Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 8, art. 10 alin. (1) și art. 31 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Tiberiu Simion în Dosarul nr. 9.895/2/2010 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 621D/2012.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, avocatul Anamaria-Gabriela Chelaru, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și pentru partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegație depusă la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care susține admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că prevederile art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 definesc generic o categorie de persoane, cea de lucrător al Securității, fără a face o diferențiere între acestea, în raport cu funcțiile deținute. De asemenea, nu sunt precizate condițiile în baza cărora o persoană poate fi verificată pentru acțiuni desfășurate în trecut, în îndeplinirea ordinelor superiorilor și a atribuțiilor de serviciu, aspect de natură să aducă atingere dreptului la demnitate și la reputație. Pe de altă parte, susține că există o diferență nejustificată de tratament juridic între persoanele cărora Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității le comunică adeverința din care rezultă că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și persoanele cu privire la care este aprobată nota de constatare a calității de lucrător sau colaborator al Securității, acestea neavând posibilitatea de a o contesta în fața instanței judecătorești. Depune la dosar note scrise.
Reprezentantul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității solicită respingerea excepției de neconstituționalitate și menținerea jurisprudenței Curții Constituționale. În acest sens, arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu tinde la stabilirea unei răspunderi juridice în cazul persoanelor cu privire la care s-a constatat calitatea de lucrător sau colaborator al Securității, asigurând respectarea drepturilor persoanei verificate. În ceea ce privește notele de constatare, susține că acestea nu se înscriu în categoria actelor administrative, ci reprezintă acte prealabile acțiunii în constatare, aprobate de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, precizează că prevederile art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 permit instanței judecătorești să realizeze o evaluare corectă a probelor pentru soluționarea acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității. De asemenea, arată că notele de constatare reprezintă acte prealabile, premergătoare acțiunii în constatare, supuse controlului instanței judecătorești cu prilejul soluționării acestei acțiuni.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 7.782 din 20 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 9.895/2/2010, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 8, art. 10 alin. (1) și art. 31 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.
Excepția a fost ridicată de Tiberiu Simion într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatarea calității de „lucrător al Securității“.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 2 lit. a) și ale art. 31 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 creează posibilitatea ca lucrătorii de Securitate din structurile informativ-operative care au derulat acțiuni de verificare, prin restrângerea temporară și legală a unor drepturi și libertăți, pe motive de apărare a securității naționale, să fie a priori incluși de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și, ulterior, de instanțele de judecată în categoria persoanelor care au încălcat sau au suprimat drepturi și libertăți fundamentale. Astfel, inexistența precizărilor legale privind raportarea situațiilor și faptelor operative identificate în arhivele Securității la principii și criterii obiectivizate lasă loc unei interpretări subiective și arbitrariului, de la debutul verificărilor administrative până la judecarea cauzelor, marcate atât de trecerea zecilor de ani de la consumarea situațiilor operative și de imposibilitatea administrării unui probatoriu în contradictorialitate, prin înfrângerea principiului neretroactivității legii. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008.
Caracterul neconstituțional al prevederilor legale criticate rezultă din enunțarea unor categorii de lucrători ai Securității, fără a fi stabilite legal condițiile și împrejurările acestor determinări. Invocă, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 7 iunie 2010, precum și aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, reglementarea generică și ambiguă cuprinsă în art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 – „a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului“, precum și în art. 31 alin. (1) și (4) din același act normativ este de natură să aducă prejudicii demnității și integrității persoanelor, foști ofițeri în structurile de apărare și promovare a intereselor statului român, și, în același timp, afectează esența actului normativ și scopul pentru care acesta a fost elaborat – „accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității“.
Pe de altă parte, prevederile art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 înfrâng principiul egalității în drepturi a cetățenilor, deoarece impun tratarea discriminatorie subiectivă și arbitrară a persoanelor supuse verificărilor efectuate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în exercitarea funcției de anchetă. Subliniază că nu sunt precizate criteriile efective pe baza cărora Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ia decizia de aprobare sau de infirmare a notei de constatare, persoana verificată fiind lipsită de dreptul la apărare, ceea ce poate conduce indubitabil la arbitrariu, subiectivism și abuzuri instituționale. Astfel, nota de constatare cu privire la existența calității de lucrător al Securității întocmită de Direcția investigații a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, avizată de Direcția juridică, poate fi „infirmată“ de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin vot colegial, ducând în mod arbitrar la întocmirea unui act administrativ unilateral, cu caracter individual (adeverință), din care să rezulte că „persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia“. O altă notă de constatare, întocmită în aceeași manieră, cu același parcurs administrativ, este aprobată de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, iar pe baza acesteia Direcția juridică sesizează instanța de contencios administrativ cu acțiunea în constatare.
O asemenea procedură cu decizii administrative diferite și cu efecte discriminatorii în planul regulilor statului de drept încalcă art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Constituție, precum și dispozițiile privind nediscriminarea cuprinse în acte juridice internaționale. Invocă, în acest sens, aspecte din jurisprudența Curții Constituționale privind egalitatea în drepturi (spre exemplu, Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, precum și deciziile nr. 135 din 5 noiembrie 1996 și nr. 20 din 2 februarie 2000).
Totodată, neconstituționalitatea art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 ține de ambiguitatea reglementării care creează premisele exercitării unor acțiuni nelegale ale Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin nesocotirea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 31 alin. (2), art. 52 alin. (1) și art. 126 alin. (6).
Arată că actele emise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care includ deciziile Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, notele de constatare aprobate de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității sunt acte administrative unilaterale, cu caracter individual, nefiind exceptate controlului judecătoresc, conform art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Abordarea generică din cuprinsul reglementării existente la art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, în ceea ce privește „notele de constatare și adeverințele“, determină, în principal, nediferențierea, ca efecte juridice, a notelor de constatare aprobate de Colegiul Consiliului de notele de constatare infirmate de acesta sau de cele în care se consemnează inexistența unor date privitoare la calitățile prevăzute de art. 2 din ordonanța de urgență.
De asemenea, autorul excepției susține că această reglementare blochează accesul liber la justiție și creează un cadru discriminatoriu în exercitarea drepturilor constituționale între persoanele care sunt supuse regimului art. 8 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 și cele care intră sub incidența art. 8 lit. b) și art. 9 din ordonanța de urgență, cărora li se comunică adeverințele și notele de constatare.
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate invocată nu este întemeiată, prevederile art. 2 lit. a), art. 8, art. 10 alin. (1) și art. 31 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nefiind în contradicție cu dispozițiile constituționale invocate.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sentința de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 113 din 9 februarie 2012, nr. 64 din 31 ianuarie 2012, nr. 27 din 19 ianuarie 2012, nr. 436 din 15 aprilie 2010, nr. 267 din 24 februarie 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009 și nr. 1.476 din 10 noiembrie 2009, exprimat în sensul constituționalității prevederilor criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând sentința de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 2 lit. a), art. 8, art. 10 alin. (1) și art. 31 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.
Prevederile art. 2 lit. a) stabilesc semnificația termenului „lucrător al Securității“; art. 8 se referă la posibilitatea Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a aproba sau infirma nota de constatare, ulterior luării în discuție a acesteia; art. 10 alin. (1) se referă la comunicarea notelor de constatare și a adeverințelor emise de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, iar art. 31 alin. (1) și (4) stabilește reguli privind preluarea în gestiune de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a tuturor documentelor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 24/2008.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept, democratic și social și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 31 alin. (2) privind obligația autorităților publice de a asigura, potrivit competențelor ce le revin, informarea corectă a cetățenilor, art. 52 alin. (1) și (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, și art. 148 alin. (1) și (4) privind aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene și autoritățile publice care garantează ducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora „Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în domiciliul sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.“, art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit căruia „Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viața particulară, în familia, domiciliul sau corespondența sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei și reputației sale“, art. 6 – Dreptul la un proces echitabil, art. 7 – Nicio pedeapsă fără lege, art. 8 – Dreptul la respectarea vieții private și de familie, art. 13 – Dreptul la un recurs efectiv, art. 14 – Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. E din partea a V-a referitor la nediscriminare, din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat în numeroase cazuri asupra prevederilor de lege criticate, constatând că acestea nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate.
Astfel, Curtea a reținut că legiuitorul a înțeles să dedice întregul art. 2 din ordonanța de urgență definirii termenilor cu care aceasta operează, urmărind să înlăture orice echivoc de natură să genereze interpretări speculative, susceptibile de a aduce atingere onoarei și demnității persoanei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009).
De asemenea, Curtea a reținut că prevederile art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată „lucrător al Securității“, nu încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii civile, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calități se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale. Totodată, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 urmărește deconspirarea Securității prin consemnarea publică a persoanelor cu privire la care s-a constatat calitatea de lucrător sau colaborator al Securității, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 19 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 4 aprilie 2011).
Curtea a mai reținut că întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de prevederile art. 2 lit. a) din ordonanța de urgență este constatată de instanța judecătorească – Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Așa fiind, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității este introdusă la o instanță de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile de lege criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci constituie o garanție a acestuia. Astfel, procedura de judecată respectă principiile privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea și dreptul la apărare, părțile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept, în fața instanței judecătorești (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, și Decizia nr. 980 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 17 august 2009).
De altfel, dreptul la apărare al persoanei verificate cu privire la care a fost aprobată nota de constatare nu este îngrădit, aceasta având posibilitatea de a o contesta în cadrul acțiunii în constatare formulate în temeiul art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că, prin actul normativ menționat, s-a realizat o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale, ale cărei acte privind accesul la dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului judecătoresc (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.502 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 20 noiembrie 2009).
Cât privește criticile referitoare la încălcarea principiului egalității în drepturi, Curtea reține că și acestea sunt neîntemeiate. Așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabile, în mod egal, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație juridică (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).
În aceste condiții, Curtea observă că susținerea autorului privind instituirea unui tratament juridic discriminatoriu prin necomunicarea notelor de constatare nu are suport legal, de vreme ce art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 stabilește, în mod nediscriminatoriu, că „Notele de constatare și adeverințele emise de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității se comunică persoanelor verificate (..........)“. De altfel, Curtea constată că o asemenea susținere vizează, în realitate, aspecte de fapt relevante pentru soluționarea cauzei de către instanța de judecată.
În ceea ce privește aspectele invocate de autorul excepției referitoare la ambiguitatea reglementărilor în discuție, Curtea reține că acestea sunt redactate într-o manieră clară, lipsită de echivoc, fiind de natură să îndeplinească criteriile de claritate și previzibilitate a normelor. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere unei rigidități excesive a reglementării (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvényi contra Ungariei, paragraful 34).
În aceste condiții, interpretarea și aplicarea unor asemenea texte de lege depind de practică, astfel că funcția decizională acordată instanțelor de judecată servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 580 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 2 august 2012).
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Referitor la celelalte dispoziții din Constituție și din actele internaționale invocate prin excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au relevanță pentru soluționarea prezentei cauze.
În final, Curtea constată că susținerea de către autorul excepției, prin notele scrise depuse la dosarul Curții Constituționale, a încălcării dispozițiilor art. 41 alin. (1) și art. 53 alin. (1) din Constituție nu poate fi reținută, întrucât aceste motive nu au fost invocate în fața instanței judecătorești și nu se regăsesc nici în înscrisul depus la instanță, prin care s-a invocat și motivat excepția de neconstituționalitate. Jurisprudența Curții Constituționale a stabilit că invocarea în fața Curții, în cadrul unei excepții de neconstituționalitate, a unui alt temei, care nu are legătură cu cel invocat în sesizare și nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificația ridicării unei excepții de neconstituționalitate direct în fața instanței de contencios constituțional, eludându-se astfel prevederile art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.126 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011).
