei contestate, fără niciun fel de considerente arbitrare. Principiul egalității în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracțiunilor, iar reglementarea unui regim distinct pentru infracțiuni diferite este expresia firească a principiului constituțional menționat, care impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar la situații juridice diferite, tratamentul juridic să fie diferențiat.
De altfel, o reglementare care consacră o soluție legislativă identică cu cea criticată în prezenta cauză se regăsește în art. 120 din Codul silvic, iar prin Decizia nr. 1.001 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, și Decizia nr. 312 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția invocată, considerentele acelor decizii fiind valabile și în prezenta cauză.