Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Doina Scutea în Dosarul nr. 10.105/107/2010 al Curții de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 704D/2012 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta arată, în esență, că procedura suspendării executării nu este aplicabilă refuzului autorității publice de a emite un anumit act administrativ, de vreme ce, în situația de față, nu există un astfel de act în materialitatea lui, producător de efecte juridice. Solicită, prin urmare, respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 2 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10.105/107/2010, Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Doina Scutea într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței prin care a fost respinsă cererea sa de suspendare a executării unui act administrativ.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul de lege criticat, astfel cum a fost interpretat de instanța de judecată, operează o discriminare sub aspectul accesului liber la justiție, în sensul că de posibilitatea solicitării suspendării executării actului, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, beneficiază acele persoane ce au calitatea de destinatari ai unui act administrativ emis ca răspuns la o procedură prealabilă, nu însă și cei care, deși au solicitat emiterea unui astfel de act, nu au primit un răspuns din partea autorității administrative, aceasta refuzând să dea curs cererii respective. Se precizează că, mai ales în contenciosul administrativ fiscal, cum e cazul de față, o executare poate exista și în situația în care răspunsul la procedura prealabilă este o simplă adresă, prin care se consemnează un refuz de a emite un act administrativ.
În speță, autoarea excepției a solicitat organului fiscal să compenseze anumite obligații fiscale reciproce, respectiv impozitul asupra veniturilor realizate de aceasta cu o creanță pe care o deține față de organul fiscal. În consecință, organul fiscal a emis o adresă de comunicare prin care informa petenta cu privire la întocmirea unei Note de compensare a unor obligații fiscale restante, autoarea excepției solicitând suspendarea executării acestui „act administrativ“ emis ca răspuns la procedura prealabilă.
Curtea de Apel Brașov – Secția contencios administrativ și fiscal, exprimându-și opinia asupra excepției, apreciază că „nu poate fi imaginată o limitare a egalității în fața legii sau o îngrădire a liberului acces la justiție printr-un text legal care reglementează posibilitatea suspendării executării actelor administrative, dar nu prevede posibilitatea suspendării executării în cazul consemnării unui refuz de a emite un act administrativ. Aceasta deoarece ipoteza suspendării unui «refuz de emitere» nu poate fi luată material în considerare și, pe de altă parte, amenințarea continuării unei executări silite în legătură cu un alt act administrativ nu poate fi înlăturată decât prin solicitarea suspendării executării în raport de acel act administrativ și nu în raport de un alt potențial act care, dacă ar fi fost emis în forma cerută (compensare), ar fi împiedicat acea executare“.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 sunt constituționale. Acestea nu încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (3) și ale art. 21 alin. (1), deoarece suspendarea executării nu se poate aplica unui act administrativ inexistent material, chiar dacă administrația publică refuză emiterea lui.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 21 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au următorul cuprins:
– Art. 15: „(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
(2) Dispozițiile art. 14 alin. (2)–(7) se aplică în mod corespunzător.
(3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.
(4) În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).“
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 – Egalitatea în drepturi și ale art. 21 – Accesul liber la justiție.
Examinând excepția de neconstituționalitate și criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea Constituțională constată că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Argumentele pe care autoarea excepției se sprijină în susținerea neconstituționalității dispozițiilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 au în vedere o pretinsă omisiune de reglementare, în cuprinsul textului legal criticat, a situației juridice în care aceasta, în mod particular, se găsește.
Curtea constată, însă, că susținerile de neconstituționalitate formulate vizează, în realitate, aspecte legate de interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor supuse controlului de către organele și autoritățile competente.
Astfel, din studierea actelor dosarului, Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluționarea unui recurs formulat de autoarea excepției împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă cererea sa de suspendare a executării unui act administrativ. În fapt, aceasta a solicitat obligarea organelor fiscale locale la compensarea unor creanțe ale acestora față de reclamantă cu o creanță pe care aceasta o deține față de organul fiscal local și, totodată, a solicitat instanței de judecată, în temeiul art. 14 și al art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act emis de organul fiscal local ce reprezintă răspunsul acestuia la cererea sa de compensare. Instanța de judecată a respins cererea și a reținut în sentința ulterior atacată cu recurs că actul administrativ pe care reclamanta înțelege să-l suspende ca și executare reprezintă, în fapt și în drept, o informare a acesteia cu privire la întocmirea unei Note prin care au fost compensate obligații restante după data deschiderii insolvenței debitorului cedent, act care se dovedește, prin el însuși, inapt a genera efecte juridice susceptibile a fi executate silit; altfel spus, nu există un act administrativ care să conțină dispoziții ce pot fi puse în executare. În cursul soluționării recursului, reclamanta a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate, pretinzând că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin omisiunea de reglementare a situației în care autoritatea administrativă nu emite un anumit act solicitat, contravine prevederilor art. 16 și 21 din Constituție.
Față de acestea, Curtea constată că în prezenta cauză sunt relevate, mai degrabă, probleme privind modalitatea în care organele fiscale sau instanța judecătorească competente au interpretat și aplicat normele juridice criticate în litigiul dedus soluționării, și nu probleme de drept, care să vizeze exclusiv un pretins raport de contrarietate între textul de lege examinat și norme sau principii fundamentale de drept. În cauză sunt incidente o serie de noțiuni juridice precum actul administrativ fiscal și decizia de compensare, având regim și natură juridică diferite și asupra cărora doar instanțele de judecată competente, cu prilejul exercitării dreptului de acces la instanță și a căilor legale de atac, se pot pronunța.
