Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, excepție invocată de Vasile Costea, Cătălina Costea, Sorin Mărginean, Carmen Angela Mărginean, Mihai Elekes, Maria Balazs, Dorel Eugen Sauca și Demeter Árpád în Dosarul nr. 16.230/211/2006 al Judecătoriei Cluj-Napoca – Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.293D/2011.

La apelul nominal răspunde avocat Dorin Mircea Mischian, cu delegație depusă la dosar, pentru autorii excepției Vasile Costea, Cătălina Costea, Mihai Elekes, Sorin Mărginean, Carmen Angela Mărginean și Dorel Eugen Sauca, precum și pentru partea Ioan Florin Morariu. Lipsesc celelalte părți, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că dezbaterile inițiale au avut loc la data de 19 ianuarie 2012 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 26 ianuarie 2012. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru 2 februarie 2012, dată la care, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul dispozițiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 14 februarie 2012. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată la acest termen, potrivit art. 51 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 6 martie 2012, dată la care, având în vedere imposibilitatea întrunirii majorității cerute de prevederile art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992, precum și necesitatea formulării unei adrese către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor în data de 24 aprilie 2012. La această dată, având nevoie de timp pentru continuarea dezbaterilor, în temeiul art. 145 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus continuarea dezbaterilor pentru data de 10 mai 2012, dată la care, având în vedere imposibilitatea întrunirii majorității cerute de prevederile art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 29 mai 2012.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. Arată că, în prezenta cauză, autorii excepției de neconstituționalitate sunt persoane fizice care au dobândit, în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, dreptul de proprietate privată asupra apartamentelor situate în imobilul prevăzut la poziția 12 din anexa care face parte integrantă din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998. Așadar, în ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr. 234 din 20 decembrie 1999 și nr. 923 din 23 iunie 2009, prin care au fost admise, în parte, excepții de neconstituționalitate similare, există o diferență doar între actul juridic de dobândire a dreptului de proprietate privată, de către autorii excepțiilor de neconstituționalitate soluționate prin deciziile anterior citate, față de cel al autorilor excepției din prezenta cauză.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, arătând că, în raport cu copiile documentației de intabulare a imobilului prevăzut la poziția 12 din anexa care face parte integrantă din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998, comunicate la dosarul cauzei de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, în cauză sunt incidente soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 923 din 23 iunie 2009.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 16.230/211/2006, Judecătoria Cluj-Napoca – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, excepție invocată de Vasile Costea, Cătălina Costea, Sorin Mărginean, Carmen Angela Mărginean, Mihai Elekes, Maria Balasz, Dorel Eugen Sauca și Demeter Árpád într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a unor apartamente, situate în imobilul din Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 11, județul Cluj, imobil ce figurează la poziția 12 din anexa care face parte integrantă din Ordonanța urgență a Guvernului nr. 13/1998.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că actul normativ criticat este neconstituțional în măsura în care dispune restituirea unor bunuri imobile care la momentul intrării sale în vigoare se aflau în proprietatea unor persoane fizice. Arată că imobilul în litigiu, deși figurează printre imobilele prevăzute în cuprinsul anexei la acest act normativ, nu se afla în proprietatea statului, ci în proprietatea unor persoane fizice, motiv pentru care Guvernul nu putea dispune de aceste bunuri prin ordonanță de urgență. Invocă deciziile Curții Constituționale nr. 234 din 20 decembrie 1999 și nr. 923 din 23 iunie 2009, prin care a fost admisă, în parte, excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998, în cauze similare cu cea dedusă judecății în prezent. Precizează că actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 și 136, deoarece cerințele acestor texte nu au fost îndeplinite, câtă vreme, pe de o parte, nu erau întrunite condițiile și procedura prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, iar, pe de altă parte, despăgubirile nu au fost acordate în prealabil, conform art. 44 alin. (3) din Constituție. Invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume hotărârile din 5 noiembrie 2002 și 16 octombrie 2006, pronunțate în cauzele Pincovā și Pinc împotriva Republicii Cehe, paragraful 58, și, respectiv, Raicu împotriva României, paragraful 37, prin care s-a statuat că persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună-credință nu trebuie să fie puse în situația de a suporta povara responsabilității statului care a confiscat odinioară aceste bunuri.

Judecătoria Cluj-Napoca – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, arătând că actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale ce garantează și ocrotesc proprietatea privată, dat fiind faptul că, la data adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998, imobilele la care face referire acest act normativ nu se mai aflau în proprietatea statului, astfel încât acesta nu mai putea dispune de ele.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998 sunt neconstituționale. În acest sens, apreciază că prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1) și (2) și ale art. 136 în măsura în care imobilul din prezenta cauză nu se mai află în proprietatea statului, ci constituie obiect al dreptului de proprietate privată, situație în care Guvernul nu poate să dispună prin ordonanță de urgență de acest bun. Totodată, reține ceea ce a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 234 din 20 decembrie 1999, că într-un stat de drept, conform art. 1 alin. (3) din Constituție, repararea unui act injust nu se poate realiza decât prin recurgerea la proceduri legale, care să nu contravină dispozițiilor constituționale și obligațiilor ce decurg din tratatele și documentele internaționale pe care statul român și le-a asumat și a căror respectare este obligatorie, conform art. 11 și 20 din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj documentele de intabulare pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 11, județul Cluj.

Prin Adresa nr. 3.235 din 2 aprilie 2012, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 2.493 din 5 aprilie 2012, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj a transmis cărțile funciare privitoare la imobilul situat în Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 11, județul Cluj, precum și actele care au stat la baza înscrierii.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorilor excepției, documentele solicitate Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 iulie 1998, aprobată prin Legea nr. 458/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 19 noiembrie 2003.

Actul normativ criticat cuprinde 3 articole, cu următorul conținut:

– Art. 1: „Clădirile, împreună cu terenul aferent, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, care au aparținut comunităților (organizații, culte religioase) cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și au fost trecute după anul 1940 în patrimoniul statului român prin măsuri de constrângere, confiscare, naționalizare sau manevre dolosive, se restituie titularilor sau succesorilor acestora.“;

– Art. 2: „(1) În scopul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 1, se instituie, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, o comisie specială formată, pe baze paritare, din reprezentanți ai Guvernului și ai comunităților prevăzute în anexă.

(2) Comisia va stabili succesorii din cadrul comunităților care vor redobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate și va avea sarcina de a întocmi, pe bază de acte doveditoare, documentația pentru fiecare imobil în parte. Transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexă va avea loc la data semnării protocolului redactat de comisie.

(3) Comisia prevăzută la acest articol este abilitată să examineze, cu respectarea aceleiași proceduri, cererile de restituire și a altor imobile din această categorie, care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România. După identificarea acestor imobile, comisia va supune Guvernului propuneri corespunzătoare.“;

– Art. 3: „Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se va realiza la data încheierii protocoalelor de predare-preluare între actualii deținători ai imobilelor și succesorii stabiliți, menționând concret drepturile actualilor deținători.“

Între cele 17 imobile prevăzute în anexa la ordonanța de urgență se află, la poziția 12, imobilul situat în Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 11, județul Cluj, cu indicarea următoarelor mențiuni: titular actual al dreptului de proprietate – Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca; destinația inițială – Sediul Societății Muzeului Ardelean; folosința actuală – magazine, locuințe, sediul Asociației Mondiale a Românilor Liberi; temei juridic al trecerii imobilului în proprietatea statului – Decretul nr. 218/1960; Decizia Ministerului Justiției nr. 86.311/1949; solicitant al restituirii – comunitatea maghiară din România.

În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 – Dreptul de proprietate privată și în art. 136 – Proprietatea.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin deciziile nr. 234 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 11 aprilie 2000, și nr. 923 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, ale căror considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, Curtea a admis, în parte, excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998 și a constatat că acestea sunt neconstituționale în ceea ce privește restituirea către comunitatea maghiară din România, respectiv către comunitatea sârbilor din România a imobilelor prevăzute la poziția 11 din anexa ce face parte integrantă din ordonanța de urgență criticată, unul aflat în proprietatea Societății Comerciale „Tim Press“ – S.A. din Timișoara și celălalt, de la poziția 8 din aceeași anexă, aflat în proprietatea Societății Comerciale „Indus“ – S.R.L. din Timișoara.

Curtea a reținut că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998, Guvernul a dispus restituirea către foștii proprietari – diferite comunități ale cetățenilor aparținând minorităților naționale din România – a imobilelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordonanța de urgență. Curtea a constatat că imobilele prevăzute la pozițiile 11, respectiv 8 din aceeași anexă „constituie proprietatea privată (…) și beneficiază de protecția proprietății private, instituită prin art. 41 alin. (1) și (2), [devenit art. 44 alin. (1) și (2) din Constituția revizuită în 2003], precum și prin art. 135 alin. (6) din Constituție [devenit art. 136 alin. (5) din Constituție]. De aceea, Guvernul nu poate să dispună prin ordonanță de urgență de acest bun care nu se mai află în proprietatea statului.“

Curtea a reținut totodată că, în conformitate cu regimul constituțional al dreptului de proprietate, naționalizarea este inadmisibilă. Trecerea în proprietatea statului a unor bunuri proprietate privată se poate realiza prin expropriere, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 44 alin. (3) și (6) din Constituție, sau prin confiscare, în cazul bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții, în condițiile prevăzute la alin. (9) al aceluiași articol.

Totodată, Curtea a statuat că, deși în art. 3 al ordonanței de urgență se prevede că „Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se va realiza la data încheierii protocoalelor de predare-preluare între actualii deținători ai imobilelor și succesorii stabiliți, menționând concret drepturile actualilor deținători“, ceea ce ar putea sugera și o eventuală despăgubire, aceasta nu este de natură să modifice concluzia referitoare la neconstituționalitatea ordonanței de urgență cu privire la restituirea imobilelor în cauză, întrucât, astfel cum prevede art. 44 alin. (3) din Constituție, „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire“.

Pe de altă parte, s-a mai statuat în deciziile menționate, într-un stat de drept, conform art. 1 alin. (3) din Constituție, repararea unui act injust nu se poate realiza decât prin recurgerea la proceduri legale, care să nu contravină dispozițiilor constituționale și obligațiilor ce decurg din tratatele și documentele internaționale pe care statul român și le-a asumat și a căror respectare este obligatorie, conform dispozițiilor art. 11 și art. 20 din Constituție.

Aceste considerente de principiu cuprinse în deciziile Curții Constituționale nr. 234 din 20 decembrie 1999 și nr. 923 din 23 iunie 2009 sunt valabile și în prezenta cauză, unde sunt relevate aceleași motive de neconstituționalitate ale actului normativ criticat, prin raportare la o situație de fapt similară.

Astfel, în cauza de față, potrivit cărților funciare nr. 134.388, nr. 134.389, nr. 255.994 și nr. 255.994-C1, autorii excepției apar ca fiind proprietari ai mai multor apartamente situate în imobilul din Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 11, județul Cluj, imobil ce figurează la poziția 12 din anexa care face parte integrantă din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/1998, în temeiul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, înainte de emiterea de către Guvern a ordonanței de urgență criticate.

Prin urmare, în ceea ce privește imobilele ce apar ca fiind în proprietatea privată a autorilor excepției, în situația în care au fost legal dobândite, restituirea către comunitatea maghiară din România este neconstituțională, fiind în contradicție cu principiul constituțional al garantării și ocrotirii proprietății private, de vreme ce imobilele în cauză nu se mai aflau în proprietatea statului român la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/1998.

În acest context, măsura legislativă criticată este de natură să conducă la înfrângerea principiului securității raporturilor juridice civile, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, spre exemplu, în Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunțată în Cauza Ștefănică și alții împotriva României, paragraful 31, că principiul securității raporturilor juridice decurge din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și constituie unul dintre elementele de bază ale statului de drept.

Curtea constată că includerea în sfera de reglementare a ordonanței de urgență criticate a unor imobile ce anterior au intrat sub incidența prevederilor Legii nr. 112/1995 creează un climat de instabilitate legislativă, ceea ce în ultimă instanță este de natură să conducă la nesocotirea principiului așteptărilor legitime ale cetățenilor în raport de evoluția reglementărilor legale.

În același sens, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut în mod implicit necesitatea respectării așteptărilor legitime ale cetățenilor cărora li se adresează o reglementare legală, spre exemplu, în Hotărârea din 15 iulie 2004, pronunțată în Cauza C-459/02 – Willy Gerekens și Asociația agricolă Procol pentru promovarea comercializării produselor lactate împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, paragrafele 23 și 24, sau Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunțată în Cauza C-550/09 – Proces penal împotriva lui E. și F., paragraful 59.