În situația în care Banca Națională a României constată că o bancă și/sau oricare dintre administratorii, directorii executivi sau cenzorii acesteia se fac vinovați de:
a) încălcarea unei prevederi a prezentei legi ori a reglementărilor sau ordinelor emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi;
b) încălcarea oricărei condiții sau restricții prevăzute în autorizația emisă băncii;
c) efectuarea de operațiuni fictive și fără acoperire reală;
d) neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date eronate privind indicatorii de prudență bancară ori alți indicatori prevăzuți în reglementările Băncii Naționale a României;
e) nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de control sau în urma acestora;
f) periclitarea credibilității și viabilității băncii prin administrarea necorespunzătoare a fondurilor ce i-au fost încredințate,
Banca Națională a României poate aplica următoarele sancțiuni:
a) avertisment scris dat băncii;
b) limitarea operațiunilor băncii;
c) amendă aplicabilă băncii, între 0,1 și 1% din capitalul social, sau administratorilor, directorilor executivi sau cenzorilor, între 1–6 salarii medii/bancă din luna precedentă, la data constatării faptei. Amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat;
d) retragerea aprobării date conducătorilor băncii;
e) retragerea autorizației băncii.