Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și a prevederilor art. 10 alin. (1), (2), (3) și (6) și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, excepție ridicată de Ștefan Șerban Hartulari și Alexandru Hartular în Dosarul nr. 55.223/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 București, care formează obiectul Dosarului nr. 1.565D/2015 al Curții Constituționale.
2. La apelul nominal, răspunde pentru autorii excepției, avocatul Răzvan Ranetti, din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepției care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate, deoarece reeșalonarea plății despăgubirilor stabilite este contrară considerentelor și soluției cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 528 din 12 decembrie 2013. Sunt astfel încălcate dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.
5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 14 din 19 ianuarie 2016.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
6. Prin Încheierea din 15 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 55.223/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 și ale art. 10 alin. (1), (2), (3) și (6) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ștefan Șerban Hartulari și Alexandru Hartular într-o cauză având ca obiect pretenții.
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 și ale art. 10 din Legea nr. 164/2014 dispun amânarea plății despăgubirilor stabilite în temeiul Legii nr. 9/1998 și al Legii nr. 290/2003 și împiedică persoanele îndreptățite la obținerea drepturilor recunoscute cu mult timp în urmă. Autorii excepției consideră că motivele care au condus la constatarea neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013, prin Decizia Curții Constituționale nr. 528 din 12 decembrie 2013, subzistă și în privința prevederilor de lege criticate. Cu toate acestea, Guvernul și Parlamentul au nesocotit Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, emițând acte normative care încalcă cele statuate de Curtea Constituțională: faptul că nu este permisă sistarea plății despăgubirilor sau instituirea unei a doua eșalonări a plății acestora. De asemenea, atât timp cât art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 dispune suspendarea de drept a tuturor procedurilor de executare silită, accesul liber la justiție este îngrădit, iar părții îi este limitat și accesul la un proces echitabil, care să fie soluționat într-un termen rezonabil. Totodată, în condițiile în care actul normativ de acordare a despăgubirilor a fost adoptat în anul 1998 (Legea nr. 9/1998), iar, până în prezent, aceste despăgubiri nu au fost efectiv acordate, este evident că principiile privind garantarea creanțelor asupra statului și ocrotirea dreptului de proprietate, impuse de art. 44 din Constituție, sunt încălcate.
8. Judecătoria Sectorului 1 București consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, sens în care reține că instituirea unor noi prevederi legale, prin care persoanele îndreptățite la despăgubiri sunt obligate să urmeze o nouă cale pentru realizarea creanțelor încalcă art. 44 și art. 21 din Constituție. Mai mult, actele normative instituie noi termene de eșalonare a plăților. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 528 din 12 decembrie 2013, prin care Curtea Constituțională a constatat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 sunt neconstituționale și reține că intervenția statului prin edictarea unor noi acte normative de suspendare și eșalonare a plăților apare în vădită contradicție cu aceleași norme constituționale pe care le-a încălcat actul normativ anterior menționat. De asemenea, suspendarea executării silite și eșalonarea plății despăgubirilor, ce urmează altor norme de eșalonare și amânare lipsește în continuare creditorii de beneficiul sumelor cuvenite, măsurile instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 și prin Legea nr. 164/2014 apărând astfel, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ca fiind o ingerință nejustificată și disproporționată.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 este inadmisibilă, iar excepția de neconstituționalitate a prevederilor criticate din Legea nr. 164/2014 este neîntemeiată. Invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale și precizează că măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata despăgubirilor, modalitatea de executare fiind impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român, în actualul context de criză economică națională și internațională.
11. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 10 alin. (1), (2), (3) și (6) din Legea nr. 164/2014 sunt constituționale, iar excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014, precum și a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 este inadmisibilă. Astfel, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 nu au continuat să își producă efecte juridice, întrucât s-au aplicat până la finele anului 2014, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, prin raportare la art. 21, art. 44 și art. 147 alin. (4) din Constituție, consideră, de asemenea, că aceasta este inadmisibilă, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la legătura excepției cu soluționarea cauzei. În privința criticilor de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (1), (2), (3) și (6) din Legea nr. 164/2014, prin raportare la art. 44 din Constituție, precizează că, prin stabilirea unui nou termen pentru acordarea despăgubirilor în temeiul Legii nr. 9/1998, dreptul de proprietate privată nu apare ca fiind iluzoriu, în condițiile în care este supus unor condiții și limitări în temeiul legii. Ca atare, normele criticate prin care s-a dispus eșalonarea plății despăgubirilor nu sunt de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, doar pentru că legiuitorul a ales să reglementeze în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 9/1998, și anume în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, atât timp cât dreptul de proprietate nu este suprimat. Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 147 alin. (4) din Constituție, menționează că aceasta nu poate fi reținută, deoarece considerentele Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013 nu pot fi aplicate mutatis mutandis la situația legislativă actuală, și anume la Legea nr. 164/2014, pentru că se referă la soluții legislative diferite.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, susținerile avocatului autorilor excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 14 martie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014. În ceea ce privește aplicabilitatea în timp a textelor de lege criticate, Curtea observă că acestea cuprind norme temporare, care au fost în vigoare până la 31 decembrie 2014. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare. Ținând cont de împrejurările caracteristice cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, și observând că în încheierea de sesizare instanța judecătorească reține că „excepția de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei, deoarece obiectul litigiului în care este invocată privește modalitatea prin care persoanele îndreptățite la primirea despăgubirilor în temeiul Legii nr. 9/1998 pot să își realizeze efectiv dreptul”, Curtea reține incidența Deciziei sale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sintagma „în vigoare” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Ca atare, deși în prezent textele de lege deduse controlului de constituționalitate nu mai sunt în vigoare, Curtea este competentă să examineze excepția de neconstituționalitate.
15. De asemenea, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și prevederile art. 10 alin. (1), (2), (3) și (6) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 10: „(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) și b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.
(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) și d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.
(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.
[...]
(6) Pentru fiecare tranșă anuală, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanțelor Publice și persoanelor îndreptățite.”;
- Art. 11 alin. (3): „Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).”
16. În opinia autorilor excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale.
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 31 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, Decizia nr. 346 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 22 iulie 2015, Decizia nr. 530 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 19 august 2015, și Decizia nr. 703 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2016, Curtea a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate. Astfel, Curtea a reținut, în esență, că termenul rezonabil al unei proceduri judiciare este respectat, în condițiile în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 reprezintă un act normativ cu aplicabilitate limitată în timp, iar statul a depus diligențele necesare continuării procedurilor de despăgubire. Așadar, măsura instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 constituie o măsură adecvată și necesară în vederea atingerii scopului legitim urmărit, fiind de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului - stat, respectiv asigurarea echilibrului bugetar, și cele ale creditorului - persoană îndreptățită la despăgubiri, respectiv despăgubirea efectivă a acestora, fără a încălca art. 44 din Constituție.
18. De altfel, Curtea a constatat că acesta este și motivul pentru care argumentele care au condus la soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013 nu își găsesc rațiunea în cazul de față. Astfel, prin decizia menționată, Curtea a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 prin care măsura reeșalonării plății despăgubirilor cuvenite beneficiarilor Legilor nr. 9/1998, nr. 290/2003 și nr. 393/2006 pe o durată de 10 ani nu poate fi considerată una de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului - stat și cele ale creditorului - persoană îndreptățită la despăgubiri, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că persoana îndreptățită suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. Situația supusă analizei Curții în cazul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 vizează o altă ipoteză, aceea a suspendării, până la data de 31 decembrie 2014, a plății despăgubirilor stabilite conform celor trei legi reparatorii, interval de timp apreciat de Guvern ca fiind necesar pentru reglementarea unui nou cadru legal necesar acordării acestor despăgubiri. Ulterior, în interiorul acestui interval, a fost adoptată Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legilor nr. 9/1998 și nr. 290/2003, iar art. 10 alin. (1) din aceasta prevede că plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014 prin care se stabilește dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. Curtea a mai reținut și faptul că, prin adoptarea dispozițiilor legale criticate, nu se neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin actele administrative prevăzute de cele trei legi reparatorii și, în același timp, nici nu se refuză punerea în aplicare a acestora, respectându-se dreptul de proprietate al persoanelor îndreptățite.
19. De asemenea, Curtea reține că prevederile art. 10 și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar, prin mai multe decizii (spre exemplu, Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din data de 20 mai 2016, Decizia nr. 133 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016, Decizia nr. 173 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 17 mai 2016, și Decizia nr. 213 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 13 iunie 2016), instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate. Astfel, Curtea a reținut că mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanță cu considerentele consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiții, stabilind un termen de 5 ani pentru eșalonarea plății, precum și obligația de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creștere a prețurilor de consum. Măsura instituită de reeșalonare a unor debite ale statului pe o durată de 5 ani, poate fi considerată, așadar, de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului - stat și cele ale creditorului - persoană îndreptățită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptățită nu suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. Eșalonarea pe o perioadă de 5 ani a plății sumelor reprezentând despăgubiri fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptățite la despăgubire și interesul general al colectivității, urmărește principiile stabilite în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că, prin această măsură, statul afectează esența dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 și al Legii nr. 290/2003.
20. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a soluției legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată, Curtea, în acord cu jurisprudența sa, a reținut că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetățenilor români siliți să își abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaționale, în contextul în care în prezent sunt declanșate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcționarea instituțiilor publice cu atribuții în materie și care duc la soluționarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenție în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plății în ordine cronologică a despăgubirilor și plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condițiile în care acesta este preocupat de menținerea echilibrului bugetar. Aceasta cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social - valoare constituțională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală - are obligația de a imprima acțiunilor sale cu caracter economic un conținut just proporționat, astfel încât să asigure tuturor cetățenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor și libertăților lor fundamentale.
21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
