Procedura privind evaluarea laboratoarelor de analiză și încercări în activitatea de construcții în vederea autorizării, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 1.497/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 8 iunie 2011, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5, literele b) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„b) Hotărârea Guvernului nr. 1.335/2010 pentru aprobarea atribuțiilor generale și specifice, a structurii organizatorice și a numărului maxim de posturi, precum și a normării parcului auto și a consumului de carburanți ale Inspectoratului de Stat în Construcții – I.S.C., cu modificările și completările ulterioare;
..........
d) Ordonanța Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții – I.S.C., aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, cu modificările și completările ulterioare;“.
2. La articolul 6, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) În tot cuprinsul prezentei proceduri se utilizează următoarele abrevieri:
– ISC pentru Inspectoratul de Stat în Construcții;
– PCU pentru punct de contact unic.“
3. La articolul 8, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(5) În urma anunțului, inspectorii evaluatori din cadrul ISC vor evalua laboratorul și vor încheia un proces-verbal de evaluare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, fără însă a fi necesară autorizarea lui.“
4. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
Autorizarea laboratoarelor se face de către ISC prin comisia de autorizare.“
5. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins:
Comisia de autorizare a laboratoarelor se constituie și își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a comisiilor de autorizare, aprobat prin decizie a inspectorului general al Inspectoratului de Stat în Construcții – I.S.C.“
6. La articolul 14, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Procesul de autorizare se declanșează prin transmiterea de către persoana juridică solicitantă la ISC, prin serviciul poștal, electronic sau prin intermediul PCU electronic de la data la care acesta devine funcțional, a dosarului de autorizare, care trebuie să conțină:“.
7. La articolul 14 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
„g) documente care atestă îndeplinirea cerințelor de studii și experiență profesională prevăzute în anexa nr. 5.“
8.La articolul 14, alineatul (3) se abrogă.
9. La articolul 15, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Dosarul prevăzut la art. 14 alin. (1) se analizează, din punctul de vedere al conformității cu cerințele prezentei proceduri, de către secretariatul comisiei de autorizare, care verifică dacă:“.
10. La articolul 16, alineatele (2), (10) și partea introductivă a alineatului (12) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(2) În termen de 10 zile de la primirea dosarului, comisia de autorizare comunică solicitantului data la care va avea loc evaluarea la fața locului a laboratorului.
..........
(10) Evaluarea laboratorului la care s-au constatat neconformități se consideră încheiată în doar în momentul remedierii acestora.
..........
(12) ISC eliberează autorizația, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 11, în cel mult 15 zile de la data înregistrării raportului de evaluare, pe baza următoarelor documente:“.
11. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:
Autorizația emisă de către ISC are termen de valabilitate nelimitat, titularul autorizației având obligația să solicite o dată la 4 ani reînnoirea acesteia, cu condiția îndeplinirii continue a cerințelor de autorizare.“
12. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
În situația în care nu se îndeplinesc cerințele de autorizare a laboratorului solicitant, comisia de autorizare comunică acestuia, printr-o notă scrisă, decizia de respingere a cererii de autorizare, care poate fi contestată în termen de 15 zile de la data comunicării.“
13. La articolul 20, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Contestațiile formulate de către persoanele juridice solicitante cărora li s-a respins cererea de autorizare se primesc la ISC și sunt reanalizate de comisia de autorizare împreună cu toate documentele depuse la dosar, care va dispune, după caz, admiterea/respingerea contestației.“
14. La articolul 22, alineatele (1), (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Laboratoarele se supun, pe toată durata de valabilitate a autorizației, condiției îndeplinirii continue a tuturor cerințelor de autorizare.
(2) Pe durata valabilității autorizației ISC efectuează inspecții de supraveghere programate privind verificarea menținerii condițiilor avute în vedere la autorizarea laboratoarelor.
..........
(4) Echipa de inspecție are ca sarcini principale:
a) verificarea laboratorului privind menținerea standardelor de performanță declarate și verificate la autorizarea inițială;
b) efectuarea de inspecții și evaluări suplimentare ca urmare a unor reclamații dovedite;
c) întocmirea unui proces-verbal de evaluare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4, în care se consemnează dacă sunt menținute criteriile de autorizare, stadiul rezolvării măsurilor de remediere dispuse la supravegherea anterioară, neconformitățile depistate în cursul supravegherii, măsuri de remediere, precum și alte informații necesare.“
15. La articolul 23, partea introductivă a alineatului (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) În situația prevăzută la alin. (1), ISC, în termen de 15 zile de la finalizarea evaluării, va completa anexa la autorizația în vigoare cu toate profilurile și încercările pentru care se solicită extinderea autorizării, pe baza următoarelor documente:“.
16. La articolul 24, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
„a) laboratorul autorizat va notifica ISC despre modificările survenite și va transmite un dosar cu același conținut ca acela prevăzut la art. 14 alin. (1) și o declarație pe propria răspundere a conducerii persoanei juridice titulare a laboratorului din care să rezulte că laboratorul îndeplinește în mod continuu cerințele de autorizare;“.
17.La articolul 24, literele b) și c) se abrogă.
18. La articolul 24, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
„d) ISC va elibera o nouă autorizație în termen de 15 zile de la data înregistrării solicitării de modificare.“
19. La articolul 25, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
„a) laboratorul autorizat va transmite o cerere la ISC prin care solicită evaluarea noului șef de laborator;“.
20. La articolul 26, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) În vederea reînnoirii autorizației, laboratorul solicitant transmite ISC prin unul dintre mijloacele prevăzute la art. 14 alin. (1), cu cel puțin 45 de zile înainte de împlinirea termenului de 4 ani de la data emiterii autorizației sau a ultimei reînnoiri, un dosar care trebuie să cuprindă următoarele documente:
a) cererea de reînnoire, al cărei model este prevăzut la anexa nr. 12;
b) lista profilurilor și încercărilor în construcții pentru care se solicită reînnoirea autorizației;
c) fișa de identificare a laboratorului;
d) autorizația/autorizațiile și anexele la aceasta/acestea ale laboratorului, în original, pentru autorizațiile emise cu valabilitate nelimitată;
e) copii ale autorizației/autorizațiilor și anexele la aceasta/acestea ale laboratorului, pentru autorizațiile emise cu termen de valabilitate;
f) notificarea privind orice modificare a datelor cuprinse în fișele de prezentare cu privire la structura de personal, aparatura de măsurare, respectarea condițiilor declarate și a criteriilor de autorizare.“
21. La articolul 26, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) În cazul în care dosarul de reînnoire nu se transmite în termenul prevăzut la alin. (2), se inițiază procedura de autorizare a laboratorului.“
22. La articolul 27, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Comisia de autorizare, constituită la nivelul ISC, analizează dosarul depus pentru reînnoirea autorizației laboratorului.
..........
(3) În baza documentelor prevăzute la art. 26 alin. (2) și a proceselor-verbale de evaluare întocmite de evaluatori cu ocazia inspecțiilor de supraveghere programate și cu ocazia reînnoirii autorizației, comisia de autorizare propune admiterea sau respingerea cererii pentru reînnoirea autorizației.“
23. La articolul 28, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Reînnoirea autorizațiilor se va efectua de către ISC în termen de 15 zile de la data înregistrării raportului de evaluare întocmit de comisia de autorizare, pe baza documentelor prevăzute la art. 26 alin. (2) și a procesului-verbal/proceselor-verbale de evaluare în vederea reînnoirii autorizației, întocmit/întocmite de evaluatori.“
24. La articolul 30, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) ISC poate dispune sancțiuni împotriva laboratoarelor autorizate, având în vedere documentele menționate la art. 11 lit. g) din Regulamentul privind autorizarea laboratoarelor de analize și încercări în activitatea de construcții, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 808/2005, pentru următoarele fapte:“.
25. La articolul 31, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) Decizia de suspendare a autorizației este luată de inspectorul general al ISC. Propunerea privind suspendarea autorizației se face în baza unui referat, elaborat de către direcția de specialitate din cadrul ISC.“
26. La articolul 31, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
„(21) ISC comunică laboratoarelor decizia de suspendare a autorizației și operează noua situație în Registrul laboratoarelor de analize și încercări în construcții, autorizate.“
27. La articolul 31, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(3) După aplicarea/realizarea acțiunilor corective de eliminare a neconformităților care au condus la suspendarea autorizației, laboratorul va notifica/înștiința ISC.
(4) Inspectorii evaluatori vor efectua, la solicitarea comisiei de autorizare, după caz, o inspecție pentru evaluarea modului de eliminare a neconformităților și, în funcție de constatări, vor propune menținerea sau ridicarea suspendării.“
28. La articolul 32, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(2) Decizia de retragere a autorizației este luată de inspectorul general al ISC. Propunerea privind retragerea autorizației se face în baza unui referat, elaborat de către direcția de specialitate din cadrul ISC.
..........
(4) În cazul retragerii autorizației, laboratorul are obligația să predea autorizația/autorizațiile în original la ISC în termen de 10 zile de primirea comunicării.“
29. Articolul 35 se modifică și va avea următorul cuprins:
Laboratoarele cărora li s-a retras autorizația pot solicita o nouă autorizare, după remedierea deficiențelor, nu mai devreme de 6 luni de la comunicarea deciziei de retragere a autorizației, prin inițierea procedurii de autorizare.“
30. Articolul 36 se modifică și va avea următorul cuprins:
Cheltuielile de autorizare sunt în valoare de 200 lei pentru un set de 5 încercări și se modifică prin decizie a inspectorului general al ISC.“
31. La articolul 37, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) În situația desființării/întreruperii activității unui laborator autorizat, conducerea unității tutelare va informa în scris ISC, în termen de 10 zile de la desființare/întreruperea activității.“
32. La articolul 37, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) ISC operează noua situație în Registrul laboratoarelor de analize și încercări în construcții, autorizate.“
33. La articolul 41, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) Cheltuielile pentru emiterea duplicatului sunt în valoare de 100 lei.“
34. La articolul 41 alineatul (2), după litera b) se introduc două noi litere, literele c) și d), cu următorul cuprins:
„c) originalul autorizației deteriorate împreună cu anexele;
d) dovada achitării cheltuielilor pentru emiterea duplicatului.“
35. Articolul 43 se modifică și va avea următorul cuprins:
Urmărirea aplicării și controlul respectării prevederilor prezentei proceduri se fac de către ISC.“
36.Anexa nr. 4 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
37.Anexa nr. 5 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
38.Anexa nr. 10 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.
39.În întreg cuprinsul procedurii și în titlul acesteia, cuvântul „analiză“ se înlocuiește cu cuvântul „analize“.