Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.873/2016 privind reglementarea procedurii de raportare a unor indicatori economico-financiari de către operatorii economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deținut direct sau indirect de autoritățile publice centrale ori locale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1023 din 20 decembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
„a) regiilor autonome înființate de stat și societăților/companiilor naționale, societăților la care ponderea cumulată a capitalului deținut de stat este de peste 50%;”.
2. La articolul 1 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
„b) regiilor autonome înființate de unitățile administrativ-teritoriale și societăților la care ponderea cumulată a capitalului deținut de una sau mai multe unități administrativ-teritoriale este de peste 50%;”.
3. La articolul 1 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
„c) regiilor autonome și societăților la care persoanele juridice menționate la lit. a) sau instituțiile publice centrale sunt acționari unici sau dețin cumulat, direct ori indirect, o participație majoritară, după caz;”.
4. La articolul 1 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
„d) regiilor autonome și societăților la care persoanele juridice menționate la lit. b) sau instituțiile publice locale sunt acționari unici sau dețin cumulat, direct ori indirect, o participație majoritară, după caz;”.
5. La articolul 2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Entitățile prevăzute la art. 1 au obligația transmiterii periodice a anexelor nr. 1-9 ale formularului S1001, după caz, publicat pe site-ul www.mfinante.gov.ro.”
6. La articolul 3 alineatul (1), litera e) se abrogă.
7. La articolul 3, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(4) Autoritățile publice tutelare din administrația publică centrală au obligația transmiterii la Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală de legislație și reglementare în domeniul activelor statului a datelor de identificare ale noilor entități care urmează să aplice prevederile prezentului ordin, a anexelor nr. 1-9 ale formularului S1001.”
8. La articolul 3, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(5) Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și a municipiului București și administrațiile județene/de sector ale finanțelor publice au obligația transmiterii la Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală de legislație și reglementare în domeniul activelor statului a datelor de identificare ale noilor entități care urmează să aplice prevederile prezentului ordin, a anexelor nr. 1-9 ale formularului S1001.”
9. La articolul 3, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
„(6) Entitățile prevăzute la art. 1 au obligația transmiterii modificării de stare la Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală de legislație și reglementare în domeniul activelor statului, în termen de 20 de zile de la data modificării.”
10. La articolul 5, alineatul (2) se abrogă.