Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor „art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 și 12 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia“, excepție ridicată de Societatea Comercială „Trust President“ – S.R.L. în Dosarul nr. 9.187/3/2008 al Curții de Apel București – Secția a VI-a comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Având în vedere Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. II pct. 2, 11 și 12 din Legea nr. 328/2006 sunt neconstituționale, acesta pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate referitoare la aceste texte de lege, respectiv de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. II pct. 1, 5 și 9 din aceeași lege, astfel cum a constatat Curtea prin decizia menționată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 22 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 9.187/3/2008, Curtea de Apel București – Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor „art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 și 12 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia“. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Comercială „Trust President“ – S.R.L. într-o cauză privind soluționarea unui apel formulat într-o acțiune având ca obiect obligația de a face.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că legea criticată dispune trecerea din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale a unor bunuri imobile și mobile fără ca acestea să fie declarate ca fiind bunuri de uz sau de interes public local, încălcând astfel dispozițiile art. 136 alin. (2) din Constituție și prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. De altfel, acest din urmă act normativ – legea organică în materia proprietății publice – „nu prevede nicio modalitate de trecere a unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al unității administrativteritoriale“, ceea ce prevede, în schimb, Legea nr. 303/2008. Totodată, „nu există și nu poate exista potrivit Constituției și Legii nr. 213/1998 un domeniu public sau privat al autorității administrativ teritoriale“, astfel cum prevede „art. II pct. 9 din Legea nr. 303/2008“, și nici subiectul de drept public determinat de „sectoarele municipiului București“, deoarece unitățile administrativ-teritoriale, menționate în art. 136 alin. (2) din Constituție, reprezintă, potrivit art. 21 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, „comuna, orașul și județul“.

Autorul excepției mai susține că dispozițiile art. II pct. 5 din legea atacată încalcă principiul autonomiei locale, statuat de art. 120 alin. (1) din Constituție, deoarece „consiliul local al unității administrativ-teritoriale beneficiare este obligat să își însușească, prin hotărâre, preluarea unui bun, în proprietate publică, doar pe baza voinței primarului și a reprezentantului Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor «România-Film», exprimată prin intermediul unui simplu protocol“.

Textele de lege criticate contravin și principiului statuat de art. 136 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile“. Astfel, cu toate că prin art. II pct. 1 din legea examinată sălile și grădinile de spectacol cinematografic sunt trecute din domeniul privat al statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, iar prin pct. 9 al aceluiași articol se interzice autorităților administrației publice locale trecerea imobilelor preluate în temeiul acestor prevederi legale din domeniul public în domeniul privat al respectivelor autorități, totuși, la pct. 11 se dispune că autoritățile administrației publice locale pot iniția procedura de privatizare în favoarea titularului contractului de închiriere a respectivului imobil. Cu privire la bunurile mobile rezultate prin investițiile contractantului, se arată că, „deși pct. 1 al art. II din Legea nr. 303/2008 dispune că bunurile mobile trec în domeniul public, la pct. 2 al aceluiași articol se arată că aceste bunuri trec, în același timp, și în proprietatea privată a unităților administrativteritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora“. Se realizează astfel o naționalizare, un transfer silit de proprietate care operează din patrimoniul Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor „România-Film“, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituție.

Se mai arată că Legea nr. 303/2008 a fost adoptată cu încălcarea art. 76 alin. (1) din Constituție, deoarece prevederile art. II din Legea nr. 303/2008 au fost introduse și adoptate în Camera Deputaților, după ce legea fusese dezbătută și adoptată în Senat ca primă Cameră sesizată, iar la adoptarea legii nu a fost întrunit cvorumul necesar, respectiv votul majorității fiecărei Camere, ci votul majorității membrilor prezenți, necesar adoptării legilor ordinare.

Curtea de Apel București – Secția a VI-a comercială apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată doar în ceea ce privește dispozițiile „art. II pct. 11 din Legea nr. 303/2008“, care încalcă art. 136 alin. (4) din Constituție, deoarece prevăd posibilitatea ca autoritățile locale să inițieze procedura de privatizare asupra unor bunuri ce aparțin domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, și, deci, sunt inalienabile.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată doar în ceea ce privește dispozițiile art. II pct. 2, 11 și 12 din Legea nr. 303/2008, întrucât contravin prevederilor art. 44 alin. (1) și ale art. 136 alin. (4) din Constituție, aducând atingere principiului protecției proprietății private și principiului inalienabilității bunurilor ce constituie obiect al proprietății publice. Totodată, consideră că prevederile art. II pct. 1, 5 și 9 din aceeași lege sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, dispozițiile art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 și 12 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 27 iulie 2006. Aceste texte au fost modificate și completate prin art. II pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 15 februarie 2008, astfel cum dispozițiile art. II pct. 1 din această ordonanță au fost, la rândul lor, modificate și completate prin articolul unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 30 decembrie 2008. Textele de lege criticate au următorul conținut:

„Art. II. – 1. La data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile și grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor «România-Film», împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și al sectoarelor municipiului București, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective.

2. Bunurile mobile aflate în inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic trec în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale locale și în administrarea consiliilor locale ale acestora.

(…)

5. Punerea în aplicare a dispozițiilor pct. 1–4 se face pe baza unui protocol încheiat între primarul unității administrativteritoriale beneficiare și reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor «România-Film», în acest scop, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Protocolul încheiat va fi asumat de către consiliile locale respective prin hotărâre.

(…)

9. Prin derogare de la dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, se interzice autorităților administrației publice locale trecerea imobilelor preluate în baza prezentei legi din domeniul public în domeniul privat al respectivelor autorități administrativ-teritoriale.

(…)

11. În cazul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic care la data preluării fac obiectul unui contract de închiriere ce prevede în mod expres obligativitatea difuzării de film cinematografic, autoritățile administrației publice locale pot iniția procedura de privatizare în favoarea contractantului, în baza dispozițiilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, dacă difuzarea de film cinematografic s-a făcut constant și au fost respectate toate clauzele contractuale.

12. În termen de maximum 30 de zile de la preluarea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, în baza prezentei legi, beneficiarii contractelor de închiriere pot să notifice intenția de cumpărare consiliului local al autorității administrativ-teritoriale respective, cu respectarea prevederilor în vigoare.“

Autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul supremației Constituției și al obligativității respectării sale și a legilor, art. 44 alin. (1) referitor la principiul garantării dreptului de proprietate privată, art. 73 alin. (3) lit. m) conform cărora regimul juridic general al proprietății și al moștenirii se reglementează prin lege organică, art. 76 alin. (1) care prevăd că „Legile organice se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere“, art. 120 alin. (1) referitor la principiul autonomiei locale și ale art. 136 – „Proprietatea“.

Analizând excepția, Curtea Constituțională constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 și 12 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, prin care s-a constatat, pe de o parte, că dispozițiile art. II pct. 11 și 12 din Legea nr. 328/2006, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și dispozițiile art. II pct. 2, în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor și al grădinilor de spectacol cinematografic, sunt neconstituționale. Totodată, cu același prilej Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 1, 5 și 9 din aceeași lege.

În decizia sus-menționată, Curtea a constatat, în esență, următoarele:

– Cu privire la critica de neconstituționalitate extrinsecă, referitoare la încălcarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. m), art. 76 alin. (1), respectiv ale art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea a conchis, din examinarea procesului legislativ de adoptare a Legii nr. 303/2008, că acestea au fost respectate, în sensul că votul final, acordat în Camera Deputaților în calitate de Cameră decizională, a întrunit majoritatea necesară pentru adoptarea legilor organice. Totodată, a arătat, în cadrul aceleiași analize, că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, și-a exprimat votul, în sensul respingerii proiectului de lege, iar Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, l-a adoptat, cu unele amendamente care aparțin, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituție, competenței sale sub aspectul votului definitiv, astfel că nu se poate reține încălcarea principiului bicameralismului.

– În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă, raportate la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 44, art. 120 alin. (1) și ale art. 136 din Constituție, invocate și în prezenta cauză, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate este întemeiată numai în privința dispozițiilor art. II pct. 2, 11 și 12 din Legea nr. 328/2006, în sensul că aceste texte contravin prevederilor art. 44, respectiv art. 136 alin. (4) din Constituție. Astfel, a statuat că dispozițiile art. II pct. 2, potrivit cărora „Bunurile mobile aflate în inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic trec în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale locale și în administrarea consiliilor locale ale acestora“ sunt neconstituționale în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor și al grădinilor de spectacol cinematografic. Curtea a mai constat că dispozițiile art. II pct. 11 din Legea nr. 328/2006, reglementând posibilitatea ca, prin procedura de privatizare, bunuri ce au intrat în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale să poată fi înstrăinate către terți, prin vânzare-cumpărare, încalcă flagrant principiul inalienabilității, consacrat de art. 136 alin. (1) din Constituție. Dispozițiile art. II pct. 12 din aceeași lege au fost constatate ca fiind neconstituționale în baza art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în sensul că acestea nu se pot disocia de cele ale art. II pct. 11.

– În ceea ce privește dispozițiile art. II pct. 1, 5 și 9 din Legea nr. 328/2006, Curtea a constatat că acestea nu contravin prevederilor art. 44 alin. (1), (2) și (3), art. 120 alin. (1) și nici celor ale art. 136 din Constituție. Acestea reglementează modalitatea practică prin care unitatea administrativ-teritorială preia în proprietate publică și spre administrare bunurile mobile și imobile prevăzute la pct. 1–4 din actul normativ criticat și interzic totodată autorităților administrației publice locale trecerea respectivelor bunuri imobile din domeniul public în domeniul lor privat, ceea ce nu poate reprezenta o încălcare a principiului protecției proprietății private, a principiului autonomiei locale sau a principiului inalienabilității proprietății publice.

Curtea constată că, la momentul pronunțării prezentei decizii, Decizia nr. 269 din 16 martie 2010 nu fusese încă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.“, iar în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care prevăd că „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Sub acest aspect, împrejurarea că decizia anterioară nu a fost încă publicată până la momentul pronunțării prezentei decizii nu are relevanță față de Curte, soluția prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. II pct. 2, 11 și 12 din Legea nr. 328/2006 fiindu-i opozabilă.