M.Of. nr. 798, Partea I, din 28.11.2012
(1) Pentru modificarea venitului asigurat în anul 2012, contribuabilii preluați de către Agenția Națională de Administrare Fiscală de la Casa Națională de Pensii Publice depun formularul 600 „Declarație privind venitul asigurat la sistemul public de pensii“, aprobat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 874/221/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 25 iunie 2012, având bifată căsuța „Declarație rectificativă“.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), organul fiscal emite o nouă decizie de impunere (formular 610), având completată coloana referitoare la decizia curentă cu venitul bază de calcul, respectiv contribuția de asigurări sociale aferentă, precum și coloana referitoare la decizia anterioară cu informațiile existente în evidența fiscală, astfel cum au fost preluate de la Casa Națională de Pensii Publice.
Toate drepturile rezervate. © 2022 Legalis - un produs al Editurii C.H. Beck