Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1), (4) și (6) și art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, excepție ridicată de Vasile Calistru în Dosarul nr. 444/91/2015 al Tribunalului Vrancea - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1405D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă că la dosar partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus note de ședință prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 17 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 444/91/2015, Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (1), (4) și (6) și art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord si Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative.
Excepția a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii prin care reclamantul a solicitat obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților-Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, să emită titlul de plată pentru suma ce constituie despăgubire, fără eșalonare, actualizată, precum și obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei stabilite cu titlu de plată.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate aduc atingere dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât nu prevăd măsuri clare și precise care să asigure un regim echitabil de soluționare a cererilor, lăsând la latitudinea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților termenele în care aceasta are obligația emiterii deciziilor de actualizare a sumelor și a titlurilor de plată, avantajând o categorie de persoane îndreptățite, în defavoarea altei categorii. Autorul excepției arată că, deși deține Hotărârea Comisiei nr. 60/2008, nici până în prezent nu s-a emis decizia de actualizare a sumei și nici titlul de plată, în condițiile în care persoanelor îndreptățite, care și-au obținut drepturile prin hotărâri judecătorești, li s-au emis deja titluri de plată, deși aceste hotărâri judecătorești sunt rămase definitive după anul 2008. Astfel, ordinea cronologică a emiterii titlurilor la care se referă art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 nu asigură o egalitate în drepturi a persoanelor deținătoare a unor acte administrative cu cele care dețin hotărâri judecătorești definitive. Din evidențele afișate pe internet de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților rezultă că la data de 19 iunie 2015 s-au emis titluri de plată pentru beneficiarii compensațiilor obținute în baza unor hotărâri judecătorești definitive în anul 2015, în condițiile în care pentru beneficiarii compensațiilor stabilite prin hotărâre a Comisiei județene, titlurile de plată vizează abia perioada 2005-2006.
7. Un alt aspect cu privire la care s-au formulat critici vizează faptul că în cadrul aceleiași categorii de persoane există și persoane care și-au încasat procentul de 40% stabilit prin reglementarea anterioară a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, astfel că, în prezent, „ordinea cronologică” nu mai poate fi respectată, această ordine vizând data emiterii hotărârii de acordare a compensației, fără a avea în vedere procentul încasat, care ar impune decalarea ordinii cronologice, pentru asigurarea egalității cu alte persoane îndreptățite. Mai susține că prin această nouă eșalonare a executării despăgubirilor se creează discriminare între persoanele beneficiare ale despăgubirilor în baza Legii nr. 290/2003. Astfel, persoanele care au încasat tranșa de 40% vor beneficia de eșalonarea plății în 5 ani, la fel ca persoanele care nu au beneficiat de nicio plată parțială a drepturilor cuvenite. Aceeași discriminare se creează și între persoanele care și-au încasat drepturile cuvenite fie direct, fie prin executare silită, și cele care nu au încasat nicio despăgubire, cum este cazul autorului excepției. De asemenea, se creează discriminare și între persoanele îndreptățite la a primi plata despăgubirii în baza legii și alte persoane ce au calitatea de creditori ai statului, fiind persoane pentru care s-a dispus plata anticipată a drepturilor, deși executarea titlurilor a fost eșalonată până în 2016.
8. Cu privire la încălcarea art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată din Constituție, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 privind protecția proprietății din primul Protocol adițional la Convenție, autorul excepției arată că dispozițiile art. 10 alin. (4) și (6) din Legea nr. 164/2014 nu prevăd termene clare și precise până la care se emit deciziile de actualizare a sumelor și titlurilor de plată, prin raportare la termenul de 180 zile la care se referă art. 11 alin. (1) din lege, astfel încât termenele sunt lăsate la aprecierea emitentului până la sfârșitul fiecărui an, depășindu-se astfel termenul de plată, Ministerul Finanțelor Publice fiind beneficiarul unui termen de 180 zile de la data emiterii titlurilor de plată, pentru efectuarea plăților. În aceste împrejurări, dreptul de proprietate al persoanei îndreptățite este încălcat, aceasta urmând a intra în posesia despăgubirii cu întârziere, fiind constrâns în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra sumelor cuvenite.
9. Eșalonarea de 5 ani la care se referă art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 și termenul de 180 zile la care se referă art. 11 alin. (1) din aceeași lege încalcă termenul rezonabil de soluționare a cererilor de despăgubire, având în vedere timpul scurs de la data emiterii Hotărârii nr. 60/2008 (peste 7 ani), dar și perioada soluționării cererii de despăgubire, de aproximativ 4 ani, în analizarea termenului rezonabil fiind inclusă întreaga procedură de despăgubire, iar nu numai faza executării. Se arată că termenul de 5 ani stabilit prin art. 10 alin. (1) din lege nu se justifică, atât timp cât, anterior și ulterior adoptării acestor dispoziții, Ministerul Finanțelor Publice arăta că s-a înregistrat un excedent bugetar, existând fonduri care să permită executarea obligațiilor scadente, astfel încât noua eșalonare dispusă cu privire la plata despăgubirilor este de natură a afecta substanța dreptului de proprietate, cu consecința încălcării art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
10. Caracterul termenului rezonabil trebuie să aibă în vedere întreaga procedură și nu doar faza de executare, iar executarea a fost eșalonată pentru a treia oară prin Legea nr. 164/2014 pentru o perioadă de 5 ani, astfel că întreaga procedură de executare s-ar întinde pe o perioadă totală de peste 10 ani, ceea ce s-a dovedit a nu fi un termen rezonabil în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În final se apreciază că termenul de 5 ani la care se referă art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 nu satisface exigențele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanță al reclamantului, constituind din acest punct de vedere o ingerință disproporționată asupra acestui drept. Trebuie avute în vedere atât perioada eșalonată anterior, în care nu s-a efectuat nicio plată, cât și perioada procedurii administrative de eliberare a actului administrativ/jurisdicțional de recunoaștere a dreptului pretins, dar și persoana titularului dreptului, respectiv vârsta acestuia.
11. Tribunalul Vrancea - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal apreciază că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, ci stabilesc o modalitate de plată valabilă pentru toți cetățenii, în ordinea cronologică a emiterii actelor privind decizia de plată, fără discriminare între cetățenii beneficiari. Totodată, instanța apreciază că, prin stabilirea unei modalități de plată eșalonată pe un termen de 5 ani, nu se aduce atingere dreptului de proprietate privată reglementat de art. 44 din Constituție, având în vedere că finalitatea este stabilirea unei modalități de plată care să asigure despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite.
12. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
13. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale.
14. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale invocând jurisprudența Curții în materie.
15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele de ședință depuse de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 10 alin. (1), (4) și (6) și art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, având următorul cuprins:
- Art. 10 alin. (1), (4) și (6): „(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) și b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. [...]
(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătorești prevăzute la alin. (3) și actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) și b), se actualizează cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, și constituie obligații de plată, în tranșe, în condițiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. [...]
(6) Pentru fiecare tranșă anuală, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanțelor Publice și persoanelor îndreptățite. ”
- Art. 11 alin. (1) și (3): „(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora. [...]
(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).”
18. Autorul excepției susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, precum și celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție.
19. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, Curtea observă că acestea reglementează cu privire la faptul că orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6) din lege. Or, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de autor într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii prin care acesta a solicitat obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 să emită titlul de plată pentru suma ce constituie despăgubire, iar nu în etapa executării silite. Așa fiind, în raport de obiectul cauzei, dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 nu au legătură cu soluționarea acesteia, Curtea urmând să respingă excepția ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
20. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1), (4) și (6) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, față de criticile formulate prin raportare la dispozițiile art. 16 din Constituție, Curtea a reținut, cu valoare de principiu, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situația de față, inegalitatea de tratament juridic între autor și acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, paragraful 24, Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016, paragraful 34, și Decizia nr. 133 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016, paragraful 39).
21. Curtea nu poate reține nici critica potrivit căreia textele de lege supuse controlului sunt neconstituționale din perspectiva eșalonării plății despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, precum și cu privire la reglementarea unui termen de 180 de zile în care Ministerul Finanțelor Publice efectuează plata în raport cu art. 44 din Constituție, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție. Aceasta deoarece, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate.
22. Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiții, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eșalonarea plății, precum și obligația de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creștere a prețurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, așadar, de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului - stat și cele ale creditorului - persoană îndreptățită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptățită nu suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate în temeiul legii. Aceleași motive sunt valabile și cu privire la termenul de 180 de zile în care Ministerul Finanțelor Publice efectuează plata, reglementat prin art. 11 alin. (1) din Legea nr. 164/2014. în plus, astfel cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât și din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eșalonarea plății despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 9/1998 (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 120 din 3 martie 2016, precitată, paragrafele 29-31).
23. În ceea ce privește constituționalitatea duratei eșalonării plății unor sume datorate de stat, Curtea s-a mai pronunțat statuând că o durată de 5 ani a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, sunt constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010). Curtea a statuat că executarea eșalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura (a se vedea Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, paragrafele 20 și 21).
24. Pe cale de consecință, Curtea a constatat că eșalonarea pe o perioadă de 5 ani a plății sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptățite la despăgubire și interesul general al colectivității, urmărește principiile stabilite în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esența dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 și al Legii nr. 290/2003. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituțională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligația de a imprima acțiunilor sale cu caracter economic un conținut just proporționat, astfel încât să asigure tuturor cetățenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor și libertăților lor fundamentale (a se vedea Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, precitată, paragrafele 23 și 24).
25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
