Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Sabău în Dosarul nr. 4.314/296/2013 al Judecătoriei Satu Mare – Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 451D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepției a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații juridice similare, cu respectarea dispozițiilor constituționale ale art. 16. Apreciază că acestea reprezintă o materializare a principiului liberului acces la justiție, prevăzut la art. 21 din Legea fundamentală, și au ca scop evitarea situației în care partea interesată nu își poate valorifica drepturile procesuale, întrucât procurorul ierarhic superior nu soluționează cererea ce îi este adresată în termenul de 20 de zile prevăzut la art. 277 din Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.314/296/2013, Judecătoria Satu Mare – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Sabău într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate conform dispozițiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că termenul de decădere de 20 de zile în interiorul căruia persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, potrivit art. 277 și art. 278 din Codul de procedură penală, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, precum și modul de calcul al acestui termen, respectiv de la data expirării termenului inițial – cel în care procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior ar fi trebuit să soluționeze plângerea – sunt de natură a îngrădi liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Se arată, în acest sens, că majoritatea persoanelor care au interesul să promoveze astfel de cereri nu au cunoștințe juridice și nici posibilitatea angajării unui apărător, condiții în care respingerea lor ca tardive și obligarea la plata cheltuielilor de judecată apare ca o sancțiune aplicată justițiabililor ca urmare a neîndeplinirii de către organele judiciare competente a obligației soluționării plângerilor ce le sunt adresate, conform dispozițiilor art. 277 și art. 278 din Codul de procedură penală. Se subliniază faptul că, în acest fel, textele criticate contravin însuși scopului normelor de procedură penală, acela de apărare a persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia.

Judecătoria Satu Mare – Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că dispozițiile criticate reprezintă, de fapt, o formă de asigurare a liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, prin soluționarea cauzelor penale în termene rezonabile, potrivit dispozițiilor art. 21 din Constituție. Se mai arată că prevederile art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor interesate și că reglementarea unor termene de decădere în vederea exercitării drepturilor procesuale corespunde, totodată, nevoii de disciplinare a activității judiciare, fiind în acord cu principiul formalismului ce guvernează legea procesual penală.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că prevederile art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală dispun în mod clar cu privire la calculul termenului de decădere reglementat, nefiind lipsite de previzibilitate, și că acestea nu contravin accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, prevăzute la art. 21 din Constituție. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 718 din 5 iulie 2012.

Avocatul Poporului arată că dispozițiile art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Se susține că norma criticată este lipsită de precizie, claritate, previzibilitate și predictibilitate, nepermițând persoanelor interesate să își adapteze conduita pentru a evita consecințele nerespectării ei. Se arată că persoana care a trimis plângerea formulată, potrivit prevederilor art. 277 și art. 278 din Codul de procedură penală, prin poștă nu are posibilitatea să cunoască data la care această plângere este înregistrată la parchet pentru a calcula data de la care începe să curgă termenul în care trebuie să se adreseze instanței de judecată. Se susține că, pentru acest motiv, în cazul nesoluționării plângerii în termen de 20 de zile și, implicit, al necomunicării soluției, respectiva persoană pierde termenul de introducere a plângerii la instanță. Se face trimitere la Decizia nr. 15/2009, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, interpretând dispozițiile art. 278 alin. 3 și art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală, a arătat că termenele reglementate în cuprinsul acestor norme sunt termene de decădere, plângerile depuse cu depășirea lor fiind tardive. Se face, de asemenea, trimitere la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, din 24 august 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, în care instanța europeană a reținut că înțelesul noțiunii de previzibilitate depinde de contextul dispoziției legale, de domeniul la care aceasta se referă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi, dar și că previzibilitatea legii nu exclude recurgerea de către persoana interesată la o bună consiliere în determinarea la un nivel rezonabil și în contextul cauzei a consecințelor pe care o anumită acțiune le poate avea.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

– Art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală: „În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.“

Se susține, în esență, că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiție, precum și prevederilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală, prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate, prin mai multe decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, se rețin: Decizia nr. 718 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 14 august 2012, și Decizia nr. 1.326 din 11 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2011, prilejuri cu care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, statuând că nesoluționarea plângerii în termenul prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală de către prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu este un neajuns al textului criticat, întrucât prin această reglementare legiuitorul a urmărit să dea eficiență dreptului de acces liber la justiție, sens în care partea, neprimind vreun răspuns în termenul prevăzut de lege, se poate adresa judecătorului cu plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată. În plus, Curtea a reținut că nu poate fi primită teza potrivit căreia justițiabilul nu poate cunoaște momentul din care începe să curgă termenul de decădere instituit de art. 278¹ alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât tocmai în alin. 2 acesta este prevăzut în mod univoc. În sfârșit, Curtea a constatat că prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, evitarea tergiversării în mod nejustificat a soluționării unei cauze penale, așa încât o eventuală nerespectare a dispozițiilor legale potrivit cărora procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primire să nu se transforme într-o sancțiune pentru justițiabil, care, într-o atare situație, este obligat să aștepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa.

De asemenea, prin Decizia nr. 599 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 18 iulie 2011, Decizia nr. 838 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 12 septembrie 2011, Decizia nr. 929 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 4 august 2011, și Decizia nr. 1.136 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate și a statuat că textele criticate conțin norme de procedură judiciară pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenței sale stabilite prin art. 126 alin. 2 din Constituție. Dispozițiile art. 278¹ alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanța de judecată împotriva actelor de netrimitere în judecată date de procuror, asigură exercitarea dreptului de acces la justiție în concordanță cu dispozițiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, Curtea a reținut că nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia prin stabilirea termenelor în care se soluționează plângerile împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor de netrimitere în judecată se încalcă dreptul la un proces echitabil, dat fiind că autoritățile judiciare la care se referă textul atacat sunt obligate, în limitele acestor termene, să respecte toate normele și principiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea a reținut, pe de o parte, că dispozițiile de lege criticate reprezintă o concretizare a normelor constituționale ce consacră liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenței termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituție, iar, pe de altă parte, că acestea se aplică fără privilegii ori discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale criticate, în concordanță cu prevederile constituționale ale art. 16.

De asemenea, Curtea a reținut că eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală sau întârzierile în soluționarea plângerilor adresate acestora, la care fac referire autorii excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acestora, nu pot constitui motive de neconstituționalitate a prevederilor de lege criticate și, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanța de contencios constituțional.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele invocate Curtea constată că nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 13 din Convenție.