Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristian Mihai Iordache în Dosarul nr. 1.236/91/2015 al Tribunalului Vrancea - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.126 D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că textul criticat reia soluția legislativă prevăzută la art. 51 alin. (4) din Codul de procedură penală din 1968. Se susține că opțiunea legiuitorului pentru această soluție legislativă este justificată prin existența unor garanții procesuale care împiedică soluționarea propunerii de arestare preventivă de către un judecător incompatibil. Se arată, în acest sens, că judecătorul aflat în una dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 64 din Codul de procedură penală are obligația de a se abține și, totodată, că partea interesată poate să invoce excepția incompatibilității.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 19 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.236/91/2015, Tribunalul Vrancea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristian Mihai Iordache, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală încalcă normele constituționale invocate, întrucât dau posibilitatea judecătorului recuzat să se pronunțe asupra măsurilor preventive. Se arată, în acest sens, că, în locul judecătorului împotriva căruia a fost formulată o cerere de recuzare ar trebui numit un alt judecător asupra căruia să nu existe dubii de imparțialitate.
6. Tribunalul Vrancea - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că în situația în care cererea de recuzare este formulată anterior soluționării cauzei, judecătorul împotriva căruia este promovată respectiva cerere nu mai poate participa la soluționarea cauzei, anterior soluționării cererii de recuzare. Ulterior, dacă cererea de recuzare este dată spre soluționare unui alt complet și este respinsă, participarea judecătorului în cauză la soluționarea cauzei nu încalcă niciuna dintre dispozițiile constituționale invocate. Se susține că punctul de vedere contrar duce la săvârșirea unui abuz de drept, în sensul că respectiva cauză va ajunge să fie soluționată de un anumit complet de judecată, cu încălcarea principiului repartizării aleatorii a dosarelor.
7. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8. Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că soluția juridică criticată nu este de natură a contraveni principiilor constituționale enumerate de autorul excepției ci, din contră, are menirea de a evita crearea unor situații de încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, cum este, spre exemplu libertatea individuală, prevăzută la art. 23 din Constituție. Se mai arată că cererea de recuzare se soluționează într-un anumit termen, iar măsurile preventive, la rândul lor, sunt supuse unor termene stricte, de multe ori foarte scurte, motiv pentru care este firesc ca pronunțarea unei soluții asupra acestora să nu depindă de soluționarea cauzei de recuzare, în caz contrar existând riscul unei privări ilegale de libertate, cu încălcarea prevederilor art. 23 din Constituție. Se susține, totodată, că nimic nu împiedică suspectul sau inculpatul să își exercite toate drepturile procedurale enumerate mai sus în fața noului organ judiciar învestit cu soluționarea cauzei, inclusiv să formuleze o nouă cerere cu privire la măsura preventivă al cărei subiect este.
9. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat nu încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție și că prevederile constituționale ale art. 23, 25 și 53 nu au incidență în cauză. Referitor la pretinsa încălcare prin prevederile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală a dispozițiilor art. 21 din Legea fundamentală, se susține că, dimpotrivă, textul criticat dă expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluționarea cauzelor, corespunzător cerințelor dreptului la un proces echitabil.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau completul în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunță asupra măsurilor preventive”.
13. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 23 cu privire la libertatea individuală, art. 25 referitor la libera circulație și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că recuzarea este o instituție reglementată în scopul asigurării respectării dispozițiilor legale referitoare la incompatibilitate, aplicabilă în lipsa formulării de către persoana vizată a unei cereri de abținere. Cererea de recuzare poate fi formulată până la încheierea dezbaterilor în fața primei instanțe, iar recuzarea judecătorului cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei îl determină pe acesta să nu treacă la judecarea ei, întrucât din momentul recuzării el nu mai este competent să se pronunțe, până când cererea de recuzare este soluționată de un alt complet fără participarea judecătorului recuzat. După pronunțarea hotărârii cazurile de recuzare pot fi invocate doar pe calea apelului sau a contestației în anulare.
15. În aceste condiții, textul criticat prevede că judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau completul în fața căruia a fost formulată cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunță asupra măsurilor preventive. Această soluție juridică a fost preluată de la art. 51 alin. (4) din Codul de procedură penală din 1968, conform căruia „completul în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se poate pronunța asupra măsurilor preventive”.
16. Această reglementare este justificată prin faptul că, dacă cererea de recuzare este admisă, acest aspect nu este de natură să afecteze interesele inculpatului arestat. De altfel, noul complet care se formează are posibilitatea să verifice actele de procedură efectuate de judecătorul sau de completul care a fost înlocuit în urma admiterii cererii de recuzare și să se pronunțe motivat dacă menține sau nu acele acte, conform art. 68 alin. (6) din Codul de procedură penală.
17. Totodată, pronunțarea asupra măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară este obligatoriu a fi făcută în termenul legal prevăzut de legea procesual penală, respectiv cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vederea garantării libertății individuale a inculpatului. În acest sens, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 18, Curtea Constituțională a reținut că procesul penal implică desfășurarea unei activități compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală, activitate care impune ca, în disciplinarea actelor procesuale și procedurale, să se țină seama și de elementul timp. De aceea, printre condițiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se numără și condiția privitoare la timpul în care trebuie realizat actul. Astfel, intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot ori trebuie îndeplinite anumite activități sau acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să păstreze în desfășurarea sa un ritm accelerat, fără însă să se împiedice aflarea adevărului sau respectarea drepturilor părților. Așadar, stabilirea unor termene pentru desfășurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfășurarea procesului penal într-un termen rezonabil, nelăsându-le organelor judiciare și părților libertatea de a acționa când vor și pe orice durată de timp, iar pe de altă parte, termenele trebuie să asigure părților timpul necesar pentru a-și exercita drepturile procesuale și pentru a-și îndeplini obligațiile prevăzute de lege, iar, în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfășurării normale a procesului penal. Așa încât, îndeplinirea actelor procedurale cu respectarea întocmai a termenelor legale reprezintă un element important în desfășurarea procesului penal, fără de care ar fi imposibilă respectarea principiilor fundamentale ale procesului penal, respectiv legalitatea, prezumția de nevinovăție, principiul aflării adevărului, principiul oficialității, garantarea libertății și siguranței persoanei, garantarea dreptului la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea părților în procesul penal.
18. Conform art. 202 alin. (4) din Codul de procedură penală, măsurile preventive sunt reținerea, controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventivă. Măsurile preventive sunt fie privative, fie restrictive de libertate, având drept consecință restrângeri semnificative ale exercițiului drepturilor fundamentale ale persoanei (a se vedea, în privința controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune, Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din data de 15 ianuarie 2015, paragraful 20). Așa fiind, respectarea termenelor cu privire la dispunerea, prelungirea sau încetarea acestora este imperativă, impunând organelor judiciare să se pronunțe cu celeritate cu privire la aspectele anterior enumerate. Prin urmare, opțiunea legiuitorului în privința soluției legislative potrivit căreia judecătorul recuzat face parte din completul care se poate pronunța asupra măsurilor preventive, este expresia unui just echilibru între interesul individual al persoanelor în privința cărora sunt dispuse măsuri preventive și interesul public, referitor la participarea la actul de justiție a judecătorilor care îndeplinesc condițiile de compatibilitate reglementate prin normele de procedură penală.
19. Pentru aceste considerente, Curtea reține că dispozițiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală reprezintă o garanție procesuală a libertății individuale, prevăzută la art. 23 din Legea fundamentală și, în consecință, a liberei circulații, prevăzută la art. 25 din Constituție, drepturi fundamentale invocate de autorul excepției, și nu o încălcare a acestora.
20. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 21 din Constituție, Curtea reține că accesul liber la justiție presupune accesul la procedurile judiciare în condițiile prevăzute de lege. Or, dispozițiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, ce reglementează cu privire la pronunțarea asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, nu sunt de natură a afecta garanțiile procesuale specifice acestui drept fundamental.
21. Întrucât textul criticat nu restrânge exercițiul drepturilor fundamentale invocate de autorul excepției, nu poate fi reținută încălcarea prin prevederile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală a dispozițiilor art. 53 din Constituție.
