Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Sebastian Adrian Stefoni în Dosarul nr. 4.987/97/2014 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 392D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenția Națională de Integritate, doamna Ioana Lazăr, director general în cadrul Direcției Generale Juridice, cu delegație la dosar, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la considerentele Deciziei nr. 1.410 din 2 noiembrie 2010. În plus, arată că nu sunt încălcate dispozițiile art. 16 din Constituție, deoarece acest articol nu interzice ca o lege să instituie condiții corespunzătoare domeniului pe care-l reglementează, pentru o mai bună funcționare a acestuia. Textul de lege criticat este justificat de nevoia prevenirii faptelor de corupție, fără a aduce atingere art. 41 din Constituție, iar prevederile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză. Depune concluzii scrise cu privire la excepție.

4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la considerentele Deciziei nr. 1.410 din 2 noiembrie 2010 și arătând că restrângerea dreptului la muncă este proporțională cu scopul urmărit.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 24 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.987/97/2014, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Excepția a fost invocată de Sebastian Adrian Stefoni, într-o contestație prin care a solicitat anularea raportului de evaluare prin s-a constatat starea de incompatibilitate a autorului excepției, care a exercitat concomitent atât funcția de manager al unui spital, cât și de consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Hațeg în perioada 27 iunie 2012-3 septembrie 2012.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că textul de lege criticat aduce atingere dreptului la muncă și egalității în fața legii, deoarece, raportat la funcția de consilier local, nu conține niciun argument care să susțină faptul că în cazul exercitării simultane a celor două funcții, demnitatea sau independența uneia dintre ele, în special a celei de manager, ar fi afectată în vreun fel. Dimpotrivă, exercitarea concomitentă a celor două funcții a dus la eficientizarea relațiilor de coordonare și subordonare între cele două entități, Consiliu local și spital. Tocmai activitățile care sunt considerate compatibile cu funcția de manager, menționate în teza a doua a textului de lege criticat, ar îngreuna activitatea administrativă a funcției de manager. Nu se poate susține obiectiv că funcția de consilier local - care este o funcție de demnitate publică și care, în decursul unei luni calendaristice, presupune o activitate de câteva ore ce se desfășoară după programul normal de muncă ar afecta modul de desfășurare a activității manageriale. Dimpotrivă, deținerea celorlalte funcții considerate compatibile, implică o alocare a timpului de muncă mult mai mare, ceea ce ar afecta activitatea managerială. Prevederile textului de lege criticat privind compatibilitatea medicului cu funcția de manager contravin și Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 3 decembrie 2014, prin care s-a stabilit că medicul care lucrează cu contract de muncă într-un spital public are calitatea de funcționar public, în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal. În acest context, se pune problema de drept dacă funcția de manager și funcția de medic sunt incompatibile și dacă există conflict de interese între acestea. Se consideră că textul de lege criticat aduce atinge și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece „afectează posibilitatea reclamantului de a-și dezvolta relațiile cu lumea înconjurătoare intrând în sfera vieții sale private”. Este invocată, în susținerea excepției, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 14 martie 2014, pronunțată în Cauza Mateescu împotriva României.

7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat instituie aceleași incompatibilități pentru toți cei care îndeplinesc funcția de manager, restrângerea dreptului prin instituirea incompatibilităților fiind justificată, potrivit celor reținute în Decizia nr. 1.410 din 2 noiembrie 2010.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale, în sensul celor reținute de Curte prin Decizia nr. 1.410 din 2 noiembrie 2010.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Agenției Naționale de Integritate și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autor și reținut în încheierea de sesizare a Curții, îl constituie prevederile art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările aduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 91/2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 26 mai 2010, care au următorul conținut: „(1) Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: a) exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică”.

13. Ulterior sesizării Curții Constituționale, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, textul de lege criticat a fost renumerotat, devenind art. 178 alin. (1) lit. a) și păstrând un conținut identic. Prin urmare, Curtea Constituțională se va pronunța asupra dispozițiilor art. 178 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, se apreciază că sunt încălcate dispozițiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 referitor la protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține că funcția de manager al unui spital public poate fi ocupată de o persoană fizică sau juridică, prin concurs sau licitație publică, în urma căreia se încheie un contract de management cu Ministerul Sănătății, ministerele sau instituțiile cu rețea sanitară proprie sau cu universitatea de medicină și farmacie, reprezentate de ministrul sănătății, conducătorul ministerului sau instituției, de rectorul universității de medicină și farmacie, după caz, pe o perioadă de maximum 3 ani. Modelul-cadru al contractului de management, în cuprinsul căruia sunt prevăzuți și indicatorii de performanță a activității, se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea ministerelor, a instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și a structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, iar pe perioada executării contractului de management, managerul persoană fizică beneficiază de un salariu de bază și de alte drepturi salariale stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, precum și de asigurări sociale de sănătate, pensii și alte drepturi de asigurări sociale de stat, în condițiile plății contribuțiilor prevăzute de lege [art. 174 alin. (1), (4), (7) și (9) din Legea nr. 95/2006, devenit în urma republicării art. 176 alin. (1), (4), (7) și (9)]. Obiectul contractului de management îl constituie organizarea, conducerea, administrarea și gestionarea patrimoniului și a mijloacelor materiale și bănești ale spitalului, pe baza unor obiective și indicatori de performanță a activității, prevăzuți în anexa la contractul de management, în scopul asigurării serviciilor medicale preventive, curative, de recuperare și/sau paleative, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (art. 1 din anexa nr. 1, pct. II „Obiectul contractului”, la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.384/2010 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management și a listei indicatorilor de performanță a activității managerului spitalului public, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010).

16. Referitor la consilierii locali, Curtea observă că aceștia sunt aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, de către cetățenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială în care urmează să-și exercite mandatul [art. 2 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004]. Aceștia fac parte din Consiliul local, care este o autoritate deliberativă a administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii. În exercitarea atribuțiilor care îi revin Consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorității membrilor prezenți, iar în ce privește hotărârile privind bugetul local, cu votul majorității consilierilor locali în funcție. Printre atribuțiile Consiliul local sunt și cele privind gestionarea serviciilor furnizate cetățenilor, Consiliul asigurând cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind sănătatea [art. 23, art. 36 alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) și art. 45 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007].

17. Curtea mai reține că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 3 decembrie 2008, s-a realizat transferul ansamblului de atribuții și competențe ale Ministerului Sănătății Publice, printre care și managementul asistenței medicale acordate în unele unități sanitare cu paturi (inclusiv spitale orășenești) către autoritățile administrației publice locale, concomitent cu asigurarea resurselor umane, materiale și financiare necesare exercitării acestora [art. 1, art. 2 alin. (1) lit. d) și art. 16 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 162/2008]. În această situație se află și Spitalul Orășenesc Hațeg, al cărui management al asistenței medicale este transferat către Consiliul Local Hațeg - poziția nr. 192 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menținerii managementului asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale care au desfășurat faze-pilot, precum și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se menține managementul asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale și la Primăria Municipiului București și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 10 iunie 2010.

18. Curtea observă, de asemenea, că autoritățile publice locale pot participa la finanțarea unor cheltuieli de administrare și funcționare ale unităților sanitare cu paturi transferate, respectiv cheltuieli de personal, stabilite în condițiile legii, bunuri și servicii, investiții, reparații capitale, consolidare, extindere și modernizare, dotări cu echipamente medicale, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație în bugetele locale [art. 190⁶ devenit, în urma republicării, art. 199 din Legea nr. 95/2006].

19. Concluzionând asupra celor anterior reținute, Curtea constată că autorul excepției a exercitat atât funcția de manager, cât și de consilier local, simultan, funcții ce presupun atât gestionarea fondurilor bănești ale spitalului, cât și acordarea, prin votul exprimat în cadrul Consiliului local, a unei părți din aceste fonduri.

20. Referitor la încălcarea principiului egalității în fața legii, Curtea observă că această critică nu poate fi reținută, deoarece textul se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor managerilor de spital.

21. Referitor la critica privind încălcarea dreptului la muncă, Curtea observă că prin textul de lege criticat, ce instituie o incompatibilitate între funcția de manager persoană fizică și orice alte funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică, este limitat dreptul la alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă. Legiuitorul are, în principiu, dreptul de a limita dreptul la alegerea și/sau exercitarea unei profesii, însă această limitare trebuie să respecte principiul proporționalității, astfel cum a fost acesta conturat în jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, conform principiului proporționalității, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului și proporțională, adică să respecte justul echilibru între interesele concrete, pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. În vederea realizării testului de proporționalitate, urmează să se stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată și dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporționalitate se va putea raporta doar la un scop legitim (Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 30).

22. Referitor la scopul urmărit de legiuitor prin textul de lege criticat, Curtea reține că acesta este justificat atât de complexitatea atribuțiilor acestei funcții, astfel cum s-a pronunțat, în esență, prin Decizia nr. 1.410 din 2 noiembrie 2010, dar și de necesitatea exercitării acesteia în condiții de integritate și transparență decizională, pentru realizarea unui sistem de sănătate modern, eficient economic, pus în slujba cetățeanului. Prevederile legale criticate sunt adecvate scopului urmărit, deoarece excluderea de la exercitarea oricărei alte funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică, constituie un mijloc apt să impună transparență și obiectivitate crescută, cu privire la exercitarea funcției de manager. Cu privire la caracterul necesar al măsurii, Curtea reține că acesta este justificat, deoarece funcția de manager presupune gestionarea patrimoniului și a mijloacelor materiale și bănești ale spitalului. Curtea mai observă, de asemenea, că există un raport rezonabil de proporționalitate între cerințele de interes general referitoare la buna gestionare a banilor publici folosiți pentru realizarea unui sistem de sănătate modern, eficient economic, pus în slujba cetățeanului, și protecția dreptului fundamental la muncă al autorului. Mai mult, respectarea textului de lege criticat îl protejează pe cel care exercită funcția de manager de eventuale suspiciuni cu privire la modul de administrare a banului public. În concluzie, Curtea reține că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la muncă, ci doar limitează acest drept cu privire la exercitarea anumitor profesii pe o perioadă determinată, respectiv cea a exercitării funcției de manager de spital.

23. Curtea reține că prevederile art. 53 din Legea fundamentală nu sunt incidente în speță și, tot astfel, nici art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, și nici art. 1 referitor la protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (invocate similar celor din Hotărârea din 14 ianuarie 2014 pronunțată în Cauza Mateescu împotriva României, și a căror incidență nu a reținut-o nici Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a examinat cererea sub incidența art. 8 din Convenție).

24. În ceea ce privește soluția reținută în Hotărârea din 14 martie 2014 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Mateescu împotriva României, Curtea observă că aceasta nu poate fi aplicată mutatis mutandis în prezenta cauză. În esență, situația din cauza anterior menționată privea o persoană care exercita profesia de medic, și care solicitase Baroului București înscrierea sa ca avocat, ca urmare a terminării facultății și a promovării examenului de admitere în avocatură. În cererea adresată Baroului se menționa că intenționa să profeseze în continuare ca medic, exercitând simultan cele două profesii. Cererea a fost respinsă de Barou, decizia acestuia a fost atacată în instanțele de judecată și, în final, acțiunea promovată de reclamant a fost respinsă. Ca urmare a respingerii acțiunii, acesta s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut că art. 8 din Convenție se aplică și în ceea ce privește dreptul de acces la o profesie (paragraful 20) și, analizând prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, a conchis ca acestea nu sunt clare, ceea ce a justificat și soluțiile diferite ale instanțelor de judecată, astfel încât a constatat o încălcare a dispozițiilor art. 8 din Convenție.

25. În prezenta cauză, Curtea reține că situația este diferită, textul de lege criticat arată cu claritate ce anume profesii pot fi exercitate simultan cu aceea de manager de spital, excluzându-le pe toate celelalte. Curtea are în vedere și testul de proporționalitate efectuat la paragraful 21 al prezentei decizii, pentru a concluziona că, în prezenta cauză, nu există o încălcare a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.