Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, excepție ridicată de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Rupea în Dosarul nr. 137/64/2012 al Curții de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 78D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 29 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 137/64/2012, Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, excepție ridicată de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Rupea cu ocazia soluționării unui recurs împotriva unei sentințe civile pronunțate într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia consideră că dispozițiile criticate contravin prevederilor art. 136 alin. (3) și (4) din Constituție, fără a arăta în ce mod.

Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că fauna de interes cinegetic, „resursă naturală regenerabilă“, nu poate fi calificată din punct de vedere al regimului de proprietate decât prin recurgerea la prevederile dreptului comun, Codul civil, ca fructe naturale ale pădurilor. Prin urmare, potrivit regulii de drept comun, art. 550 alin. (1) din Codul civil: „Fructele […] se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel“. În cazul faunei de interes cinegetic, calificarea ei ca bun public de interes național și internațional se referă tocmai la importanța de interes general a faunei de interes cinegetic pentru mediu și pentru viața de zi cu zi a societății. Prin urmare, scopul esențial al Legii nr. 407/2006 este tocmai stabilirea regulilor de gospodărire eficientă a acestei resurse naturale reprezentată de fauna de interes cinegetic. Practic, deși exemplarele din fauna de interes cinegetic constituie fructe naturale și, prin urmare, în sensul legii civile au regim de proprietate privată, activitatea de gospodărire, de gestionare a acestei resurse regenerabile constituie o activitate de interes general, reglementată de către stat, prin Legea nr. 407/2006. În aceste condiții, dispozițiile art. 136 alin. (3) și (4) din Constituție nu sunt incidente în cauză, deoarece aceste dispoziții vizează bunuri proprietate publică.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu următorul conținut:

„(1) Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalități:

a) direct;

b) prin licitație publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a).

(2) Atribuirea directă prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează pentru următoarele categorii de fonduri cinegetice:

a) fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice și/sau juridice, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociație legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioadă de 10 ani;

b) fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a) se atribuie, în condițiile legii, după cum urmează:

1. organizațiilor vânătoresti care la data atribuirii gestionează cel puțin 5 fonduri cinegetice li se atribuie, în calitate de gestionari consacrați, la cerere, câte 5 fonduri cinegetice dintre cele pe care le gestionează și au rămas neatribuite. După atribuirea celor 5 fonduri cinegetice, li se mai atribuie direct încă 50% din numărul fondurilor cinegetice pe care le-au gestionat și au rămas neatribuite;

2. organizațiilor vânătoresti, instituțiilor de învățământ de stat care au ca discipline de studiu vânatul și vânătoarea și instituțiilor de stat care au ca obiect de activitate cercetarea științifică în domeniul cinegetic, care la data atribuirii gestionează până la 5 fonduri cinegetice, în calitate de gestionari consacrați, li se atribuie în gestiune, la cerere, aceleași fonduri cinegetice rămase neatribuite direct;

3. administratorului pădurilor proprietate publică a statului, în calitate de gestionar consacrat, i se atribuie, la cerere, 200 de fonduri cinegetice dintre cele pe care le gestionează și au rămas neatribuite direct și 50% din restul fondurilor cinegetice pe care le-a gestionat și au rămas neatribuite;

c) fondurile cinegetice care nu au fost atribuite în condițiile prevăzute la lit. a) și b), pentru care statul este proprietar al fondului funciar în suprafață mai mare de 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se poate realiza pentru instituțiile de stat care au ca obiect de activitate cercetarea științifică în domeniul cinegetic și pentru instituțiile de învățământ de stat care au ca disciplină de studiu vânatul și vânătoarea.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 136 alin. (3) și (4) referitor la proprietate.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea excepției se limitează la a indica textul constituțional considerat a fi încălcat, fără a preciza în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală. Prin urmare, având în vedere și cele statuate prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea constată că excepția nu este motivată, nefiind respectate dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate“. În mod constant, jurisprudența instanței constituționale a stabilit că sesizările de neconstituționalitate adresate Curții fără a fi motivate trebuie respinse ca inadmisibile, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptățite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituțional.

Pentru aceste motive, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 este inadmisibilă.