În cauzele analizate, s-a constatat că instanțele de judecată învestite prin plângerile formulate de instituțiile prevăzute de art. 9 alin. (1) și alin. (11) din Legea 1/2000 au statuat diferit asupra legalității hotărârilor adoptate de comisiile județene de fond funciar prin care terenuri aflate în perimetrele stațiunilor, instituțiilor și centrelor de cercetare ori ale unităților de învățământ cu profil agricol sau silvic au fost trecute, din domeniul public al statului, în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, pentru a fi puse la dispoziția comisiilor locale, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, respectiv asupra hotărârilor prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pe vechile amplasamente în favoarea foștilor proprietari, în cadrul acestor perimetre.
În urma controlului de legalitate efectuat din perspectiva competenței funcționale a comisiilor județene de fond funciar, de a dispune modificarea regimului juridic al acestor terenuri, instanțele de judecată au ajuns la concluzii diferite în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea 1/2000 raportat la art. 10 alin. (2) din Legea 213/1998.
Aceeași problemă s-a ridicat și în soluționarea plângerilor formulate de foștii proprietari ai terenurilor preluate de stat, situate în perimetrele instituțiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) și alin. (11) din Legea 1/2000, instanțele de judecată statuând diferit asupra competenței legale a comisiilor județene de fond funciar, de a valida propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, potrivit vechilor amplasamente, fără o prealabilă dezafectare, prin scoaterea lor din domeniul public al statului, în baza unei hotărâri de guvern.
I. Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială , s-a considerat că reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente situate în perimetrele stațiunilor, instituțiilor și centrelor de cercetare, respectiv ale unităților de învățământ cu profil agricol sau silvic și preluarea acestor terenuri prin hotărâri ale comisiilor județene de fond funciar se poate realiza fără o prealabilă dezafectare a acestor bunuri prin trecerea lor din domeniul public al statului, în domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului.
În susținerea acestei opinii, s-a arătat că dispozițiile art. 9 alin. (1) și alin. (11) din Legea 1/2000 modificată și completată se asimilează unei astfel de treceri prealabile a bunurilor respective, din domeniul public în domeniul privat, în acest sens fiind evocată și Decizia 36/1998 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în MO 448/1998 prin care s-a statuat că „legea de restituire în natură pentru bunurile care aparțin domeniului public al statului ar urma să fie asimilată cu o prealabilă trecere a bunurilor respective, din domeniul public, în domeniul privat, astfel încât, simpla apartenență a unui bun la domeniul public nu poate fi un obstacol pentru restituirea lui în natură vechiului proprietar”.
S-a arătat că după modificările aduse prin Legea 247/2005, art. 11 alin. (21) din Legea 18/1991, republicată a statuat cu valoare de principiu că terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
Textul are aplicabilitate generală și reprezintă norma-cadru în materie.
În ceea ce privește terenurile care au fost date în administrarea instituțiilor și stațiunilor de cercetare, precum și unităților de învățământ cu profil agricol sau silvic, prin art. 9 alin. (1) și alin. (11) din Legea 1/2000, modificată și completată se prevede că respectivele terenuri rămân în administrarea acestora cu excepția terenurilor preluate de la foștii proprietari și solicitate de persoanele îndreptățite la reconstituire.
În aplicarea acestor dispoziții, precum și a celor cuprinse în art. 10 din Legea 1/2000 trebuie să se aibă în vedere delimitarea terenurilor care sunt de strictă necesitate pentru realizarea obiectului de activitate al instituțiilor menționate la art. 9 alin. (1) și alin. (11) din Legea 1/2000.
S-a considerat că trecerea unui bun din domeniul public al statului, în domeniul privat prin hotărâre de Guvern este o regulă cu aplicabilitate generală, iar în măsura în care există prevederi speciale, acestea se vor aplica cu prioritate.
Or, legile speciale de reparație conțin prevederi din care rezultă că obiectul reconstituirii dreptului de proprietate include în sfera de reglementare nu numai bunuri din domeniul privat, ci și bunuri din domeniul public, prin precizarea categoriilor de terenuri și prin individualizarea lor, iar asemenea dispoziții trebuie interpretate ca reglementând o prealabilă trecere a bunurilor respective, în domeniul privat, altfel decât prin hotărâre de Guvern.
În acest sens au fost invocate și prevederile art. III alin. (11) din Legea 169/1997 care stipulează că: „Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată își suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepția terenurilor intrate deja în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie”, precum și dispozițiile art. 27 alin. (71) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesia proprietarilor, aprobat prin HG 890/2005 în care se prevede obligativitatea, pentru comisia județeană, de a constata prin hotărârea de validare, trecerea suprafeței supuse restituirii, din domeniul public în domeniul privat al statului sau al localităților și punerea sa la dispoziția comisiei locale, în vederea punerii în posesie, atunci când sunt aplicabile dispozițiile art. III alin. (11) din Legea 169/1997.
S-a arătat și că prevederile art. 55 alin. (5) din Legea 45/2009 exclud trecerea din domeniul public al statului, în domeniul privat, prin hotărâri ale comisiilor de fond funciar doar în situația de excepție, a terenurilor indispensabile activității de cercetare-dezvoltare.
S-a considerat așadar, că o astfel de interpretare, având în vedere și scopul reglementării, corespunde imperativului reconstituirii dreptului de proprietate asupra vechilor amplasamente.
II. Într-o altă orientare jurisprudențială , s-a arătat că o condiție esențială de validitate a actului administrativ prin care se dispune cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din perimetrele unităților prevăzute de art. 9 alin. (1) și alin. (11) din Legea 1/2000, modificată și completată, constă în respectarea procedurii de trecere a acestor terenuri, din domeniul public al statului, în domeniul privat fiind, așadar, necesară îndeplinirea strictă a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea 213/1998 în care se stipulează că trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat al statului se face prin hotărâre a Guvernului, dacă prin Constituție sau lege nu se dispune astfel.
Or, niciuna dintre legile fondului funciar nu prevede o dispoziție derogatorie, ci, dimpotrivă, art. 10 alin.(2) din Legea 1/2000 prevede posibilitatea că, în situația în care suprafețele proprietate privată a statului sunt insuficiente, acestea pot fi suplimentate cu suprafețe care vor fi scoase din domeniul public al statului, în condițiile legii, la propunerea prefectului.
Aplicând metoda interpretării sistematice, prin coroborarea dispozițiilor art. 10 alin.(2) din Legea 1/2000 cu dispozițiile art. 10 alin.(2) din Legea 213/1998, rezultă că referirea din cuprinsul Legii 1/2000 la noțiunea „în condițiile legii” trebuie înțeleasă în sensul unei trimiteri la condițiile prevăzute de Legea 213/1998, ceea ce presupune obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor respective din domeniul public, în domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului, emisă cu privire la terenurile delimitate în condițiile art. 9 și 12 din Legea 1/2000.
Comisiile județene de fond funciar nu se pot substitui Guvernului și nu au dreptul de a dispune trecerea unor bunuri din domeniul public al statului, în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, iar prevederile art. III alin. (11) din Legea 169/1997 nu conferă comisiilor o atare competență, ca derogare de la dispozițiile Legii nr. 213/1998, ci doar suspendă efectele unor acte administrative prin care au fost trecute în domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale terenuri pentru care s-au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.
Așadar, prealabil reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, situate în perimetrele stațiunilor și instituțiilor de cercetare-dezvoltare, precum și ale unităților de învățământ cu profil agricol sau silvic, se impune delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetare și producție care rămân în administrarea acestora, urmată de trecerea terenurilor agricole preluate de la foștii proprietari și solicitate de persoanele îndreptățite la reconstituire, din domeniul public al statului, în domeniul privat al statului, pentru a servi la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente.
Procurorul general apreciază că ultimul punct de vedere ca fiind în litera și spiritul legii.
Sursa: PICCJ
