Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 56, art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Cabinet avocat Florin Frățilă în Dosarul nr. 1.697/3/2007 (număr în format vechi 794/2008) al Curții de Apel București – Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 461D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. În acest sens, arată că excepția nu a fost motivată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 22 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.697/3/2007 (număr în format vechi 794/2008), Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56, art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865.
Excepția a fost invocată de Cabinet avocat Florin Frățilă, prin Florin Frățilă, cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect un recurs în procedura insolvenței.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 și art. 21, fără a arăta, însă, în ce constă contrarietatea acestora.
Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă apreciază că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor Constituției, întrucât ele reglementează o modalitate de realizare a accesului liber la justiție sub forma promovării căilor de atac, care trebuie exercitate cu bună-credință și cu respectarea deplină a cerințelor legii, fără a aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane.
În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură care sunt stabilite prin lege și care nu limitează drepturile părților și nici ale intervenienților de a se adresa instanțelor judecătorești, de a folosi toate mijloacele de apărare prevăzute de lege și de a beneficia de garanțiile unui proces echitabil.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie art. 56, art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziții legale care au următorul cuprins:
– Art. 56: „Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs.“;
– Art. 304: „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate:
1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;
2. când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;
3. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;
4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;
5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2;
6. dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut;
7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;
9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.“;
– Art. 3041: „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.“
În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 21 privind accesul liber la justiție.
De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece autorul excepției se limitează la a menționa textele constituționale care în opinia sa sunt încălcate prin textele legale deduse controlului, fără a preciza în ce constă încălcarea, deci fără a evidenția pretinsa relație de contrarietate care ar fi de natură să confere caracter neconstituțional textului de lege criticat.
Într-o atare situație, simpla invocare a prevederilor din Constituție pretins a fi nesocotite nu echivalează cu motivarea criticii și, prin urmare, excepția nu satisface exigența prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căreia „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate“, ceea ce o califică drept inadmisibilă. În realitate, procedând ca atare, autorul excepției nu face decât să lase pe seama Curții Constituționale motivarea stricto sensu a excepției de neconstituționalitate, constând în evidențierea eventualelor contradicții între textul legal criticat și textul constituțional de referință considerat a fi încălcat.