Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 23¹–23⁵ și art. 36¹ din Legea nr. 273 din 21 iunie 2004 privind regimul juridic al adopției, coroborate cu dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102 din 3 septembrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273 din 21 iunie 2004 privind regimul juridic al adopției excepție ridicată de Lăcrămioara Camelia Ciuban în Dosarul nr. 8.988/30/2008 al Tribunalului Timiș – Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate și protejează interesele minorului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 8.988/30/2008, Tribunalul Timiș – Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23¹–23⁵ și art. 36¹ din Legea nr. 273 din 21 iunie 2004 privind regimul juridic al adopției, coroborate cu dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102 din 3 septembrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273 din 21 iunie 2004 privind regimul juridic al adopției.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Lăcrămioara Camelia Ciuban, într-o cauză civilă ce are ca obiect revizuirea deschiderii procedurii adopției interne.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 23¹ alin. (3) din Legea nr. 273/2004 încalcă dreptul la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil al adoptatorilor, în condițiile în care textul de lege criticat nu prevede citarea obligatorie a acestora în cadrul soluționării cererii de revizuire a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii adopției, cu atât mai mult cu cât copilul se află în grija adoptatorilor. Apreciază că este imperativ necesar ca aceștia să participe la proces, în scopul apărării drepturilor copilului.

Autorul excepției consideră că și prevederile art. 23⁴ din Legea nr. 273/2004 încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece stabilesc soluția pe care instanța urmează să o adopte în urma refuzului unui părinte de a-și exprima consimțământul la adopție, aceste norme având caracter imperativ.

Autorul apreciază de asemenea că dispozițiile art. 23⁵ din Legea nr. 273/2004 contravin art. 16 și 21 din Constituție, precum și principiului disponibilității, deoarece impun obligația Direcției pentru Protecția Copilului de a formula o cerere de revizuire, autoritate ce, astfel, urmează să reprezinte interesele părinților firești.

Referitor la art. 23¹ alin. (1) și art. 23¹ alin. (2) din Legea nr. 273/2004, prin raportare la art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2008, autorul excepției arată că acestea contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

De asemenea, în ceea ce privește art. 23¹ alin. (2) din lege, autorul consideră că acesta este într-o contradicție flagrantă cu prevederile procedurale, respectiv cu dispozițiile art. 32² și 32⁴ din Codul de procedură civilă, iar, prin raportare la prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2008, poate duce la posibilitatea introducerii unei cereri de revizuire peste termenul instituit de legiuitor prin intermediul normelor speciale de procedură, astfel cum s-a întâmplat în prezenta cauză. Apreciază că, în ipoteza în care legiuitorul ar dori în mod justificat să înlăture sau să atenueze unele situații nedrepte, nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care să aibă caracter retroactiv. În același sens, autorul excepției arată că, în mod constant, s-a decis în doctrină și în jurisprudență că sentința civilă prin care s-a încuviințat deschiderea procedurii adopției este supusă condițiilor de fond și de formă stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunțată, fără ca legea nouă să aibă vreo înrâurire asupra ei, deoarece ea este socotită, față de părțile care au participat în proces, că are valoarea unui contract încheiat în momentul pronunțării ei. Mai arată că dreptul relativ la exercitarea căilor de atac rămâne fixat de legea în vigoare în momentul pronunțării, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii și, în aceste condiții, nicio cale de atac nouă nu poate rezulta dintr-o lege ulterioară, după cum nicio cale de atac existentă contra unei hotărâri nu poate fi desființată fără retroactivitate de către o asemenea lege.

În ceea ce privește critica adusă prevederilor art. 23² alin. (1) din Legea nr. 273/2004, autorul precizează că acestea sunt în contradicție cu normele constituționale și cu cele procedurale, întrucât dispun obligativitatea instanțelor judecătorești de a suspenda judecarea cauzei pendinte.

În continuare, autorul excepției apreciază că dispozițiile art. 36¹ din Legea nr. 273/2004 încalcă prevederile art. 124 și 126 din Constituție, întrucât părinții firești au la îndemână calea revizuirii oricând, fără limitarea printr-un anumit termen a exercitării acestei căi de atac extraordinare. Astfel, hotărârea de adopție nu se poate bucura niciodată de puterea lucrului judecat, existând, permanent, pericolul declanșării unei revizuiri, cu grave consecințe asupra dezvoltării oricărui copil supus acestei proceduri. Consideră că prevederile criticate impun judecătorului cauzei o soluție care, din probele administrate, ar putea apărea inadmisibilă, dar că dispozițiile art. 36¹ din Legea nr. 273/2004 contravin art. 16 din Constituția României, art. 1 și 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și principiului adevărului obiectiv și principiului contradictorialității. De asemenea, consideră că textul de lege criticat contravine și normelor procedurale, în sensul că acestea, fiind de strictă interpretare și aplicare, nu prevăd obligativitatea unei asemenea suspendări, acest fapt fiind lăsat la latitudinea judecătorului cauzei.

În fine, autorul excepției consideră că textele de lege invocate sunt în contradicție cu dispozițiile art. 74 din Constituție, deoarece, deși acestea sunt materializate într-o ordonanță de urgență, conțin norme de procedură civilă care modifică însuși Codul de procedură civilă în privința căii extraordinare de atac a revizuirii.

Tribunalul Timiș – Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, dispozițiile de lege criticate fiind neconstituționale, prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2), art. 16, 21, 124 și 126 din Constituție.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, reprezentând norme de procedură, a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 23¹–23⁵ și art. 36¹ din Legea nr. 273 din 21 iunie 2004 privind regimul juridic al adopției, coroborate cu dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102 din 3 septembrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273 din 21 iunie 2004 privind regimul juridic al adopției.

Ulterior sesizării Curții Constituționale, ca urmare a modificării și completării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2008, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, art. 23¹–23⁵ și art. 36¹ au devenit art. 24–28, respectiv art. 42, având următorul cuprins:

„Art. 24. – (1) Dacă, ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii adopției, dispare cauza care, potrivit art. 12 alin. (3), a făcut imposibilă exprimarea de către unul dintre părinți a consimțământului la adopție, împotriva hotărârii se poate face cerere de revizuire.

(2) Cererea de revizuire se poate introduce până la data pronunțării hotărârii de încuviințare a adopției de oricare dintre părinții firești ai copilului sau de către direcția care a solicitat deschiderea procedurii adopției interne.

(3) Cererea de revizuire se soluționează în camera de consiliu, cu citarea părinților firești, a direcției care a solicitat deschiderea procedurii adopției interne și, dacă este cazul, a direcției în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul adoptatorului sau al familiei adoptatoare. Participarea procurorului este obligatorie.

Art. 25. – (1) Cererea de revizuire suspendă soluționarea cererii de încredințare a copilului în vederea adopției sau, după caz, de încuviințare a adopției, dacă vreuna dintre acestea se află pe rolul instanței judecătorești.

(2) Direcția care a solicitat deschiderea procedurii adopției interne are obligația de a informa de îndată instanța prevăzută la alin. (1) despre depunerea cererii de revizuire.

(3) Măsura de protecție a copilului sau, după caz, încredințarea în vederea adopției se prelungește de drept pe perioada soluționării revizuirii. Dispozițiile art. 37 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(4) Dacă instanța judecătorească dispune revocarea măsurii încredințării, va hotărî, la propunerea direcției generale în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul copilului, o măsură provizorie de protecție a copilului, până la soluționarea revizuirii.

Art. 26. – (1) În cazul în care încuviințează cererea de revizuire, instanța va solicita consimțământul părintelui care nu și l-a dat anterior, numai după depunerea de către direcția în a cărei rază teritorială locuiește acesta a unui raport de consiliere și informare în conformitate cu prevederile art. 14.

(2) Efectuarea unei noi anchete sociale care să vizeze situația actuală a părinților firești, precum și potențialul de reintegrare a copilului în familia biologică/extinsă este obligatorie. Efectuarea anchetei sociale și întocmirea raportului sunt de competența direcției în a cărei rază administrativteritorială locuiește părintele firesc.

(3) Dispozițiile art. 13 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Art. 27. – În cazul în care, după suspendarea prevăzută de art. 25, părintele care s-a aflat în imposibilitate de a-și exprima consimțământul se opune adopției și nu sunt motive pentru aplicarea art. 13, cererea de încredințare a copilului în vederea adopției sau, după caz, de încuviințare a adopției se repune pe rol la solicitarea direcției în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul copilului și se respinge.

Art. 28. – Direcția care a solicitat deschiderea procedurii adopției interne are obligația de a formula de îndată cerere de revizuire sau, după caz, de a solicita suspendarea oricărei proceduri judiciare, precum și a oricărui alt demers privind adopția, dacă ia cunoștință, până la data pronunțării hotărârii de încuviințare a adopției, despre încetarea cauzei care a determinat imposibilitatea părintelui de a-și exprima voința cu privire la adopție. […]

Art. 42. – (1) Instanța poate solicita din nou consimțământul la adopție al părinților firești, dacă există indicii că după data la care consimțământul a devenit irevocabil au intervenit elemente noi, de natură să determine revenirea asupra consimțământului inițial. Direcția care a solicitat deschiderea procedurii adopției interne are obligația să aducă la cunoștința instanței, prin intermediul direcției în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare, dacă este cazul, existența oricăror elemente noi cu privire la situația părintelui firesc ori a familiei extinse, care ar putea determina modificarea finalității planului individualizat de protecție.

(2) Chemarea părinților firești în fața instanței competente să încuviințeze adopția se face prin invitație adresată acestora, în camera de consiliu, fără a se indica date cu privire la dosar sau alte date care ar permite, în orice fel, divulgarea identității sau a altor informații cu privire la persoana ori familia adoptatoare.

(3) Instanța poate invita la aceeași dată direcția competentă potrivit art. 22 alin. (3) și direcția competentă potrivit art. 40 alin. (1).

(4) În cazul în care părinții se prezintă personal în fața instanței și își exprimă refuzul de a mai consimți la adopție, instanța suspendă soluționarea cererii de încuviințare a adopției. Declarația părinților firești împreună cu încheierea de suspendare se comunică direcției competente potrivit art. 22 alin. (3), care va formula cerere de revizuire a hotărârii de deschidere a procedurii adopției. Dispozițiile art. 24 și 25 se aplică în mod corespunzător.“

Dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2008 au următorul cuprins: „Cererile de încuviințare a adopției aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se soluționează potrivit prevederilor acesteia.“

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, ale art. 16 ce privesc egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 ce privesc accesul liber la justiție, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 74 privind inițiativa legislativă, ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiției, precum și ale art. 126 privind instanțele judecătorești.

De asemenea, autorul invocă încălcarea prevederilor art. 1 și 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind obligația de a respecta drepturile omului, precum și dreptul la un proces echitabil.

Curtea Constituțională apreciază că soluția legislativă prevăzută în cuprinsul art. 23¹ alin. (3) din Legea nr. 273/2004 este justificată de necesitatea desfășurării procedurilor de adopție, în toate etapele sale, cu asigurarea tuturor garanțiilor, inclusiv a celor procedurale, pentru respectarea interesului copilului și a dreptului la viața intimă, familială și privată, precum și pentru protecția datelor cu caracter personal.

Totodată, Curtea constată că textul art. 23⁴ reglementează repunerea pe rol și respingerea cererii de încredințare a copilului în vederea adopției, fapt ce nu este de natură să aducă atingere dreptului părților la un proces echitabil, stabilind doar condițiile și regulile procedurale în care instanța respinge cererea. Soluția instanței este impusă de nerespectarea uneia dintre condițiile de fond esențiale pentru încuviințarea adopției, și anume consimțământul părților firești. În plus, dreptul părților la un proces echitabil este asigurat de reglementarea, în cuprinsul art. 13 din Legea nr. 273/2004, a posibilității instanței judecătorești de a trece peste refuzul părinților firești sau, după caz, al tutorelui de a consimți la adopția copilului, dacă se dovedește, prin orice mijloc de probă, că aceștia refuză în mod abuziv să-și dea consimțământul la adopție și instanța apreciază că adopția este în interesul superior al copilului.

În ceea ce privește art. 23⁵ din Legea nr. 273/2004, Curtea constată că pretinsa încălcare a principiului disponibilității nu prezintă niciun fel de relevanță prin raportare la dispozițiile Legii fundamentale, principiul neregăsindu-se în cuprinsul art. 16 sau art. 21 din Constituție, invocate de către autorul excepției.

Referitor la art. 23¹ alin. (1) și (2) din Legea nr. 273/2004 prin raportare la art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2008, autorul excepției arată că acestea contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, fără a motiva critica, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate, această critică nu poate fi reținută.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23¹ alin. (1) și (2) din Legea nr. 273/2004 prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea apreciază că textele de lege criticate dispun pentru viitor și se aplică, de la data intrării lor în vigoare, unor situații juridice în curs de derulare, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea principiului neretroactivității legii. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior, și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unor situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul propriu de reglementare“. În același timp, în ceea ce privește excepția ridicată cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art. 23¹ alin. (2) din Legea nr. 273/2004 prin raportare la prevederile procedurale, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că neconcordanța dintre legile în vigoare în aceeași materie nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare în timp a acestora.

Referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 23² alin. (1) din Legea nr. 273/2004, Curtea constată că textul de lege criticat se aplică în mod egal, fără discriminări pe considerente arbitrare, tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza normei, astfel încât nu se poate reține contradicția acestuia cu dispozițiile art. 16 din Constituție.

Curtea apreciază că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36¹ din Legea nr. 273/2004 prin raportare la dispozițiile art. 16, art. 20 alin. (2), art. 124 și 126 din Constituție, întrucât prevederile de lege criticate sunt justificate de principiul esențial al adopției, și anume promovarea interesului superior al copilului. Altfel, lipsa exprimării consimțământului părinților firești în fața instanței judecătorești și în procedura încuviințării adopției poate produce efecte dintre cele mai grave cu privire la relațiile dintre copil și familia sa naturală, precum și cu privire la dezvoltarea sociopsihoculturală a acestuia. În ceea ce privește pretinsa încălcare de către art. 36¹ din Legea nr. 273/2004 a principiului adevărului obiectiv și principiului contradictorialității, precum și a normelor procedurale, acestea nu constituie probleme de constituționalitate, ci eventuale neconcordanțe între textul criticat și principii și norme de drept procedural, care excedează controlului de constituționalitate.

În același timp, Curtea constată că prevederile art. 74 din Constituție, invocate de către autorul excepției, privind inițiativa legislativă, nu sunt relevante în prezenta cauză. De altfel, nici neconcordanța dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2008 cu prevederile Codului de procedură civilă nu constituie o problemă de constituționalitate. Dispozițiile de lege criticate reprezintă norme speciale de procedură, a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, inclusiv termene, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție.