Hotărâre prealabilă privind eșalonarea drepturilor salariale ale personalului bugetar
Hotărâre prealabilă privind eșalonarea drepturilor salariale ale personalului bugetar
În ședința din 27 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a admis prin Decizia 7/2015 o cerere privind pronunțarea unei hotărâri prealabile legate de plățile voluntare eșalonate în temeiul OUG 71/2009.
Sesizarea a fost formulată de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă, prin Încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul 635/90/2014.
În urma deliberărilor , ICCJ a stabilit că plățile voluntare eșalonate în temeiul OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
Toate drepturile rezervate. © 2022 Legalis - un produs al Editurii C.H. Beck