Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) și ale art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Vladimir Iramomedov în Dosarul nr. 3.361/2/2009 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției, deoarece autorul acesteia nu demonstrează o veritabilă contradicție între textele de lege criticate și norme ale Legii fundamentale, ci se bazează pe o situație nefavorabilă în cadrul litigiului dedus judecății în fața instanței judecătorești.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 20 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3.361/2/2009, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (4) și ale art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Vladimir Iramomedov într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ privind anularea unei decizii de returnare de pe teritoriul României, emisă de Oficiul Român pentru Imigrări.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate, reglementând obligația cetățeanului străin să părăsească teritoriul României după expirarea vizei de ședere în țară, încalcă garanțiile constituționale referitoare la protecția cetățenilor străini și a apatrizilor și restrâng drepturile acestora la liberă circulație și de proprietate. Art. 18 alin. (1) din Constituție se referă la cetățenii străini și apatrizii care „locuiesc în România“, așadar la cei care au o proprietate în această țară, dar pe care statul, prin obligația părăsirii teritoriului de către cetățeanul străin, nu o ocrotește. Mai mult, această obligație, care derivă de la un funcționar public și nu este hotărâtă de justiție, echivalează cu interzicerea dreptului la circulație în acea țară, în cazul de față stat membru al Uniunii Europene, și afectează totodată desfășurarea unei vieți de familie normale, în concordanță cu prevederile art. 26 din Constituție, adică acolo unde persoana și-a întemeiat o familie, deține bunuri imobile în proprietate și se simte în siguranță. În acest sens, autorul excepției prezintă situația sa personală, arătând că, potrivit deciziei de returnare emise pe numele său, ar fi trebuit, cu riscul de a-și pune viața în pericol, să se întoarcă în Republica Moldova, în perioada manifestărilor de protest de la Chișinău și a represaliilor împotriva tuturor persoanelor care veneau din România.
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că prevederile art. 4 alin. (4) și ale art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, sunt constituționale. Acestea nu conțin norme care să pună în discuție restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, cum ar fi dreptul de proprietate sau dreptul de azil, garantate de art. 44, respectiv art. 18 din Constituție. Celelalte dispoziții constituționale invocate nu au incidență în cauză.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (4) și ale art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
– Art. 4 alin. (4): „(4) Străinii aflați pe teritoriul României sunt obligați să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea acestei perioade.“
– Art. 11 alin. (2): „(2) În cazul în care prin convențiile internaționale sau actele normative prin care se desființează unilateral regimul de vize nu este prevăzută perioada pentru care vizele sunt desființate, străinilor care nu au obligația obținerii vizei pentru a intra în România li se permite accesul pe teritoriul statului român și pot să rămână până la 90 de zile, în decurs de 6 luni, începând cu ziua primei intrări în țară.“
În opinia autorului excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 18 alin. (1) referitoare la protecția generală a persoanelor și a averilor de care se bucură cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România, art. 19 alin. (4) potrivit cărora „Expulzarea sau extrădarea se hotărăște de justiție“, art. 25 alin. (1) privind garantarea și exercitarea în condițiile legii ale libertății de circulație în țară și în străinătate, art. 26 – Viața intimă, familială și privată, art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea și ocrotirea în mod egal de lege a proprietății private, indiferent de titular, și ale art. 53 – Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta nu este întemeiată.
Dispozițiile art. 4 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România stabilesc regula generală aplicabilă străinilor, în sensul că aceștia nu pot depăși perioada pentru care le este permisă rămânerea pe teritoriul României. Reglementarea nu conține norme neconstituționale în sensul invocat de autorul excepției, deoarece este pe deplin justificată obligația respectării de către străini a regulilor speciale ce constituie regimul șederii lor în România, având în vedere și necesitatea oricărui stat de a controla fenomenul migrației.
Prevederile art. 11 alin. (2) din același act normativ instituie o excepție de la regula conținută la art. 4 alin. (1), aplicabilă străinilor care, datorită desființării unilaterale și sine die a regimului de vize prin convenții internaționale sau acte normative la care România este parte, nu au această obligație. Accesul acestora pe teritoriul statului român este permis pentru o perioadă totală de 90 de zile, în decurs de 6 luni, începând cu ziua primei intrări în țară. Aceasta este o măsură menită să asigure libera circulație a acestei categorii speciale de străini, însă are în vedere, în același timp, și necesitatea controlului migrației. Așadar, nici această prevedere legală nu conține elemente de natură să atragă neconstituționalitatea pretinsă de autorul excepției.
În ceea ce privește situația concretă a autorului excepției, potrivit căreia returnarea în țara de origine i-ar pune viața în pericol datorită unor evenimente violente în acel stat, Curtea constată că aceasta nu se poate converti într-un veritabil argument în favoarea tezei neconstituționalității dispozițiilor legale criticate. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 conține, de pildă la art. 92 alin. (1) lit. e), art. 95 alin. (1) sau art. 102 alin. (1), reglementări de natură să ofere soluții unor situații în care străinul, din motive obiective, independente de voința sa, imprevizibile și de neînlăturat sau de natură să-i pună viața în pericol, poate solicita în fața organelor competente și poate obține, după caz, permisiunea rămânerii pe teritoriul României.
