Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mircea Resteman și Liliana Resteman în Dosarul nr. 7.067/2005 al Tribunalului Cluj – Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 7.067/2005, Tribunalul Cluj – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de către Mircea Resteman și Liliana Resteman cu prilejul soluționării unui apel civil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că art. 373¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, care nu permite citarea părților și atacarea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită, contravine prevederilor art. 21 și art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție, și, respectiv, la înfăptuirea justiției. Astfel, „debitorul nu are nici măcar dreptul să ia la cunoștință – decât atunci când este prea târziu – despre faptul că împotriva sa a fost pornită procedura execuțională“; pe de altă parte, consideră că ar trebui să existe b cale de atac împotriva încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită, „deoarece creditorul are o astfel de cale de atac“.

Tribunalul Cluj – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 373¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 65 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. Textul de lege criticat are următoarea redactare: „Instanța încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Încheierea prin care președintele instanței admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.“

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor art. 21 și art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție, și, respectiv, la înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Art. 373¹ din Codul de procedură civilă prevede că cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel, iar acesta va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor și titlul executoriu. Instanța încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Încheierea de încuviințare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac, în vreme ce încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

Aceste dispoziții reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în competența exclusivă a legiuitorului, care poate hotărî să nu supună regulilor de citare sau de exercitare a căilor de atac anumite proceduri, în considerarea caracterului specific al acestora ori în vederea asigurării celerității în procesul civil. De altfel, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fiind de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție sau al folosirii căilor de atac presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, dar numai în formele și în modalitățile instituite de lege.

Faptul că încheierea de respingere a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare, nu reprezintă o încălcare a art. 16 din Constituție, referitor la egalitatea în drepturi, ci este expresia regulii potrivit căreia numai partea care are interes legitim, actual, personal și direct poate ataca o hotărâre a instanței, în cazul de față creditorul fiind singurul care ar avea interesul de a schimba soluția de respingere a cererii de încuviințare a executării silite.